Cristina-Ancuța POCORA

Averile confiscate de la corupți trebuie să ajungă în Fondul special pentru Copii!

06 March 2015 ·

Fiecare discuție legată de investiția în viitor, în copii, în școală și sănătate, se lovește întotdeauna de lipsa de finanțare. Din acest motiv, în calitate de parlamentar și de membru al Comisiei pentru muncă, dar mai ales în calitate de mamă, propun ca toate sumele, bunurile și proprietățile confiscate de la cei care au furat din banul public, să se constituie într-un Fond special pentru Copii, un fond special din care banii să poată fi folosiți exclusiv pentru a oferi copiilor noștri un sprijin, o siguranță, un viitor mai bun.

Dezbaterea publică „Ce soluție naţională vom adopta pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracțiuni”, organizată ieri de către Partidul Național Liberal, a reușit nu doar să deschidă portița spre noi soluții privind confiscarea acestor bunuri, dar și să scoată la iveală sumele uriașe – sute de milioane de euro, cu care statul a fost prejudiciat an de an, bani pe care Guvernul României are obligația să îi recupereze.

Corupții României pe care îi vedem astăzi anchetați și condamnați au cărat banii publici cu sacoșele, furând, prin acțiunile lor penale, nu doar bugetul de stat, ci si trecutul și prezentul unor generații. Este momentul să aducem înapoi aceste zeci-sute de milioane de euro, însă nu pentru a le vărsa în oala mare și fără fund a bugetului, de unde riscăm ca toate aceste sume să fie încă odată plimbate cu sacoșa, ci acești bani trebuie direcționați special către investiții în copii, în viitor!

Ideea unei altfel de valorificări a averilor confiscate este susținută inclusiv de către cele mai puternice asociații profesionale și organizații non-guvernamentale, structuri care au explicat, în cadrul dezbaterii organizate de PNL, că o mare problemă o reprezintă exact soarta bunurilor confiscate, care ajung, de cele mai multe ori, să fie vândute pe nimic.

În lipsa unor reglementări clare în ceea ce privește activitatea de gestionare a bunurilor sechestrate, știm cu toții că acestea se depreciază rapid, chiar pe  perioada procedurilor judiciare, pierzându-și aproape toată valoarea până când ajung să fie scoase la licitație. Exact aceste bunuri, dobândite prin fapte de corupție și pe care statul român nu are bani să le întrețină, pot reprezenta colacul de salvare pentru cei mai nevoiași copii, pentru soarta unor măsuri de sprijinire a acestora. Tocmai aceste bunuri asupra cărora s-a pus sechestru și nu pot fi vândute la valoarea estimată, în loc să devină o altă “afacere bună” pentru cineva, pot fi folosite de comunitatea locală în scopuri sociale. Vorbim despre clădiri, autoturisme sau utilaje, ce pot fi utilizate de către administratia locală, care, în cazul imobilelor, le poate transforma foarte bine sedii pentru creșe, grădinițe, after-school, adăposturi, clinici.

Am încredere că, în urma dezbaterii la care au participat, ieri, domnii miniștri Robert Cazanciuc și Darius Vâlcov își vor ține promisiunea și vor lansa în dezbatere publică un proiect de lege cu măsuri concrete pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale. Aștept ca acest act normativ să includă și înființarea Fondului Special pentru Copii, în care toate sumele și bunurile furate de la stat să constituie temelia și resursa din care să asigurăm generației viitoare o creștere a alocațiilor, burse și susținerea de care are nevoie.

Raspunde