Cristina-Ancuța POCORA

Ei cu ei, pentru ei, impotriva tuturor

02 September 2009 ·

           

(“smecherul de coalitie”)

 

Elena Sârbu, fosta soţie a ministrului Muncii, Marian Sârbu, a fost numită pe 16 februarie 2009 directoare de cabinet a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii. Pe 26 mai 2009, Elena Sârbu a avansat pe postul de director al Departamentului Resurse Umane. Preşedintele Casei de Pensii e prieten cu cei doi, fiind promovat chiar de Marian Sârbu.

 

 

Într-o perioadă în care toate instituţiile de stat sunt presate de Guvern să reducă din personal, sa scada salariile, sa munceasca 10 zile fara plata, există şi situaţii excepţionale în care se fac angajări si promovari.

 

Prin decizia preşedintelui CNPAS din 16 februarie 2009 Elena Sârbu, fosta soţie a ministrului Muncii, Marian Sârbu, a fost numita pe postul de director de cabinet al preşedintelui CNPAS. Ulterior, Elena Sârbu a avut aspiraţii la un post mai bun, cel de director al Departamentului Resurse Umane din cadrul CNPAS. În mai puţin de două luni, postul respectiv a fost eliberat, prin pensionarea fostei directoare. Imediat a fost organizat un concurs, câştigat fără probleme de Elena Sârbu.


Întrebată care a fost motivul pentru care a angajat-o pe Elena Sârbu ca directoare de cabinet, Doina Pârcălabu ne-a explicat: „
Criteriile au fost strict profesionale. A contat şi capacitatea de a relaţiona a doamnei Sârbu. Să ştiţi că munceşte non-stop, de dimineaţă până seara“. Ieri am aşteptat vreo două ore în sediul CNPAS să apară la serviciu Elena Sârbu, angajata care munceşte non-stop, dar nu a fost de găsit….

Cele două declaraţii de avere ale Elenei Sârbu conţin o serie de inadvertenţe, ce au atras atenţia inspectorilor de la Agenţia Naţională de Integritate. Prima declaraţie de avere, datată 16 februarie 2009 şi care ne-a fost pusă la dispoziţie chiar de preşedintele CNPAS, nu are dată de înregistrare la Departamentul Resurse Umane al CNPAS. Inspectorii ANI bănuiesc că declaraţia de avere din 16 februarie ar fi fost antedatată.


Elena Sârbu îşi depunea declaraţia de avere completată pe 20 mai 2009, în calitate de director al Departamentului Resurse Umane. Paradoxal e faptul că preşedintele ANFP l-a anunţat pe preşedintele CNPAS că Elena Sârbu a câştigat concursul de director pe 25 mai 2009, hârtie pusă în aplicare cu 26 mai 2009. Elena Sârbu anticipase aşadar cu 6 zile mai devreme că avea să câştige postul de director.

 

În ambele declaraţii de avere, Elena Sârbu a omis să precizeze că este acţionar la o firmă împreună cu Iosif Armaş şi cu fratele ei, Marian Dorner. Potrivit Registrului Comerţului, Elena Sârbu este acţionară la firma SC Arcomsir SRL, unde deţine 36,3% din acţiuni, iar ceilalţi doi asociaţi, câte 31,8% din acţiuni.


Divorţ fictiv?

Ministrul Muncii a divorţat în 2006, context în care soţia sa a dorit să-i păstreze numele în continuare. În numărul din 6 iunie 2009, revista “Qmagazine” scria că soţii Sârbu locuiesc în continuare împreună şi că divorţul lor este de fapt un paravan, pentru a masca o parte din avere. După divorţ, ministrul Muncii a mai rămas doar cu o casă în Popeşti-Leordeni, motiv pentru care a primit de la RA-APPS, pe 24 februarie 2009, un apartament ultracentral în Capitală, pentru care plăteşte o chirie de numai 548 de lei. Elena Sârbu a rămas în urma divorţului cu o casă în Bucureşti, două case de vacanţă (una la Breaza şi una la Mangalia) şi un apartament în Piteşti.

 

(sursa. http://www.cotidianul.ro/ministrul_marian_sarbu_ii_face_un_cadou_de_divort_sotiei_sale_protectie_sociala_si_o_functie_de_director-95607.html)

2 Raspunsuri la “Ei cu ei, pentru ei, impotriva tuturor”

  1. un locatar al Romaniei says:

    Ce sa facem , noi romani de rind, sa vandalizam tot ce vezi ca au masini straine si bancile din Romania…sa punem foc, sa inceapa anarhia in Romania???????

  2. inteleg starea! o traiesc si eu!
    poate mai multa implicare in momentele in care chiar avem puterea nu ar strica – la vot! din pacate, aud des, oameni resemnati care spun ca nu mai voteaza…
    Cred ca asta poate fi cheia, o revolta generala a celor care nu au mai votat in ultima vreme sau niciodata! Sunt foarte multi! Daca toti ar vota rational, tinand cont de candidat, program, echipa, finantatori…poate ca ar incepe sa se faca curat si in clasa politica.
    e o solutie…

Raspunde