Cristina-Ancuța POCORA

Indemnizatia pentru cresterea copilului in valoare de 85% din media veniturilor nete ale persoanei, o decizie la un pas de a deveni efectiva

27 August 2012 ·
  

Astazi, o zi in care in Parlament s-a discutat aparent doar despre revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni, in cadrul Comisiei pentru Munca din Camera Deputatilor, in paralel cu dezbaterile din plen, am inceput dezbaterea pe marginea „Proiectului de lege de aprobare a OUG nr. 124/2011pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială”, adica legea care reglementeaza acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.

 Cum cetatenii din Colegiul Fetesti-Tandarei i-au spus categoric lui Traian Basescu ca nu ii mai reprezinta, mandatul meu pe ziua de astazi fata de cei care m-au trimis in Parlament era sa contribui la imbunatatirea vietii oamenilor. Prin urmare am mers la comisie sa imi sustin amendamentele si sa anulez, impreuna cu colegii din comisie si de Ministerul Muncii, o parte din loviturile date „mamicutelor si bebelusilor”  (cf. spuselor lui TB) de guvernarile Boc.

 Printre amendamentele pe care le sustin, in actualele constrangeri bugetare, si pe care si Ministerul Muncii le sustine se afla:

 

a)    stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, cu mentinerea inca a limitelor maxime reglementate în prezent, de 1200 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani si 3400 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an;

b)    acordarea stimulentului de insertie si pentru persoanele care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani;

c)    verificarea plătii impozitelor si taxelor locale doar în cazul familiilor si persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel putin 6 luni, pentru evitarea oricărei discriminări si excluderea de la această verificare a familiilor monoparentale;

d)    corectarea unei nedreptati prin stabilirea unei perioade de gratie de 3 luni, pentru cei care nu si-au achitat impozitele locale aferente anului precedent, timp in care pot achita aceasta datorie si astfel se poate evita suspendarea platii indemnizatiei, asa cum s-a decis prin OUG 124/2011;

e)    includerea în cadrul perioadelor asimilate a perioadei de frecventare a programului educational de tip ”A doua sansă”. Organizarea acestui tip de program educational creează premisele participării la sistemul de educatie, reducerea analfabetismului, asigurarea unei baze educationale care să permită accesul mai usor pe piata muncii;

f)     eliminarea limitării la 3 nasteri a situatiilor pentru care se acordă concediul si indemnizatia pentru cresterea copiilor. In acest moment legea limiteaza acordarea concediului pentru cresterea copilului si a indemnizatiei la 3 nasteri, ceea ce reprezinta o discriminare si o descurajare a pentru mamele angajate care doresc sa aiba patru sau mai multi copii.

g)    acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr.148/2005 si naste/adoptă/ia in plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va avea efecte doar pentru situatiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii;

h)   asigurarea posibilitătii pentru persoana singură care are în întretinere copil cu dizabilitate gravă de a beneficia simultan atât de indemnizatia lunară sau de sprijinul lunar acordate în baza art. 31 si 32 din OUG nr.111/2010, cât si de indemnizatia lunară de însotitor (în locul asistentului personal) reglementată la art. 42 din Legea nr.448/2006. 

i)     eliminarea birocratizării excesive prin efectuarea unei singure anchete pentru o familie care beneficiaza de doua drepturi sociale în același timp. (de exemplu pentru cazurile in care beneficiarii de ajutor social sunt și beneficiari ai alocației pentru susținerea familiei prevăzută de Legea nr.277/2010 ancheta socială se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistență socială acordate. )

j)     includerea unor clarificări ale textului în urma deficientelor constatate ca urmare a aplicării prevederilor actelor normative supuse modificării.

 

Stiu ca nu este suficient, dar atat se poate in acest moment. In anii viitori, insa, este obligatia noastra sa facem o politica solida pentru sustinerea familiei.

 Cu cat mai repede trec aceste reglementari de Comisia de munca si de plen, cu atat mai repede ele intra in plata si astfel se face dreptate mamelor si copiilor.

 Aceasta este una dintre prioritatile mele in aceasta perioada.

P.S. dezbaterile continua maine dimineata in Comisie.

