Am primit acest manifest pe e-mail.Stingem televizorul si lumina la ora 21.10?

****

În această seară, la ora 21.10, Traian Băsescu vine la TVR. În semn de dezaprobare faţă de persoana celui care a împins România în faliment, prin politica lui nefastă, să închidem televizorul şi lumina timp de 5 minute.

    Preşedintele se adresează naţiunii la oră de maximă audienţă. Ne va spune, probabil, că trebuie să trecem prin criză senini, fără să ne uităm la televizor, aşa cum a făcut deunăzi de pe treptele crâşmei favorite. Că situaţia sistemului de pensii este dezastruoasă din cauza ticăloşiei guvernelor trecute şi că trebuie aduşi bani din altă parte. Că un nou împrumut de la FMI, care ne va îndatora două generaţii la rând, reprezintă soluţia pentru relansarea economiei.

Ce nu va spune preşedintele este că solicitarea unui nou împrumut arată incompetenţa şi eşecul guvernului Boc pe care îl dirijează din 2009.

Să nu uităm că Traian Băsescu a fost cel care a susţinut public că acordul cu FMI reprezintă doar o “curea de siguranţă”, iar banii vor ajunge în rezerva Băncii Naţionale. În realitate, au fost utilizaţi pentru plata pensiilor, a salariilor, a sporurilor birocraţilor şi a satisfacerii lăcomiei clientelei politice. În tot  acest timp, soluţiile de relansare economică au lipsit cu desăvârşire. Recesiunea continuă şi, spre deosebire de alte ţări din regiune, capacitatea României de a-şi plăti datoriile este pusă sub semnul întrebării.

www.spunesitu.ro consideră că doar demiterea lui Traian Băsescu poate îndrepta lucrurile şi a lansat, cu doar căteva zile în urmă, Manifestul “Ne este ruşine şi silă!.

www.spunesitu.ro le cere tuturor celor care împărtăşesc acelaşi punct de vedere să i se alăture în acest demers.  

Dacă sunteţi de acord cu demiterea lui Traian Băsescu, semnaţi aici.

Să stingem lumina în faţa lui Traian Băsescu! În această seară, când apare la TVR, să închidem televizorul şi lumina timp de 5 minute. Sute de mii de becuri stinse în acelaşi moment reprezintă o formă de rezistenţă civică.

Realitatea romaneasca ne arata clar ca nu exista egalitate de sanse pentru toti copiii in ceea ce priveste accesul la educatie , fapt ce se rasfrange, mai tarziu in inegalitatea de sanse de pe piata muncii si, mai departe, in perpetuarea discrepantelor sociale.

As putea continua dezvoltarea acestui subiect, insa cred ca este mult mai bine sa va las sa cititi o cercetare serioasa realizata pe acest subiect de Organizatia “Salvati Copiii”. 

***

„Învăţământul de stat este gratuit” ne asigură atât Constituţia României (la art. 32) cât şi Legea Învăţământului în vigoare (nr. 84/1995 cu modificările sale, la art. 7 alin. 1) şi proiectul Legii Educaţiei Naţionale dezbătut în prezent în Parlament (care la art. 8 alin. 3 menţionează că „Învăţământul public este gratuit”), însă realitatea resimţită de părinţi şi copii le contrazice.

 Faptul că în România părinţii trebuie să plătească pentru educaţia „gratuită” a copiilor lor, de la rechizite şi material didactic, cretă şi bureţi, la agenţi de pază, renovarea sălilor de clasă şi nu numai, reprezintă de mult timp o „normalitate”, care încalcă nu doar angajamentele politice şi documentele de politici publice, ci mai ales Constituţia, legile statului şi obligaţiile asumate de ţara noastră pe plan internaţional.

