Cristina-Ancuța POCORA

exportul paralel şi măsurile Ministerului Sănătăţii pentru rezolvarea crizei medicamentelor oncologice

01 April 2013 ·

Pentru ca situatia medicamentelor pentru bolnavii de cancer este un subiect de mare interes, pentru ca este o prioritate a mandatului ministrului si pentru ca si aici mi-ati scris despre acest lucru, am sa prezint mai jos materialul prezentat astazi in conferinta de presa de către ministrul Eugen Nicolaescu:

“De la preluarea mandatului, programul de cancer este tratat cu prioritate, dar corectitudinea pare că deranjează anumite grupuri de interese şi atunci ne întâlnim cu mai multe obstacole decât în mod normal.

Din păcate, exportul paralel, făcut de unii pentru profit, pe spatele bolnavilor de cancer, este una dintre cauzele crizei medicamentelor oncologice. Ne propunem să facem ordine în sistem şi am luat măsuri care să prevină continuarea acestei situaţii care afectează pacienţii.

Încercăm să găsim o formulă prin care să asigurăm menţinerea unor preţuri reduse la medicamentele oncologice, care este în avantajul pacienţilor, şi în acelaşi timp să diminuăm efectele acestui fenomen, respectând cadrul legal, deşi unii furnizori au cerut majorarea preţurilor ştiind dificultăţile internaţionale.

 În urma investigaţiilor făcute de către Agenţia Naţională a Medicamentului, s-a dovedit că farmacia Melisa Farm SRL, din Ploieşti, una dintre farmaciile care au comandat la Unifarm medicamente oncologice, a livrat prin depozitul aflat în spatele ei în ţările europene, prin export paralel, aceste medicamente. Practic, farmacia a dat comanda la Unifarm, după care a livrat aceste medicamente către propriul depozit, care le-a scos din România prin activitatea de export paralel.

Astfel, pentru a remedia această situaţie, care afectează bolnavii de cancer, s-au luat următoarele măsuri:

  1. Printr-un ordin de ministru, pe care ministrul Eugen Nicolaescu îl va semna astăzi, până la sfârşitul anului se suspendă activităţile de export paralel pentru medicamentele oncologice monitorizate.
  2. Monitorizarea zilnică a consumului stocurilor de medicamente la nivelul spitalelor.
  3. Unifarm a demarat, imediat după primirea celor 800.000 de euro de la Guvern, proceduri de achiziţie în regim de urgenţă pentru achiziţionarea acestor produse deficitare.
  4. Deşi există o perioadă de minim 6 luni în care producătorul poate pune la dispoziţie aceste produse, am reuşit scurtarea acestor termene la o serie de medicamente. Practic, România primeşte medicamentele oncologice de care au nevoie bolnavii de cancer mai repede decât alte ţări.
  5. Prin Contractul Cadru şi HG-ul privind Programele Naţionale de Sănătate, toate medicamentele care au preţul cel mai mic şi pentru care pacientul nu plăteşte nimic, trebuie să fie asigurate în procent de minim 50% din necesarul pieţei de către producător.

Detalii

Începând cu luna octombrie 2012 şi până în luna ianuarie 2013, s-au livrat de către Unifarm 3 medicamente onocologice esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate în unităţile spitaliceşti care au comandat aceste produse. Este vorba despre Alkeran, Leukeran şi Purinethol.

 Începând cu luna decembrie 2012, cand a fost implementat sistemul SEAP în Unifarm, aceste produse au fost afişate şi în sistemul electronic. Astfel, spitalele şi farmaciile puteau achiziţiona în orice moment aceste medicamente.

La acel moment produsele respective nu prezentau o discontinuitate în piaţa din România, fiind disponibile şi la alţi distribuitori. Din cauza faptului că spitalele nu au comandat aceste medicamente esenţiale pentru bolnavii de cancer, şi pentru a preveni expirarea acestora, produsele respective au fost livrate în piaţă, către farmaciile cu circuit deschis.

 În ceea ce priveşte medicamentul Alkeran, spitalele au comandat începând cu octombrie 2012, doar 110 cutii, restul de 844 de cutii fiind livrate prin farmacii cu circuit deschis, din care 381 de cutii unei singure farmacii.

În ceea ce priveşte medicamentul Purinethol, 206 cutii au fost livrate spitalelor şi din restul de 2919 cutiile eliberate prin farmacii cu circuit deschis, 2300 de cutii au fost livrate prin farmacia Melisa Farm SRL Ploieşti.

Leukeran –  220 de cutii au fost comandate şi primite de către spitale, iar din restul de 3972 de cutii, 2821 de cutii au fost livrate acestei farmacii – Melisa Farm.

Abia în luna martie, am fost informaţi de către ANMDM că această farmacie, prin depozitul aflat în spatele său, exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia.”

Raspunde