Cristina-Ancuța POCORA

Copiii din Vâlcea, bătaia de joc a prefectului

17 January 2011 ·

Imaginaţi-vă următorul scenariu: mai mulţi copii urcă într-un microbuz pentru a se duce la şcoală. Este vorba de elevii care trebuie să ajungă la şcoala din satul Fundătura, din judeţul Vâlcea. Şoferul declară:  “Eu n-aş transporta dacă aş avea copil cu aşa ceva, n-am încredere în acest microbuz.” Directoarea şcolii ridică din umeri la întrebarea dacă e posibil să se întâmple ceva, din cauză că microbuzul transportă copiii, deşi are frânele stricate: “Nu ştiu să va spun.” Primarul, intră şi el în ecuaţie, şi declară la TV că: “Aştept ca un ministru, cineva, să înţeleagă că situaţia e disperată.” Ideea e că oamenii de acolo au nevoie de un microbuz nou, pentru ca şcolarii să poată fi transportaţi în siguranţă la şcoală.

Dar nu “cineva”, nu un ministru, ci prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu decretează: “Nu cred că ar trebui privită cu uşurinţă dorinţa unora de a fi mutaţi ca invalizi de la o şcoală la alta, pe roţi.” Adică să-şi pună pofta-n cui, ce atâta huzur, să meargă pe jos indiferent de distanţă şi de condiţiile meteorologice. Dacă nu vor să facă puţină mişcare, care a bună pentru sănătate, să se descurce cum pot. Doar sunt nişte copii îmbuibaţi, foarte bine îmbrăcaţi şi încălţaţi. În plus, la veniturile pe care le au familiile lor, ar putea să se deplaseze cu bolidurile personale conduse de şoferi personali şi unii chiar îşi pot permite să-şi închirieze elicopter, am auzit că e la modă!

Dincolo de gluma asta amară (nici nu mai ştiu cum să reacţionez în faţa unei asemenea monstruozităţi), nu pot să nu condamn cu toată fermitatea un astfel de limbaj, o astfel de atitudine. Bătaia de joc la adresa persoanelor cu dizabilităţi, la adresa copiilor de la şcoala din Fundătura şi a părinţilor acestora e fără margini.

Tot în această iarnă un elev de 14 ani din judeţul Vaslui a ajuns la spital cu degerături la picioare, după ce a mers patru kilometri pe jos spre şcoală, prin zăpadă. Profesorii au declarat atunci că şcoala are un microbuz care ar putea să-i transporte pe elevi, numai că maşina zace în curte, pentru că nu sunt bani de benzină.

Domnule ministru Funeriu, dumneavoastră auziţi despre aceste cazuri? Domnule premier Boc, cumva acestea sunt directivele pe care le daţi prefecţilor ca reprezentanţi ai Executivului în teritoriu? Domnule preşedinte Băsescu, aspectele descrise mai sus fac parte din pactul naţional pentru educaţie?

Sunt întrebări retorice, administraţia portocalie nu dă doi bani pe viaţa noastră, pe drepturile noastre, pe legile ţării. O dovedesc zi de zi, din păcate.

Cuvinte Cheie:
, ,

3 Raspunsuri la “Copiii din Vâlcea, bătaia de joc a prefectului”

  1. Anton says:

    Nu inteleg de ce va mirati de acesti oameni marcanti ai PDL,oameni fara caracter,lipsiti de scrupule,puscariasi si inculti.NU VA MAI MIRATI,haideti odata sa adunam poporul si sa scapam de aceasta ciuma portocalie.Numai in forta putem sa-i dam jos, ca s-au infiltrat in toate structurile statului si daca ii mai lasam,nu le mai putem face nimic.Aveti langa voi toti pensionarii si structurile militare.

  2. Gabi says:

    Oare ne mai socheaza ceva in tara asta?Indiferenta actualei guvernari fata de tot ce misca in tara asta….pentru ei nu exista prioritati ….cum sa lasi atatia copii sa mearga pe jos?!!!…sunt totusi copii,ar trebui sa sustina educatia acestora.
    Domnul prefect Petre o avea copii…oare copilasii dansului merg pe jos la scoala indiferent de vreme nu?!
    M.am saturat de gasca asta de iresponsabili care ne calca in picioare(copii,batrani, pers cu dizabilitati ..etc )nu fac decat sa incurajeze romanii sa isi paraseasca tara …pacat …!!!

  3. Prefectul de Valcea e la baza un fost liberal care nu a mai avut loc la varf si a trecut la pupat parte dorsala Basescu….Acum trebuie sa se dea in stamba ca altfel ce se face ….

Raspunde