Cristina-Ancuța POCORA

Epistola lui Vodă Băsescu către dragul lui odor EBA

07 February 2010 ·

Scumpa mea Bobiţa,

 

Iartată să-mi fie îndrăzneala!

Ştiu că eşti ocupată nevoie mare. În perioada asta, sunt multe scăderi la prăvăliile din Bruxelles! În plus, mi-ai mărturisit că, încă, trebuie să te acomodezi. Mai ai multe cârciumi de vizitat.

 

Totuşi, îndrăznesc să-ţi reţin atenţia cu un lucru nemaiîntâmplat şi nemaiîntâlnit la noi în ţarină. Această ispravă m-a mâhnit nespus, mai ales că, pur şi simplu, m-a lovit în moalele capului pentru că nu mă aşteptam.

 

Dar, dă-mi voie, scumpa mea, să-ţi povestesc în detaliu păţania:  ăla micu, pe care ţi-l dădeam eu să te ducă cu trăsura la vizite, a gândit singur. Da, odorul meu, de Emil este vorba. Ştiu că nici ţie nu-ţi vine să crezi, dar, pentru un minut, s-a întâmplat. Emil, dragă, tocmai el, infamul, pe care eu l-am crescut la curtea mea ca pe un fiu şi i-am dat educaţie şi mă bazam pe el. El, care niciodată nu a ieşit din cuvântul meu până acum, care îmi facea cizmele şi care îmi aducea oala cu vin la masă! Tocmai el, tocmai el, nemernicul şi nerecunoscătorul!

Dar las supărarea mea la o parte şi-ţi povestesc mai departe.

 

În momentul acela, singurul lui moment în care a gândit de capul lui, a decis el să interzică… ierburile! Da, odorul meu, ierburi dintr-alea despre care ai glăsuit tu în lupta pentru tron la Bruxelles!

 

Şi stai să vezi ce motive invocă mişelul: că din cauza plantelor ăstora ar fi murit un copilandru şi că alţii s-ar fi îmbolnăvit grav de nici vracii nu mai ştiu ce să le facă şi câte şi mai câte.

 

Iar tu ştii, draga mea Bobiţa, cât efort am depus eu ca să-ţi fac pe plac!

Că doar ai mărturisit întregului popor că ierburile alea uşoare ar trebui vândute oricui. Tu, cu guriţa ta aia frumoasă, ai spus că ele ar trebui legalizate! Iar eu, ca un tată iubitor, am zis să-ţi fac pohta. Doar ştii că mi-am pus menestreii de la Palat să facă un răvaş prin care să demonstreze că ai dreptate. Că ierburile astea ar trebui lăsate libere! Şi mai aveam puţin, draga mea, şi-ţi îndeplineam dorinţa!

Dar s-a trezit nemernicul ăla de Boc să gândească! I-am zis să dea înapoi, dar cică nu se mai poate! Că e prea târziu şi că, acum, nu mai există nicio cale! Ierburile vor fi interzise, arse, aruncate!

 

Aşa că, scumpa mea Bobiţa, trebuie să te anunţ cu mare tristeţe că tătucul tău te-a dezamăgit! Ştii, însă, că doar de data asta! Dar, ca să nu rămân dator nici acum, dacă doreşti să te bucuri de ierburi, îţi dă tata caleaşca aia rapidă să te duci, când vrei tu, până la Amsterdam să-ţi iei.

Te sărut, Bobiţa mea dragă,

Al tău tată şi Vodă

Traian Băsescu

(la sugestia prietenilor, mentionez ca acest text reprezinta un pamflet) 

 

 

 

6 Raspunsuri la “Epistola lui Vodă Băsescu către dragul lui odor EBA”

  1. Ionel Muscalu says:

    Tineretul ar trebui să vină din spate, cu curaj, cu limpezime în gândire, cu caracter şi cu responsabilitate. Chestiuni pe care le-ati demonstrat si pe care continuati sa le aratati intr-un mod tineresc, inteligent, ca o voce cu sonoritati puternice. In aceste conditii si pentru ca fara sa stiti de multa vreme urmaresc viata parlamentara romaneasca avand accente pamantesti prin intermediul acestui blog va transmit premiul de Superior Scrribler, pe care va rog sa-l ridicati de pe blogul meu:ionelmuscalu.blogspot.com, unde sunt si mai multe explicatii si, desigur, Regulamentul. Cu urari de bine! Ionel Muscalu

  2. Această “scrisoare”, dacă nu are un mesaj prin care se spune că este un pamflet sau aşa ceva, nu este cumva în afara legii?

  3. @bibliotecaru
    cred ca este limpede pentru toata lumea ca este un pamflet. Dar tu ai dreptate, paza buna…

  4. @ Cristina Pocora
    Discuţiile din ultima săptămână au provocat un salt al acestui blog pe zelist de mai mult de 1000 de locuri până la poziţia 1649, şi aţi atins cel mai bun loc de la înfiinţarea blogului. Felicitări!

  5. M-am nimerit si eu pe-aici. E buna scrisorica, da’ nu cred c-a scris-o marinaru’. Ca nici de citit, in afara de etichete de whiski, ce-a mai citit?

  6. Anca says:

    Ar trebui sa lasati chestiunile acestea (minore, de altfel, in care femeile ataca femei) si sa va ocupati de probleme serioase, dureroase pentru electoratul care v-a preferat si pe care il reprezentati!
    NU va avantajeaza sa va lansati in critici la adresa colegelor, parlamentar sau europarlamentar,din executiv sau din preajma, indiferent care este numele si filiatia acestora. Aveti nevoie sa va fie ALIATE si nu ADVERSARE! Constructia se incepe de la temelie, cu rabdare si perseverenta!
    Succes si ratiune

Raspunde