Cristina-Ancuța POCORA

Curtea Constitutionala: taierea pensiilor este neconstitutionala

25 June 2010 ·

Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, la fel şi art. 9 referitor la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, a decis Curtea Constituţională.

Comunicatul CC: decizia Curtii constitutionale

“Plenul Curţii Constituţionale, compus din cei 9 judecători, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit în şedinţe în zilele de 24 şi 25 iunie 2010, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.

Asupra acestor legi, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate după cum urmează:

I. Cu privire la Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, de către:

– Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

– un număr de 30 de senatori şi 60 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC;

– un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Dispoziţiile art.1-8 şi cele ale art.10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale.

2. Dispoziţiile art.9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale.

II. Cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de către: – Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – un număr de 37 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este constituţională în raport cu criticile formulate de cei 37 de senatori.

2. Dispoziţiile art.1 lit.a), b), d)-i) şi art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituţionale indicate în sesizare de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Ce mutare va face Guvernul Boc? La adapostul unei astfel de decizii va majora TVA-ul si cota unica, sau doar TVA-ul?

Vom avea si salariile scazute si taxele majorate?!

9 Raspunsuri la “Curtea Constitutionala: taierea pensiilor este neconstitutionala”

  1. costi says:

    Cristina, asadar se recalculeaza toate pensiile, mai putin pensiile….. MAGISTRATILOR !!!!!!!

    Misto tara si CCR avem !

    Sper ca Parlamentul INTRA in vacanta si lasa legile neadaptate pana-n toamna, astfel nici salariile nu vor fi afectate ))

    Q.E.D.!!!!!

  2. Se va majora TVA-ul si va avea efecte mult mai drastice in timp… Pe langa cresterea tuturor preturilor si scaderea cererii (paradoxal in teoriile economice – deci va fi grav), doar companiile mari pot supravietui unor asemenea masuri. Se va vedea de acum, insa vor trebui luate masuri in cazul abundentei – impunerea unui plafon minim de pret (dacă guvernul are interesul de a nu se diminua producţia ramurii sau de a menţine capacităţile de producţie existente).

  3. Alin B m.PNL s.6 says:

    Ambele. Trebuie să dilueze percepţia creşterii TVA cu ceva, nu?

    http://boicualin.blogspot.com/2010/06/termen-scurt-25-iun-2010.html

  4. gabryela says:

    d-na Pocora am o nelamurire ne v-a taia si din salariul asistentilor persoanelor cu handicap grav?

  5. Gabi says:

    Acum ca s-a stabilit ca aceasta masura de taiere a pensiilor este neconstitutionala, ar fi normal ca mintile luminate ce au venit cu aceasta solutie si cei care au sustinut-o sa isi depuna demisie. Este inacceptabil ca un ministru care este cadru didactic in drept constitutional sa sustina aceasta aberatie. Dar cum la noi nimic nu este normal, le vom vedea fetele si de acum incolo. Lipsa de transparenta si comunicare cu opinia publica doare.

  6. gabryela says:

    daca mai raman ratatii astia la guvernare, cred ca va trebui sa emigram toti din aceasta tara fiindca va urma incapacitatea de plata.

  7. Ceea ce am “prezis” anterior s-a adeverit: http://www.inpolitics.ro/ioan-rus-romania-intra-in-blocaj-economic-art60260.aspx

    Cata incompetenta poate avea acest Guvern…

  8. 1. Raspuns pentru Costi
    Salariile asistentilor personali sunt reduse cu 25% asa cum s-a hotarat prin asumarea Guvernului in Parlament si a Deciziei Curtii Constitutionale.

    2. Raspuns pentru Gabriela

    Salariile asistentilor personali sunt reduse cu 25% asa cum s-a hotarat prin asumarea Guvernului in Parlament si a Deciziei Curtii Constitutionale.

  9. Tavi says:

    E totusi o problema…Salariile asistentilor se reduc,dar cu indemnizatiile pentru insotitor al persoanei cu handicap grav ce se intampla? Ei vorbesc ,in lege,despre indemnizatia de insotitor al persoanei cu gradul intai de invaliditate…..ca nu se reduc….Nu e vorba de persoanele cu handicap….

Raspunde