Cristina-Ancuța POCORA

Bataia nu e rupta din Rai!

23 February 2009 ·

 In anul 2008 au fost inregistrate si raportate 11 534 cazuri de violenta in familie. Dintre acestea 137 de persoane au decedat. Cifra este in crestere fata de anii trecuti!

Violenta domestica reprezinta un fenomen social de amploare, cu efecte multiple si de profunzime pentru cei implicati. Sunt victime directe si victime colaterale. Sunt rani temporare dar sunt si sechele pe viata. Violenta in familie trebuie tratata! Si pentru ca este un fenomen social, statul prin institutiile sale are prima responsabilitate in tratarea ei! Pentru diminuarea acestui fenomen trebuie sa existe o strategie nationala, un cadru legislativ coerent, realist si functional precum si institutii care sa aplice legea si sa vegheze la respectarea ei.

In momentul de fata avem o lege, 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, avem structuri institutionale care au sarcini in aceasta zona dar REALITATEA BATE LEGEA! Cadrul legislativ si institutional actual nu este functional!

Este o tema care doare! De aceea, in calitate de presedinte al Comisiei pentru Egalitate de Sanse pentru Femei si Barbati din Camera Deputatilor am invitat, intr-un atelier de lucru, reprezentantii Ministerului Muncii, Ministerului Justitiei, ai Agentiei Nationale pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati, ai Inspectoratului General al Politiei, Institutul National de Statistica, ONG-uri pe acesta zona si parlamentari. Doresc ca in acest cadru sa identificam parghii concrete prin care se poate diminua acest fenomen si sa le transpunem in lege!

Daca esti victima sau doar o persoana interesata de aceasta problema te invit sa ni te alaturi!

P.S.Intalnirea se va desfasura marti, orele 15.00-17.00, la Paltul Parlamentului, ….

P.S.2 Datorita deciziei Camerei Deputatilor, care nu a manifestat interes si atentie pentru aceasta dezbatere, intalnirea se va desfasura la sala de sedinte a Grupului PNL, etaj 2!!!

5 Raspunsuri la “Bataia nu e rupta din Rai!”

  1. hermann says:

    Ancuta noastra foarte frumos din partea ta ca te ocupi de astfel de lucruri, daca crezi ca te pot ajuta cu ceva nu ezita sa ma consulti sau sa ma contactezi. Pe langa multe alte lucruri pamantene acesta ar trbui sa fie o prioritate nationala, violenta in familie, stai sa vezi cate cazuri vor fi in timp de criza! Cand este vorba de victime totul trebuie sa se opreasca sa nu mai punem la socoteala cate traume si “sechele” au cei care le traiesc!
    Pedepsele sunt prea blande, iar in justitie procedurile sunt foarte “imbarligate” si de durata. Dar nu conteaza hai ca trebuie sa incepem cu ceva, mai ales ca in programul nostru electoral al d-nei senator Boitan avem propuneri pentru tema aceasta. Ne auzim si sper sa ne vedem curand!

  2. @hermann
    Dezbaterea a fost una foarte buna din punctul meu de vedere. Au venit multe ONG-uri din tara, foarte deschise proiectului si reprezentantii tuturor institutiilor invitate si, impreuna am decis sa ne unim eforturie, sa folosim toate parghiile si sa facem in asa fel incat sa avem anul acesta o lege realista si functionala. De asemenea, am trimis la Ministerul Justitiei propuneri de amendamente pentru Coduri, in asa fel incat sa sanctionarea faptelor de violenta sa fie efectiva. Daca ministerul nu le va include, voi depune amendamentele la dezbaterea in Parlament a acestor Coduri. Sunt hotarata, in functie de cum evolueaza lucrurile, sa initiez o caravana nationala pe aceasta tema (de fapt aceasta este si propunerea dnei deputat Lucia Varga).
    E bine de stiut ca esti alaturi de noi! Multumesc!

  3. Unii cred ca bataia ii poate controla pe altii…Cazuri de violenta au existat si vor exista, iar cifra e in crestere pentru ca inainte erau foarte putini care raportau – acum au aflat ca se poate si altfel asa ca profita. Numarul va creste deoarece exista multe cazuri de violenta. Populatia trebuie educata si o lege nu poate face asta, iar politicul doreste indobitocirea maselor pentru ca un popor prost e mai usor de manipulat.

  4. @fanaticul
    Asa este, o lege nu rezolva total problema violentei. Dar o lege poate contribui la reducerea numarului de cazuri. Atunci cand tu, agresor, stii ca daca iti bati sotia/copilul/parintele va veni politia si iti va da o amenda, pe care daca nu o platesti vei face inchisoare sau vei primi ordin de interdictie de a te apropia de victima, iar daca incalci acest ordin esti pasibil de alte actiuni…parca incepi sa te gandesti putin inainte de a ridica mana! Daca tu, victima ai parghii de actiune- poti merge intr-un adapost, poti fi consiliata profesional pentru a nu mai depinde economic de agresor etc. – parca nu mai stai sa tolerezi agresiunea…

    Problema este complexa, cauzele multiple dar cred ca un cadru legal riguros si functional cumulat cu campanii de constientizare a drepturilor poate duce la o diminuare a acestor cazuri.

  5. problema e foarte complexa…ar trebui actionat la un nivel mult mai profund…intai trebuie eliminate cauzele care duc la astfel de evenimente…cred ca ai auzit si tu de teoria cu cauza-efect ei bine violenta e doar efectul, care nu poate fi eliminat decat daca sunt eliminate si cauzele.

Raspunde