Cristina-Ancuța POCORA

Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor: amână lista de medicamente compensate

25 March 2014 ·

Deputații PNL au depus astăzi moțiunea simplă pe Sănătate. Iată textul moțiunii:

Motiune Lista de medicamente compensate 2

 

 

Moțiune simplă

Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor: amână lista de medicamente compensate

 

Domnule ministru Nicolae Bănicioiu,

Constatăm cu regret că odată cu schimbarea componenţei Guvernului, multe promisiuni guvernamentale, care reprezentau priorități până acum două luni, nu se mai află pe agenda Primului Ministru Victor Ponta și a Guvernului pe care îl conduce.

Ne referim, în special, la introducerea noii liste de medicamente compensate, condiţionalitate FMI, şi totodată, un angajament ferm pe care ni l-am luat împreună cu PSD prin Programul de Guvernare USL, despre care Primul Ministru spune permanent ca-l va duce la îndeplinire, ceea ce ne-ar bucura. Însă, până acum nu am asistat decât la promisiuni, fără rezultate.

Ba mai mult, am asistat la retragerea unor proiecte importante precum modul de calcul diferenţiat al taxei clawback si preţurile medicamentelor, proiecte construite tocmai pentru crearea spaţiului bugetar, care ar fi permis introducerea noii liste de compensate începând cu data de 1 aprilie 2014.

Din nefericire, constatăm că deşi introducerea noii liste de medicamente compensate reprezenta o prioritate majoră în Guvernul USL, acum actualul Guvern încearcă diverse tergiversări și justificări pentru a se deroba de responsabilitatea pe care și-a luat-o cu doi ani în urmă în fața populației.

Privim la disperarea asociaţiilor de pacienţi, care constată şi ele că toate eforturile depuse până în prezent au fost în zadar şi că viaţa lor depinde, din nou, de semnătura unui ministru şi a unui premier.

Faptul că astăzi Guvernul Ponta 3 are o altă componență politică a cabinetului, nu îl derobează de răspunderea și de obligația de a respecta cuvântul dat în fața populației.

PNL şi-a respectat angajamentul luat în faţa populaţiei şi a lăsat lista de medicamente compensate ”la cheie”, după îndelungate consultări cu renumiţi medici şi profesori, asociaţii de pacienţi, dar şi industria farmaceutică.

Un guvern responsabil nu ar trebui să se joace cu soarta a peste 3 milioane de pacienți şi să amâne deschiderea noii liste de compensate, sub falsul pretext al lipsei de bani.

Reamintim Primului Ministru şi cabinetului pe care îl conduce că în şedinţa de Guvern din data de 14 noiembrie 2013 preciza cât se poate de clar că sănătatea primeşte mai mulţi bani în 2014 decât în anul 2013 şi că de fapt sumele alocate sunt mai mari.

Şi, cu toate acestea, actualul ministru al Sănătăţii invocă lipsa banilor ca principal argument pentru neintroducerea listei de medicamente compensate de la 1 aprilie 2014, aşa cum fusese angajamentul iniţiat luat în faţa pacienţilor, dar şi a organismelor financiare internationale.

Sănătatea românilor nu ar trebui sa aibă culoare politică şi nici nu ar trebui folosită pentru interesele unora. PNL a reactualizat lista de medicamente compensate, după aproximativ saşe ani, timp în care pacienţii au aşteptat tratamente inovatoare, care să le salveze viaţa.  Deschiderea listei ţine doar de voinţa Primului Ministru.

Semnatarii prezentei moţiuni solicită de urgenţă ministrului Sănătăţii, domnul Nicolae Bănicioiu şi, implicit, Primului Ministru, domnul Victor Ponta, respectarea angajamentului politic şi introducerea noii liste de medicamente compensate, ceea ce va determina o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor şi o reducere a costurilor îngrijirilor de sănătate, prin  perioade mai scurte de spitalizare, o refacere mai rapidă  şi implicit, o reintegrare mai uşoară în familie şi la locul de muncă.

4 Raspunsuri la “Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor: amână lista de medicamente compensate”

  1. Andra Costea says:

    Pai Eugen Nicolăescu a finalizat în timpul mandatului procedura de actualizare a Listei de medicamente compensate cu molecule și indicații noi, iar Hotărârea de Guvern de aprobare a acesteia a fost trimisă spre avizare și aprobare!

  2. Marius Lazar says:

    Totodată, lista a fost completata cu peste 100 de medicamente sau indicatii noi. Asociatiile de pacienti au participat si ei la elaborarea listei! Ponta isi bate joc de oamenii din tara asta!

  3. dana corbu says:

    Sa ne ia si medicamentele, ca sa stingem incet si sigur! Ca si-asa nu mai e de trait cu toate masurile astea tampite pe care le-au introdus si care nu tin cont de nevoile oamenilor si de traiul lor!

  4. ion stan says:

    AR TREBUI O MOTIUNE DE CENZURA PENTRU GUVERNUL ASTA IMPOSTOR!

Raspunde