Platforma electorală din anul 2009 a Preşedintelui în exerciţiu al României menţiona că „avem nevoie de profesori mai bine plătiţi, de şcoli mai curate, de laboratoare bine dotate şi de implicarea comunităţii locale în deciziile şcolilor” iar prin Programul de Guvernare 2009-2012, executivul îşi asuma, prin implementarea finanţării de bază în educaţie, acoperirea integrală, de la bugetul de stat, a tuturor cheltuielilor „de personal, manuale, dotări generale şi întreţinere curentă” necesare în şcolarizarea copiilor, precum şi aplicarea de coeficienţi de corecţie pentru grupurile minoritare, dezavantajate şi copii cu nevoi educaţionale speciale.

 In ţara noastră, 70.000 de copii sunt nevoiţi să muncească în loc să înveţe şi o treime dintre cei care muncesc pe stradă sunt analfabeţi. În 2008, 436.404 copii nu erau înscrişi în nici o formă de învăţământ – grădiniţă, şcoală, liceu şi învăţământ profesional – deşi aveau vârsta corespunzătoare, iar numărul copiilor necuprinşi în şcoală creşte simţitor începând cu vârsta de 13 ani şi atinge un maxim în jurul vârstei de 16-17 ani (138.234 copii), fapt ce ne poate indica şi o tendinţă a abandonului şcolar mai accentuată în această perioadă.

Măsuri pentru eliminarea costurilor ascunse din educaţie

• Respectarea Constituţiei, a legilor statului şi a obligaţiilor asumate de România pe plan internaţional, care garantează accesul egal şi gratuit la educaţia de bază;
• Considerarea în mod real a educaţiei ca prioritate naţională şi nesacrificarea acestui domeniu ca răspuns la criza economică, implicit prin respectarea angajamentului de a aloca minimum 6% din PIB învăţământului;
• Construirea şi aplicarea unui mecanism obligatoriu de consultare a copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice care să asigure identificarea corectă a nevoilor resimţite la nivelul instituţiei de învăţământ;
• Finanţarea educaţiei să fie realizată prin luarea în considerare a concluziilor rezultate în urma aplicării mecanismului de consultare de la nivelul şcolii, precum şi prin consultarea celorlalţi actori din sistemul de învăţământ, implicit calcularea costului real per elev să pornească de la acelaşi mecanism;
• Includerea costurilor asociate educaţiei (spre exemplu, transport, alimente,echipament pentru sport etc.), precum şi a unui fond destinat concursurilor şi a altor activităţi extra-curriculare în costul per elev;
• Asigurarea transparenţei utilizării bugetului pentru educaţie la nivel central, judeţean, local şi la nivel de unitate de învăţământ şi asigurarea unui acces facil la aceste informaţii;
• Intensificarea eforturilor de asigurare a calităţii în educaţie (cu accent pe mediul rural),inclusiv prin investiţii în resursa umană;
• Îmbunătăţirea finanţării educaţiei prin accesarea fondurilor europene;
• Extinderea programelor de tipul „şcoala după şcoală”.

Tot documentul este aici: Raport cercetare_Invatamantul Gratuit Costa

Update: 

Din pacate, astazi, nu am reusit sa particip la dezbatere pentru ca in acelasi timp a avut loc dezbaterea Legii pensiilor in cadrul Comisiei pentru munca si protectie sociala si a trebuit sa-mi sustin amendamentele.

Va prezint atasat comunicatul de presa cu sinteza dezbaterii.comunicat dezbatere 25 08 2010

Vreau sa subliniez ca din punctual meu de vedere, acest Cod nu este o reglementare, nu are valoare juridica ci are ca unica regula, “regula bunului simt”.

Sper ca la acest  Cod vor adera, din proprie initiativa, cat mai multe site-uri si bloguri.

************

Internetul începe să devină principala sursă de informare şi documentare a cetăţenilor. Evoluţia Internetului a devenit un instrument tot mai des folosit pentru dezbaterile politice, un instrument esenţial pentru exercitarea libertăţii de exprimare şi pentru dezvoltarea activităţilor de afaceri.

Consumatorii de informaţie online au acces la o gamă largă de materiale, mergând de la jurnalism de înaltă calitate până la programe de divertisment.

