Cristina-Ancuța POCORA

Apel catre IMM-uri!

15 April 2009 ·

Fac un apel către toţi investitorii care i-au sponsorizat în campanie pe senatorii şi deputaţii Puterii să le ceară acum să nu voteze Ordonanta care instituie impozitul forfetar!

Sunt convinsă, stimaţi colegi de la PD-L şi PSD, că, atunci când aţi cerut ajutorul patronilor de firme din judeţele dumneavoastră, nu le-aţi pomenit de faptul că, în câteva luni, veţi vota legi prin care afacerile lor să fie aduse în pragul falimentului!

comunicatul de presa: apel-catre-imm-uri

4 Raspunsuri la “Apel catre IMM-uri!”

  1. ABERAŢIILE IMPOZITULUI FORFETAR

    Nu imi propun să analizez oportunitatea modificării Codului Fiscal ci doar maniera cum a fost gîndită şi cîte principii fiscale şi de drept încalcă flagrant această ordonanţă.
    Din nota de fundamentare a guvernului aflăm următoarele:
    ’’Din analizele efectuate de Ministerul Finanţelor Publice rezultă că, la nivelul anului 2007, din cei 617.525 de contribuabili persoane juridice, 2.000 asigură peste 85% dintre veniturile publice. Numărul societăţilor care au declarat pierderi la nivelul anului 2007 a fost de 242.106 (39,2% din numărul total al societăţilor înregistrate), în condiţiile în care cifra de afaceri a acestor intreprinderi se ridică la nivelul de 134 miliarde lei. Avand în vedere volatilitatea ridicată a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit se impun o serie de măsuri de limitare, care să asigure un sistem fiscal echitabil şi corect pentru toată lumea. Statul nu trebuie sa încurajeze comportamentul de tip “free rider” (obţinerea beneficiului fară a achita plata preţului acelui beneficiu). În acest sens, se are în vedere înlocuirea bazei impozabile volatile cu o bază impozabilă certă care să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi’’.
    Analizînd cu atenţie textul,iniţiatorul concluzionează că toţi cei 242106 agenţi economici sunt hoţi, văduvind statul de impozitul pe profit. În consecinţă principiul nevinovăţiei şi al bunei credinţe nu există. Domnilor nicăieri si niciodată acuzatul nu trebuie sa-şi dovedească nevinovăţia ci acuzatorul trebuie să probeze vinovăţia (în cazul de faţă frauda fiscală). Pentru dumneavoastră acest principiu este inexistent, şi nu mă miră când văd în text exprimarea ’’pentru toata lumea’’. Elevat termen juridic! E normal, la felul cum gîndiţi, agenţii economici pentru dumneavoastră sunt ’’toată lumea’’. Doamna Graţiela Iordache aţi analizat dacă aceşti agenţi economici, poate au plătit sute de milioane reprezentînd alte taxe şi impozite ducîndu-i în situaţia de neprofitabilitate(cas,asig de sănătate,şomaj,etc) ? Nu faceţi vorbire în această notă despre aşa ceva.
    Articolul 3 litera „a” din Codul Fiscal spune „neutralitatea masurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori…..” Aceasta este neutralitate când agenţi economici în care statul are participaţii importante,sau chiar este singurul acţionar, au restanţe la buget de mii de miliarde? Nu vreau sa le mai reamintesc că le ştiţi destul de bine. Care este diferenţa între un agent economic care nu reuşeşte să facă profit şi statul care administrează afaceri cu pierderi ? Pe logica aceasta şi acolo se fură, dacă la cifre de afaceri de miliarde de euro nu se realizează profit.
    Articolul 4 aliniatul (1) din Codul Fiscal spune: „prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regula, cu 6 luni inainte de data intrării în vigoare a acesteia”. Singurul cuvînt din acest articol care nu vă permite să aplicaţi această modificare fiscală cu data de 01 mai 2009 este „promovată”, care în această frază nu poate avea alt înţeles decît „a înainta, a susţine”(vezi dex). Mai mult decît acest aliniat este următorul,aliniatul (2) spune: „orice modificare sau completare la prezentul cod intra în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege”.Textul acestui aliniat este imperativ, neinterpretabil şi nefiind abrogat sau modificat, este în contradicţie totală cu data de 01 mai 2009, data intrării în vigoare a noi ordonanţe. În consecinţă toţi cei care nu vor aplica prevederile ordonanţei, nu vor putea fi pedepsiţi, tocmai datorită nerespectării legii chiar de către iniţiatorul ordonanţei.
    Tot din nota de fundamentare trebuie să reţinem următoarea exprimare : „sistem fiscal echitabil şi corect” şi să le coroborăm cu o decizie a Curţii Constituţionale (3/1994) care spune, „trebuie avute in vedere prevederile art.53 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora ,,Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”. Prin urmare, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proportională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetaţeni”.(art 56 din 2003).
    Despre ce corectitudine şi echitabilitate vorbim?
    Domnilor guvernanţi aceasta este echitate? Care este echitatea între cel cu o cifra de afaceri de 49999 şi cel cu 50001 ? Un agent economic să plătească 4,23% iar celelalt 0,033% .Dacă pentru dumneavoastră 4,23%=0.033% atunci sigur aţi fost corigenţi, tot timpul la aritmetică, nu aţi promovat nici clasele primare. Ce facem cu preţurile produselor când doi agenţi economici au acelaşi obiect de activitate, joacă in aceeaşi piaţă numai că unul are o piaţă de desfacere mai mare şi va plăti sa zicem 1,51% iar celalalt 4,23%.Dar ambii au rolul lor definit în piaţă. Se poate vorbi de un tratament egal sau intrăm într-o competiţie inegală creată chiar de cei care trebuie să reglementeze şi să vegheze la concurenţa din piaţă?Nu m-ar mira ca şi cei care au activitatea suspendată temporar,deci au venituri 0 sa fie obligaţi să plătească 2200 lei pentru ca se încadrează în tranşa 0-52000 lei (în istorie mai avem exemple, cu numărul de angajaţi la o microintreprindere, 0-9, în prima variantă). Dacă lucrurile vor ieşi mai prost, după această ordonanţă, vă asumaţi domnilor guvernanţi răspunderea să vă depuneţi averile personale, să completaţi bugetul de stat? Concluzia mea este că prin această ordonanţă recunoaşteti deschis ca sunteţi incapabili să creaţi un climat economic riguros cu toate că dispuneţi de toate pîrghiile.Pot să vă prognozez exact ce va urma după această ordonanţă dar nu o s-o fac, pentru că vreau să vă văd în continuare minţind şi argumentînd nerealizările pe la toate televiziunile.

