Cristina-Ancuța POCORA

ce ar trebui sa faca cetatenii acestei tari pentru a fi respectati de catre guvernanti?

05 October 2010 ·

  

 În avalanşa de ştiri prezentate la televizor, găsim foarte multe despre situaţia dramatică a românilor: medici şi polţişti care pleacă la muncă în străinătate, şcoli şi spitale care se vor închide, creşterea abandonului şcolar din cauza lipsei banilor, pensionari care mănâncă din gunoaiele supermarketurilor etc. Despre un caz însă aş vrea să vorbesc acum. Este vorba de învăţătoarea Cristina Anghel, de 51 de ani, din Caracal, care este în greva foamei de peste 40 de zile. Domnia sa protestează în acest mod faţă de măsurile de reducere a salariilor şi faţă de neaplicarea legii de mărire a salariilor cadrelor didactice.

            “Cât am mintea întreagă şi voinţa de a rezista, încă rezist. Starea mea de sănătate nu este foarte bună, dar nici foarte proastă. În fiecare zi sunt examinată. Mai mult de atât nu se poate face, conform rezultatelor acestor analize, care demonstrează că protestul meu este real. Am semnat pe proprie răspundere că refuz tratamentul până când nu mai pot. În momentul în care voi fi pe muchie de cuţit probabil că voi accepta tratamentul, când va fi epuizat tot organismul. Eu sper că nu se va ajunge acolo şi că toată această presiune, şi mediatică, să îi trezească la realitate. Nu m-am îndoit niciodată că se va rezolva problema pentru care protestez, nu m-am gândit că se va rezolva într-o zi sau două, dar că se va rezolva am sperat tot timpul. Nu voi renunta pâna când Legea 221 nu va fi aplicata Şi dacă închei protestul voi rămâne la Bucureşti, unde voi începe realimentarea. Deocamdată nu m-am gândit la altă formă de protest, nu poţi începe un război pe mai multe fronturi”, a spus învăţătoarea.

            Situaţia domniei sale este dramatică. A povestit presei că secretara de la şcoală a anunţat-o că va lua zero lei drept salariu. Şi că nu e singura. “Toţi colegii mei vor lua aşa, doi lei, opt lei, 15 lei. Avem câteva colege care au fost deportate în Bărăgan şi au reducerea aceea de impozit, dar cine are CAR tebuie să aducă de acasă. De unde să aducă de acasă, dacă toată vara nu au luat niciun ban? Nu stiu cum vor rezista colegii mei pâna în noiembrie. Fiica mea are 6.200.000 de lei vechi. Este profesor. Este în întreţinerea mea, altfel ar muri de foame. De asta spun că sunt alături de toţi medicii, profesorii. Nu se poate să ne batem joc de ei. Daca nu aş fi eu, fata mea nu ar avea ce să mănânce”, a declarat Cristina Anghel.

            Doamna Cristina Anghel preda la clasa a patra la Şcoala nr.2 din Caracal. Ar fi trebuit să fie acum la clasă, alături de elevii săi. Să-i îndrume, să-i înveţe, să-i pregătească pentru anii următori de şcoală. Cred că fiecare dintre noi avem amintiri frumoase despre doamna învăţătoare. Pentru mulţi dintre noi ea a fost o a doua mamă.

            Ce se întâmplă azi cu cadrele didactice, şi nu numai, este sub demnitatea fiinţei umane. Iar Doamna Cristina Anghel a ales o formă extremă de protest, deşi are probleme grave de sănătate. Încă mai speră că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc mai au o brumă de demnitate şi că, până la urmă, îşi vor ţine cuvântul dat.  Eu nu mai sper, nu mai cred. Singura soluţie este ca actuala coaliţie guvernamentală să plece de la putere, la fel şi Traian Băsescu. Până atunci însă, cu fiecare zi care trece, Doamna Cristina Anghel îşi pune viaţa în pericol în numele respectării legii în România, în numele drepturilor omului, în numele dreptului la o viaţa decentă. Aşa cum prevede Constituţia, de altfel. Şi alături de domnia sa suferă şi ceilalţi români, deocamdată, în tăcere…

Cuvinte Cheie:

4 Raspunsuri la “ce ar trebui sa faca cetatenii acestei tari pentru a fi respectati de catre guvernanti?”

  1. Sa fie un pic mai anarhisti??

  2. […] Apararii, Gabriel Oprea, a facut recent o declaratie de presa uluitoare. Acesta a descoperit ca exista sare in Marea Neagra. ” In acest moment pot […]

  3. Gabi says:

    E dureros ceea ce se intampla….oamenii au ajuns in pragul disperarii desi, sincer, nu cred ca se merita ….pentru ca viata este mai presus de orice ….iar pe cei de sus nu.i impresioneaza nimik.

Raspunde