Blogurile reprezintă un mijloc de exprimare folosit din ce în ce mai mult atât de profesioniştii mass-media, cât şi de politicieni şi alte categorii socio-profesionale sau persoane private, iar statutul autorilor şi editorilor, inclusiv cel juridic, nu este stabilit şi nici indicat în mod clar cititorilor acestora, ceea ce duce la incertitudini referitor la imparţialitate, protejarea surselor, stabilirea responsabilităţii în cazul unui litigiu.

Internetul, prin libertatea pe care o pune la dispoziţie poate fi folosit, printre altele, sub protecţia anonimatului, pentru transmiterea mesajelor denigratoare, violente, a informaţiilor false, a materialelor trucate (fără a se specifica explicit acest lucru) ; pentru atacuri la persoană fără ca aceasta să aibă posibilitatea dreptului la replică, pentru campaniile de recrutare pentru cauze care pot leza drepturile fundamentale ale omului, pentru comiterea unor infracţiuni economice.

Copiii constituie un grup deosebit de vulnerabil în faţa avalanşei informaţionale din mediul online. Conform statisticilor, a scăzut de la an la an vârsta copiiilor care au acces la Internet, lumea virtuală devenind sursa principală de informare şi documentare. În condiţiile în care inclusiv site-urile media, blogurile, alte site-uri ale unor instituţii publice permit postarea de comentarii denigratoare, injurioase, folosirea unui limbaj licenţios, educaţia copiiilor poate fi grav perturbată, cu efecte pe termen lung.

*****

In consecinta, miercuri, 25 august 2010, ora 11.00, la sediul Camerei Deputaţilor, sala Comisiei de învăţământ (camera 3150, et. 3) va avea loc la o dezbatere,  cu ONG-uri si sindicate, privind oportunitatea adoptării unui Cod de conduită în mediul virtual.

Demersul este susţinut de un grup de iniţiativă, constituit din senatorii: Lia Olguţa Vasilescu (PSD) şi Mihaela Popa (PD-L), deputaţii: Cristina Ancuţa Pocora (PNL), Alina Gorghiu (PNL), Carmen Moldovan (PSD), Oana Mizil (PSD) şi Lavinia Şandru (PIN).

      Ce propunem?

Trebuie precizat din start că, prin demersul nostru, nu dorim îngrădirea dreptului la liberă exprimare a utilizatorilor Internetului sau reglementarea în termeni legislativi a activităţii online. De asemenea, nu urmărim limitarea, sub nicio formă, a independenţei editoriale şi jurnalistice.

Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra unui fenomen cu efecte negative asupra copiilor/tinerilor prin expunerea acestora la un mediu nociv, creat de lipsa bunului-simţ a unor utilizatori ai Internetului.

Propunem “regula bunului-simţ”, aceea ca fiecare administrator de site să utilizeze un filtru care să blocheze publicarea acelor texte cu un conţinut injurios. Comentariile negative pot fi exprimate şi fără a fi folosite cuvinte/expresii care nu se găsesc în dicţionarul limbii române; Propunem adoptarea unui Cod de conduită în mediul virtual, care să conţină cerinţa respectării de către adminsitratori a Regulii de bun-simţ în mediul online.

http://www.libertateapresei.ro/, un proiect necesar pentru democratia cu chip pocit in care o traim in aceste vremuri.

„Găozar”, „ţigancă imputită”, „păsărică”, „derbedeul dracului”, „moguli” – apelativele cu care preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc se adreseaza reprezentanţilor mass-media – descriu foarte fidel ceea ce gândesc cei doi oameni de stat despre jurnalişti. Dincolo de comportamentul descalificabil pentru nişte oameni care conduc destinele unei ţări, pe care, din păcate, foarte mulţi dintre noi am început să-l acceptăm ca fiind firesc, a apărut şi acea „oficializare” a statutului de „duşman al poporului” prin includerea presei ca ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

            Deja lucrurile au devenit, din acest punct, extrem de grave. Suntem la doar 20 de ani de la finalul unui regim totalitar, democraţia nascută în chinuri fiind prea fragedă pentru a ne permite derapaje de la principiile care o guvernează. Atacurile false la adresa Parlamentului, la adresa presei şi la adresa altor partide şi a liderilor lor (după principiul stalinist „cine nu-i cu mine, e împotriva mea!”) sapă puternic la edificiul fragilei noastre democraţii.

