Revin pe acest blog, în postura de invitat, şi îmi dau şi eu cu părerea, în calitate de jurnalist monden, mai mult sau mai puţin avizat, dar, mai ales în calitate de spectator care a văzut concertul AC/DC atât aseară, în România, dar şi în America.

                                    AC/DC ROCKS& RULES

„Perfect”. Acesta este cuvântul corect pe care trebuie să-l folosim atunci când vrem să descriem concertul AC/DC din România.

Totul a fost ca la carte, ca într-un manual de ţinut concerte, de făcut show. De la locomotiva care a asaltat scena, la celebrul refren „Thunder strike”, la finalul apoteotic cu tunuri.

Am mers, aseară, la concert, ca să văd dacă trupa AC/DC va face cel mai mic rabat de la calitatea pe care o arată în concertele din străinătate. Cum spuneam, am văzut acelaşi concert şi în America şi mi-era teamă că, în România, vor fi probleme cu sunetul, cu regia sau cu multe alte lucruri cu care ne-au obişnuit mulţi artişti internaţionali aflati la sfârşit de carieră si care vin în ţara noastră pentru că nimeni altcineva nu-i mai primeşte.

Ei bine, însă, concertul AC/DC din România a fost genial, a fost identic cu toate performările lor de până acum în turneul Black Ice. Nu s-a tăiat de la nimic, nici măcar de la avalanşa de decibeli caracteristică trupei AC/DC.

Poate că, în 1992 şi 1996, atunci când Michael Jackson a venit în România, eram prea mic pentru a putea face o comparaţie adevărată, dar, acum, vă pot spune că, cel puţin în istoria recentă, show-ul AC/DC de aseară a fost cel mai tare organizat în România: de la spectacolul în sine, la locaţia aleasă şi până la organizare- partea de filtre.

Nimic nu se poate compara cu ce am văzut aseară. Concertul Madonnei a fost de cel puţin 10 ori mai slab şi nici măcar veteranii Rolling Stones nu au impresionat atât de mult pe cât au făcut-o AC/DC.

În aceste condiţii, nu pot face altceva decât să-mi scot pălăria în faţa acestor bătrânei, să fac o plecăciune şi să le mulţumesc că au acceptat să cânte şi la noi. Astfel, şi noi, românii, am avut şansa să aflăm ce înseamnă un show adevărat!!!

PS: Chiar dacă nu sunt din aceeaşi categorie muzicală, în prezent, cred că doar show-ul U2 se poate compara cu ceea ce face AC/DC. Aşa că îi aşteptăm şi pe ei să ne demonstreze că sunt tari.

post scris de Dan Cruceru

Acum ca m-am linistit pot sa va impartasesc si voua stresul pe care l-am trait in acest week-end. Sotul meu, care ar fi trebuit sa se intoarca sambata din SUA,  a fost “victima” vulcanului iar eu am asteptat neputinciasa.    L-am rugat sa scrie despre aceasta experianta. Iata ce a iesit:

SINISTRAT ÎN AVION

scris de Dan Cruceru

PREFAŢĂ

Voi scrie pe acest blog pentru că mi s-a oferit ocazia. Voi scrie mai multe posturi, în funcţie de traseul pe care îl voi avea. În acest moment, sunt în AMAN!!!! Aţi auzit de el? Iordania. Cum naiba am ajuns aici? Ehhh, o poveste lungă, pe care vi-o spun acum.

Săptămâna trecută, marţi, o echipă de jurnalişti din România, printre care am fost şi eu, a plecat să realizeze reportaje despre trupa AC/DC, cea care va veni în România, pe 16 mai. Concertul pe care îl susţineau rockerii era, însă, în Milwaukee, Winsconsin, USA!!!!!!

Surprinzător, călătoria la dus a fost, însă, foarte plăcută. Am mers Bucureşti- Frankfurt- New York- Milwaukee. Am dormit în fiecare oraş de pe drum câte o noapte, aşa că am reuşit să vedem şi câte ceva din atracţiile turistice locale.

Vineri, am pornit înapoi. De la Milwaukee la New York, a fost totul în regulă. De la New York, însă, a început calvarul.

