Cristina-Ancuța POCORA

Închiderea spitalului de la Ţăndărei face deja victime

08 April 2011 ·

Un bolnav psihic din Mihail Kogălniceanu, adus de ambulanţă la Slobozia, a fost externat noaptea de la urgenţe, fără să i se cunoască istoricul medical. După două zile, bărbatul a fost găsit într-o comună din Brăila, unde a ajuns mergând pe jos. Pacientul, Stanciu Alexandru de 41 de ani din Mihail Kogălniceanu, este o persoană cu handicap psihic. În seara zile de sâmbătă, 2 aprilie, bărbatul a acuzat dureri lombare, iar sora lui, care îl îngrijeşte dintotdeauna, a chemat ambulanţa. Şoferul de pe salvare a preluat bolnavul, dar i-a avertizat că spitalul de la Ţăndărei, unde Alexandru era dus de obicei, s-a închis, şi cel mai probabil îl va duce la Slobozia. Îngrijorată, Anişoara Stanciu a cerut să meargă şi ea cu Ambulanţa, dar conform normelor, a fost refuzată.
Deşi spitalul era închis, Ambulanţa a făcut totuşi o escală la Ţăndărei probabil pentru a lua un însoţitor medical în drumul la Slobozia.
Ora de plecare din staţie este 19.15, şi în 30 de minute, pacientul a fost debarcat la spitalul judeţean. Aici i s-a administrat o perfuzie, şi două ore mai târziu, i-au dat drumul să plece în lumea largă.
Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Paros Radu, precizează că externările cu salvarea se fac numai la cererea personalului medical al spitalului, şi doar pentru bolnavii care nu se pot deplasa singuri.
În dimineaţa zilei de luni, rudele bolnavului s-au prezentat la spital pentru a se interesa de starea de sănătate a pacientului. Aşa au aflat cumnatul şi sora bărbatului, că acesta a fost externat sâmbătă noaptea. Bulversaţi total de cele întâmplate, oamenii au anunţat poliţia.
Coşmarul rudelor a continuat cu suspiciunea poliţiştilor că bolnavul a fost omorât de familie, ori vandut tiganilor din Tandarei pentru a fi trimis la cersit in Anglia.
Nicu Sterienescu şi-a căutat cumantul timp de două zile, şi se aştepta la ce e mai rău. În seara zilei de marţi, poliţistul din Mihail Kogălniceanu a venit şi le-a dat vestea că l-au găsit pe bolnav, într-o comună din Brăila.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Daniela Salaoru, spune că bărbatul a fost dat în urmărire generală, iar o zi mai târziu au fost anunţaţi de Poliţiştii din Zăvoia, judeţul Brăila, că l-au găsit pe drum.
În toate cele trei zile, de la externare şi până a fost găsit, omul nostru a dormit pe câmp şi a mers la întâmplare crezând că se îndreaptă spre casă.
Dacă au ştiut sau nu de problemele psihice ale pacientului, nu a avut cine să ne spună în data de 7 aprilie, când de ziua mondială a sănătăţii, personalul TESA de la spital, directia de sănătate şi ambulanţă, era liber…
Şi pentru ca imaginea asupra funcţionării instituţiilor statului să fie completă, pentru a-l aduce acasă pe bolnavul dispărut, din Brăila în Ialomiţa, poliţistul din Mihail Kogălniceanu a plecat cu maşina personală şi cu bani de benzină de la rudele bărbatului.

(Aceasta stire a fost preluata de pe  http://www.guraialomitei.com/ )

Raspunde