Cristina-Ancuța POCORA

Codul Social – o nouă minciună marca PD!

14 December 2010 ·

Ii cer ministrului Ion Nelu Botiş demisia din fruntea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Ministrul Ioan Nelu Botiş a minţit când a afirmat că una din priorităţile mandatului său este elaborarea Codului social, prin reformarea sistemului. Îşi bate joc de categoriile vulnerabile, cărora le-a promis un cadru legal eficient, reformat, o nouă filosofie de acordare a drepturilor acestora. În schimb, n-a făcut decât să taie drastic din drepturile şi indemnizaţiile persoaneor defavorizate.

           

  Ioan Nelu Botiş s-a aliniat perfect în trendul general, impus de clica pedelistă, în fruntea Guvernului. Minciuna, dezinformarea, urmărirea interesului personal şi de grup în detrimentul interesului naţional, împotriva demnităţii umane, anti-românismul a devenit politică de stat, impusă, după bunul plac, de partidul lui Băsescu, susţinut de UDMR şi UNPR.

            Va amintesc că ministrul Botiş a declarat, în luna octombrie, atât în Parlament cât şi în intervenţiile publice că “priorităţile sunt Legea salarizării unitare, Legea pensiilor, care e în Parlament, şi  Codul de asistenţă socială. Şi, în general, reforma socială pe care am pornit-o trebuie dusă până la capăt. Al treilea lucru pe care vreau să-l finalizez este Codul de asistenţă socială şi suntem în măsură ca în cel mult două săptămâni să îl prezentăm finalizat şi să-l transmitem partenerilor sociali spre studiu. Avem un nou tip de abordare pe Codul social, o abordare care se duce spre zona de venituri şi mijloace astfel încât să reuşim să asigurăm un plan de minimă existenţă familiei şi să nu ne adresăm exclusiv unei persoane din familie, ci să abordăm întreagă filosofie socială în legătură directă cu familia. Să tratăm familia, nu persoana”.

            Că au trecut mai mult de două săptămâni, nu mai e cazul să menţionez. În plus, ministrul Botiş “a rezolvat” problemele, cu o serie de acte normative care ar fi trebuit inluse în Codul social, aşa cum a promis. A tratat familia în sensul că a tăiat toate drepturile şi indemnizaţiile categoriilor cele mai vulnerabile. Este vorba de proiectul de lege în procedură de urgenţă privind modificarea legii venitului minim garantat, de ordonanţa de urgenţă privind indemnizaţia de creştere a copilului, de ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea legii privind protecţia şi promovarea derepturilor persoanelor cu handicap, de proiectul de lege privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Nici vorbă de reformă a sistemului, nici vorbă de o întreagă filosofie socială, nici vorbă de Codul social. Ministrul Botiş s-a asigurat că toate aceste tăieri dure vor fi incluse în Bugetul de Stat pe 2011, fără a-şi mai respecta promisiunle făcute la învestitură.

            Consider că este nevoie de un Cod social care să vină cu o filosofie minimă prin care categoriile cu adevărat vulnerabile să fie protejate de stat, statul să încurajeze munca, să susţină familia şi pe români prin crearea de servicii alternative (creşe, grădiniţe, cămine pentru bătrâni, centre de tratament şi de reabilitare pentru persoanele cu handicap sau boli cronice etc). Guvernanţii de astăzi n-au ştiut decât să taie de la săraci, de la persoanele vulnerabile pentru a face economie la bugetul de stat. Toate promisiunile de bine, de reformă reală n-au fost decât discursuri de aburit românii.  

Demisia ministrului ar fi singura cale rezonabilă pentru ministrul Ioan Nelu Botiş, din cauză că nu şi-a ţinut promisiunile faţă de categoriile cele mai vulnerabile din România, care aşteptau o rezolvare a situaţiei lor, nu un program de exterminare.

6 Raspunsuri la “Codul Social – o nouă minciună marca PD!”

  1. ionut says:

    Doamna Pocora puteti sa ma lamuriti si pe mine cu aceasta tevatura creata pe tema salariu insotitorului persoanei cu handicap grav de la 1 ianuarie 2011 Va multumescu si astept un raspuns complet pe aceasta tema .Va doresc SARBATORI FERICITE alaturi de cei dragi

  2. V/am spus de atatea ori ca acesti neica nimeni vor face toate rautatile din lume ce le trec prin cap , impotriva noastra….Sunt sigur ca imi mai taie de la intai ian 2011 inca 900 lei….Imi ia practic,bugetul complementar …. Acum nu mai am chef sa ma uit in lege daca am gratuitte la serviciul telefonic….ca asta plateam din bugetul complementar…Si daca,ce….. Gata,sunt satul de incaapabilii astia…Ne omoara cu zile….Si eu ce fac? Scriu aici,ca prostul… Degeaba….Nimeni nu o sa ia masuri…Nimeni nu se bate pentru noi…. Numai cuvinte de imbarbatare.. SA NE FIE DE BINE !

  3. tavi,
    am facut amendamente la bugetul pe anul 2011, le-am sustinut… dar prin tradarea unor parlamentari (unpr), prin schimbarea abuziva a numarului de parlamentari in comisie… atunci cand se da votul… castiga nedreptatea!
    si eu sunt foarte dezamagita, dar voi continua sa ma “bat” cu toate mijloacele legale pe care le am la dispozitie!
    eu am speranta ca intr-o zi, prin implicarea noastra, a tuturor, va lua sfarsit aceasta tiranie!

  4. gabryela says:

    doamne ajuta sa pice guvernul la motiune!sa se duca dupa tata pe lumea cealalta sa-i incalzeasca picioarele ca din 1997 i-or fi inghetat.

  5. gabryela says:

    vor sa aplice in codul social acel genocid impotriva persoanelor cu handicap.sa le aduca mosul si pentru copiii lor cadou un handicap grav.

  6. Va multumesc pentru ca macar cineva ma asculta….Parca e mai usor de trecut ziua ….Am facut o gresala cu suma pe care o sa o pierd….e vorba de 90 lei nu 900…SUPARARE MARE…E normal….De cand au inceput astia cu REFORMA LU PESTE si pana in ianuarie 2011 pierd ,din pensie si indemnizatia de handicap,240 lei…NU IMI E USOR… Apropo de UNPR …Astia sunt FANTOME…Vor dispare la urmatoarele alegeri….Au venit,l/au servit…pe mtroz…ne/au nenorocit….si gata… Nu gasesc cuvinte urate sa ii cateloghez pe tradatorii astia… Locul lor nu e in parlament… Se elibereaza niste garsoniere unde pot sa isi desfasoare activitatea…. NOROC CU CRACIUNUL…. Inca odata va multumesc pentru acceptarea dialogului… Oricum in maxim doi ani o sa ajungeti la putere… DACA ROMANIA O SA MAI FIE…LA MULTI ANI !!!

Raspunde