Cristina-Ancuța POCORA

Despre mine

Motto:
“Ai grija de gandurile tale pentru ca se vor transforma in vorbe.
Ai grija de vorbele tale pentru ca se vor transforma in fapte.
Ai grija de faptele tale pentru ca se vor transforma in obiceiuri.
Ai grija de obiceiurile tale pentru ca vor fi caracterul tau.
Ai grija de caracterul tau pentru ca el va influenta destinul tau viata ta.”
Frank Outlaw

 

octombrie 2008

Politica e o meserie, nu un scop în viaţa. Cred în lucrul ăsta în ciuda impresiei generale ca politicienii sacrifica orice pentru cariera. In ceea ce ma priveste, dincolo de demnităţi publice, de ipostazele oficiale, sunt o persoană cât se poate de normală.

Sunt din Galaţi şi provin dintr-o familie modestă: tata a lucrat la MENAROM şi, forţat de disponibilizări, a ieşit la pensie. Mama a renunţat la serviciu ca să ne crească pe mine şi pe cei doi fraţi ai mei. Am plecat din oraş după liceu la Facultatea de Ştiinţe Politice la Bucureşti. De vreme ce imi placea ce faceam, m-am înscris în PNL, chiar daca liberalii erau în opoziţie. Am lucrat la început ca şi consilier parlamentar. În 2006 am devenit secretar de stat la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul. În 2007 am candidat la Congresul PNL şi am fost aleasă în Biroul Politic Central. Am fost desemnată să coordonez activitatea PNL Ialomiţa. Aşa am devenit ialomiţeancă.

Nu cred că a fost săptămână în care eu să nu ajung în judeţ. De un an şi jumătate mai des ajung la Feteşti sau Slobozia decât la ai mei, la Galaţi. Cred că liberalilor ialomiţeni le-am făcut o impresie bună din moment ce la alegerile din cadrul organizaţiei m-au desemnat să candidez pentru un mandat de deputat în colegiul Feteşti-Ţăndărei.

Politica sau sociologie?

Cred că mă pot adapta oriunde găsesc oameni civilizaţi şi de bun simţ. Recunosc că am o adevărată pasiune în a studia oamenii. Îmi place să-i observ cu atenţie, să-i urmăresc ce fac, ce spun, cum se comportă în situaţii diverse. Fenomenul social mi se pare fascinant şi inepuizabil. Dacă n-aş fi făcut politică, probabil mi s-ar fi potrivit o carieră de sociolog.

Imi place să comunic, să dezbat, să fiu prezentă. Ţine de firea mea extrovertită. Niciodată nu am evitat o discuţie, fie ea şi incomodă. Reuşesc să stabilesc un dialog civilizat inclusiv cu cei care nu mă plac. Plec de la premisa că aceia care mă antipatizează nu mă cunosc suficient de bine. Sau poate eu n-am reusit sa-i conving ca am intentii bune.  

            M-am visat o mare gimnasta! N-a fost să fie….

Mă încântă ideea de a concura, de a intra într-o competiţie, de a mă bate pentru un principiu, pentru un lucru în care cred. Din copilărie, am o mare pasiune pentru sport. Când eram mică am făcut gimnastică. Munceam la sală ore în şir pentru că îmi pusesem în cap să devin o mare campioană. A trebuit să renunţ după ce m-am îmbolnăvit de hepatită. N-am renunţat însă la jogging. La Galaţi locuiam aproape de faleza Dunării. Alergam zilnic pe faleză. La un moment dat ajunsesem la  adevărate performanţe: plecam de „la zid”, alergam pe toata faleza de sus, coboram pe la Bac şi alergam pe faleza de jos până la „Libertatea”. În Bucureşti am înlocuit faleza cu sala de sport. Alerg pe banda si fac exerciţii in sală.

Mă uit la fotbal şi ţin cu Steaua

Îmi place fotbalul, sunt stelistă de mică. Uneori ajung şi pe stadion, deşi, pentru femei, atmosfera de pe stadioanele de la noi nu e tocmai comodă. Şi în Ialomiţa am fost pe stadion, la Urziceni, la meciul România – Lituania. Unii jurnalişti ialomiţeni s-au grăbit să mă acuze că-mi fac campanie electorală. Le-am explicat că mai fusesem de zeci de ori în tribune, la fotbal, pe vremea când nici nu mă apucasem de politică.

Mă mai uit la patinaj artistic, când se transmit campionate mondiale şi europene. E spectaculos! Şi la concursurile de înot mă uit cu plăcere. Paradoxal, deşi am crescut pe malul Dunării, nu ştiu să înot! Întotdeauna mi-a fost frică de apă şi n-a reuşit nimeni să mă convingă să învăţ să înot.

Orice moment din viata are melodia lui.

Îmi place muzica bună! Îmi aleg melodiile pe care le ascult în funcţie de starea sufletească. Nu ştiu dacă mă pot decide asupra unui gen anume. De exemplu, de 2 ani am descoperit Budda-bar, un stil care mă relaxează. Dar tot în ultimii ani, încerc să nu ratez Festivalul George Enescu. Mărturisesc că pe perioada Festivalului, plec în goană de la birou la 5 după amiaza, ca să ajung la spectacole. Alerg de la Sala Palatului la Atheneu, de la Teatrul national la Opera. Nu pretind că am cine ştie ce cultură muzicală, nu sunt nici pe departe specialistă în muzică clasică! Îmi plac în schimb sunetul muzicii, armonia şi asta îmi dă o stare de bine incredibilă.

 Filme bune şi cărţi şi mai bune.

Când am vreme, mă duc la cinema. Când nu, mă uit la dvd-uri acasă. M-a impresionat mult Lista lui Schindler. Am devorat apoi filme despre Holocaust, dar niciunul nu m-a mai marcat asa de tare. Un alt film care m-a emotionat pana la lacrimi: Toamna la New York! Spre final, simteam un gol in stomac. Cât priveşte cititul, nu pot să spun exact care e cartea mea preferată. Genul de literatură care mă încântă se regăseşte în cărţile lui Gabriel Garcia Marquez.  

Ferma animalelor

Acum doi ani mama m-a rugat să-i iau şi ei o pisică. I-am dus două, pentru că celui de la care le-am luat i-a fost milă să le despartă. Acum părinţii mei au în curte zece pisici. Şi mie îmi plac dar n-am curajul să aduc una dintre ele la Bucureşti şi să chinui bietul animal într-un apartament de bloc. Mama e de principiu că dintr-o gospodărie nu pot lipsa calul şi vaca. Calul, pe nume Romică, e blând aşa că nu mă tem să-i dau bucăţele de zahăr. E drăguţ la curte printre animalele alor mei!

 

Curriculum Vitae 

FAMILIA MEA

Comentariile sunt inchise