  2. Pastele este atunci cand:

    ne oprim putin din agitatia vietii de zi cu zi si ne privim sufletele,
    ne amintim si meditam la cuvinte precum: credinta, speranta, lumina, iertare, incredere, rabdare,
    ne gandim la un sens al vietii si la un nou inceput,
    ne propunem sa fim mai buni si mai ingaduitori cu semenii nostri,
    reunim intreaga familie,
    ne jucam cu copii nostri,
    ne vizitam prietenii,
    facem planuri de vacanta.

    Fie ca Sfanta Sarbatoare a Pastelui sa va aduca, dvs. si celor dragi, sanatate, pace si liniste, sa va lumineze sufletul si viata, ocrotindu-va casele, iar Iepurasul sa va puna pe masa un cos mare cu cozonac, vin, oua rosii si multe bomboane de ciocolata

    Hristos a inviat, stimata d-ra deputat !

  3. Alexandra Stroia says:

    O alta dovada de “inteligenta sclipitoare” a Guvernului Boc ! sau poate ar trebui numit Guvernul Copy-Writer …
    Este drept ca in Franta acest impozit forfetar a avut rezultate benefice asupra IMM-urilor , acesta fiind adoptat in perioada in care economia se afla la linia de plutire. Acum , cand acestia s-au descotorosit de acest impozit , Guvernul nostru il copiaza ad-literam …spre a falimenta majoritatea IMM-urilor din Romania.
    Nu e de mirare , in tara lui Papura Voda unde Base` taie si spanzura, iar Boc se conformeaza umil si servil in fatza “stapanului ” sau …

Raspunde