            Zilnic, în manelizarea generală a societăţii româneşti, atacurile PD-L şi a conducătorului său, Traian Băsescu, la adresa democraţiei sunt tot mai vizibile. Măsurile luate la nivel guvernamental sunt, în majoritatea lor, neconstituţionale, dovadă şi deciziile Curţii Constituţionale. Zilnic, actualii guvernanţi şi preşedintele Traian Băsescu lucrează împotriva şi nu în beneficiul poporului. Motivele se cunosc, ziarele sunt pline de cazurile de corupţie la nivel înalt ale reprezentanţilor PD-L. În aceste condiţii, botniţa pregătită pentru presă vine într-o linie firească a strategiei pedeliste de guvernare. Şi nu vine oricum, ci ca parte a strategiei de apărare naţională. Pentru că atacurile la adresa guvernanţilor pedelişti şi a conducătorului lor iubit constituie, nu-i aşa, atacuri la adresa poporului. Şi cum preşedintele nu e străin nici de metodele de corecţie prin bătaie, nu este exclus ca imagini ca cele prezentate în campania electorală să devină o practică uzuală. Doamne fereşte, zic, gândindu-mă că, totuşi, am mers prea departe cu imaginaţia.

            Sper să mai găsim în ADN-ul naţional acele elemente care ne-au definit ca popor în vremurile bune: cu frica lui Dumnezeu, muncitor şi respectuos, cu bun-simţ şi coloană vertebrală. Altfel, riscăm să ne trezim, încet dar sisgur, într-un alt sistem totalitar, ce poartă masca unei democraţii pocite, în care minciuna, ipocrizia şi bădărănia vor fi literă de lege.

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat că Ministerul Sănătăţii lucrează la elaborarea unui proiect legislativ conform căruia medicii să nu mai pot lucra simultan în sistemul public şi în cel privat. “Acest lucru trebuie eliminat, pentru că, din punct de vedere al sistemului medical nu şi-a dovedit eficienţa, iar din punct de vedere al pacientului această soluţie este păguboasă. Practic astăzi ceea ce se întâmplă este următorul lucru: pacientul se duce la spitalul public, dimineaţa, i se fac analizele şi este rechemat la clinica privată de către acelaşi medic, după-amiază, unde mai este de multe ori şi taxat. Deci, practic, pacientul care plăteşte şi contribuţie de sănătate, plăteşte şi după masă o taxă pentru un serviciu efectuat pe banii spitalului public, de către acelaşi medic care lucrează şi în public şi în privat’”  

Cred ca marea problema este subfinantarea sistemului sanitar – daca sistemul ar fi bine finantat, medicii ar avea venituri bune, nu ar lua spaga, nu ar avea presiunea de a lucra mai mult, si in sistemul privat.

Care va fi rezultatul unei astfel de masuri?

Medicii vor opta categoric in favoarea sistemului privat, unde castiga mai bine, iar sistemul public, cel la care platim noi toti, va ramane cu aceleasi probleme ca si astazi, plus un deficit de medici specialisti.

In aceasta situatie vin si intreb: daca specialistii trebuie sa opteze, daca sistemul public este in colaps, de ce aceasta propunere a ministrului nu a venit insotita si de propunerea ca eu, platitor de asigurari de sanatate sa pot opta catre cine imi directionez aceasta contributie – catre sistemul privat (clinicile private) ori catre sistemul de stat? Suntem suficient de saraci incat sa nu ne permitem sa platim si  contributia obligatorie la sanatate (in sistemul public) si o asigurare in sistemul privat, asa ca daca guvernantii nu sunt capabili ca din contributia noastra sa asigure un sistem public sanatos sa ne lase sa contribuim obligatoriu in sistemul privat.