1. NEW YORK

Poate că titlul de mai sus vi se pare o glumă. Mulţi şi-ar dori să fie blocaţi în New York. Ei bine, însă, atunci când vrei să ajungi acasă, lucrurile stau cu totul altfel. Vineri seara, ar fi trebuit să decolăm spre Frankfurt. Evident, însă, zborul a fost anulat din cauza vulcanului. Aşa că a trebuit să căutăm un loc de cazare şi o cursă alternativă. Iar aici, am fost extrem de norocoşi. Pentru că cel care organizase această deplasare este un om foarte puternic, cu bani şi relaţii. Zecile de mii de oameni care au dormit prin aeroporturi n-au avut, însă, acest noroc.

Am găsit un hotel aproape de Soho şi am petrecut noaptea acolo. De dimineaţă, deja, stabilisem cursa alternativă. Un avion care urma să plece la ora 23.00!!!!, spre AMAN!!!! Planul era ca, de la Aman, să luăm un avion spre Tel Aviv şi de acolo să vedem ce se va întâmpla.

Cu toţii eram, deja, cu moralul la pământ numai la gândul că urma să zburăm peste 10 ore. În plus, în New York, vineri seara, am mai stat patru ore pentru controale, check-in-uri etc.

Am urcat, într-un final în cursa de Aman. Avionul, un colos, plin până la refuz. Arabi, soţiile lor cu batice, copiii lor. Mulţi copii, care, timp de peste 10 ore, au plâns pe diferite tonalităţi.

În plus, peste 10 ore, le-am petrecut pe un scaun vai mama lui, la mijlocul avionului, fără să îndrăznesc să-mi deranjez colegii care dormeau în stânga şi în dreapta mea. La un moment dat, m-am descălţat. Simţeam că îmi va face bine pentru că eram încălţat de aproape 24 de ore. Imediat, însă, picioarele mi s-au umflat exact precum aluatul de gogoşi pus în ulei încins. S-au expandat, pur şi simplu. La aterizare, a trebuit să-mi bag cu forţa adidaşii în picioare.

2. AMAN- ora 17.00

Acum suntem în Aman. Ce bucurie!!!! Am găsit un Starbucks şi savurăm o cafea. Singura de vreo două zile. Stăm în aeroport, pentru că peste patru ore, ar trebui să plecăm la Tel Aviv. Vedem ce se va întâmpla.

PS: Azi e duminică! În mod normal, deplasarea ar fi trebuit să se termine sâmbătă seara, cu o aterizare pe Otopeni, la ora 23.00. Mâine vom vedea unde vom merge de la Tel Aviv: Istanbul, cel mai probabil, iar de acolo cu un autocar, o maşină, ceva.

Şi întoarcerea acasă continuă!

3. TEL AVIV- ora 1.30

Am ajuns la Tel Aviv. Din nou, se vede că dacă eşti, cu persoana potrivită, te poţi descurca oriunde. Suntem cazaţi la un hotel extraordinar, lângă plajă. Apropo, Tel Aviv-ul e superb. Asta din câte am putut să văd de pe geamul taxiului, la ora 12 noaptea. Din păcate, nu vom putea să ne bucurăm prea mult de atracţiile turistice ale acestui oraş. La ora patru dimineaţa, plecăm iar spre aeroport. Încercăm să ajungem la Sofia. Otopeniul e încă închis, iar Sofia e cel mai aproape. De acolo, Dumnezeu cu mila! Înţeleg că vom pleca cu o dubiţă spre Bucureşti.

Oricum, se pare că încet, încet ajungem acasă.

4. SOFIA- ora 9.30

Am aterizat cu bine şi la Sofia. Ne e cam foame, bieţii bulgari sunt cam sărăcuţi. Am primit o chiflă şi o felie de caşcaval pe post de mic dejun în avion.

De aici, plecăm spre Bucureşti cu maşina. Aproximativ 5-6 ore de mers, ce mai contează, însă, mergem spre destinaţia CASĂ.

5. BUCUREŞTI- ora 17.00

Văd patul în faţa ochilor!!!! Am ajuns!!!

Bilanţ: de vineri până luni, am făcut aproape înconjurul lumii!!! Pot spune, însă, că suntem extrem de norocoşi spre deosebire de zecile de mii de oameni care stau încă în aeroporturi şi nu ştiu când vor ajunge acasă.

PS: În 6 zile, dus- întors, am trecut prin şase ţări şi şapte aeroporturi: Bucureşti- Frankfurt- New York- Milwaukee- New York- Aman- Tel Aviv- Sofia- Bucureşti. Prin unele, chiar de mai multe ori.