 

23 Raspunsuri la “Indemnizatia pentru cresterea copilului in valoare de 85% din media veniturilor nete ale persoanei, o decizie la un pas de a deveni efectiva”

  1. Lorelei says:

    Amendamentele propuse nu sunt neaparat liberale. De ce nu propuneti varianta de procent din venituri pana la 2 ani?
    In varianta aceasta, doar mamele cu venituri mici pot opta pentru a fi alaturi de copiii lor pana la 2 ani. Mamele care au contribuit foarte mult la bugetul de stat si acum poate ar avea nevoie sa beneficieze de acest concediu pentru a asigura un start bun copilului sunt nevoite sa revina la munca dupa 11 luni de zile.
    Nu este normal ca suma sa fie plafonata de perioada pentru care se opteaza. Cu siguranta ca multe mame cu venituri mai mari vor prefera sa revina pe piata muncii cat mai repede, dar aceasta formulare a legii nu le da posibilitatea de a opta si discrimineaza intre mame. Pentru cele cu venituri si contributii mici e rentabil sa isi creasca copiii 2 ani, in timp ce mamele care au avut contributii mari sunt nevoite sa revina in campul muncii. In conditiile in care nu exista crese pentru nici unii din copii.

  2. sunt in total acord cu dumneavoastra! acesta este din unul dintre ofurile mele. doar ca in acest an atat putem corecta. PDL a lovit toate categoriile sociale si a lasat numai gauri negre. In aceste cateva luni, in contextul in care au cheltuit bugetul pe 2012 inca din primul semestru, Ministerul Muncii reuseste sa acopere doar aceste prevederi.
    Pentru anii urmatori e obligatoriu ca plafonul sa fie fixat mult mai sus in asa fel incat mamaele/femeile care au o cariera sa fie incurajate sa-si urmeze si cariera sa faca si copii. Sustin total prezenta mamei alaturi de copilul ei in primii doi ani din viata!

  3. Mary says:

    Buna ziua!
    Ma bucur nespus pentru initiativa dvs si as dori sa adaugati propunerilor facute inca una.
    Asa cum stiti, OUG 111/2010 prevede la art. 2 ca numai persoanele care au realizat venituri timp de 12 luni consecutiv inainte de data nasterii copilului, beeneficiaza de indemnizatia de crestere a acestuia, lucru care mi se pare complet nedrept, avand in vedere ca sunt mamici care au realizat venituri si au contribuit la bugetul de stat ani de-a randul, dar printr-o intamplare nefericita, ultimele 12 luni inaintea datei de nastere a copilului, din diverse motive, nu au mai realizat venituri.
    Mi se pare nedrept ca legiuitorul sa defavorizeze mamele care au contribuit la bugetul de stat vreme de 5 ani la rand inaintea datei nasterii copilului.
    In acest sens, va pot trimite pe o adresa de email o expunere mai larga, daca dvs considerati necesar.
    Cu deosebita stima pentru ceea ce faceti in Parlamentul Romaniei,
    Mary

  4. cu tot respectul si dragostea pe care o am fata de dumneavoastra, doamna Pocora, trebuie sa marturisesc ca dezamagirea pe care am simtit-o cand v-am vazut numele pe lista celor care au asigurat cvorumul la sedinta de ieri a fost imensa.

  5. dar lista nu era reala. nu am participat la acea sedinta.

  6. multumesc, cristina, pentru raspuns. cum am scris si pe blog, trebuie facut ceva cu televiziunile care au lansat mizeria asta

  7. […] Pentru mine prioritara, pentru ziua de ieri a fost prezenta in Comisia de munca, unde se dezbateau a… « Indemnizatia pentru cresterea copilului in valoare de 85% din media veniturilor nete ale persoanei, o decizie la un pas de a deveni efectiva […]

  8. nicoleta says:

    Buna ziua!
    Este bine ca s-a luat aceasta decizie dar ar trebui propus ca anagajatorul sa nu poata concedia timp de 6 luni mamicile care au optat pentru 2 ani de concediul de crestere copil. Mi se pare injust ca daca optezi pentru 1 ani de concediu angajatorul sa fie obligati sa te primesca inapoi, iar daca optezi pentru 2 ani sa nu ai garantia locului de munca. Multumesc

  9. Buna ziua,pe langa initiativele pt mame si cresterea copilului laudabile , va rog sa adaugati si cresterea indemnizatiei pt persoana adulta cu handicap , si indexarea acesteia cu inflatia conform legii. N-am mai auzit pe nimeni sa se refere la acest subiect pe langa pensii.Atentie nu ma refer la indemnizatia pt insotitori ,ma refer strict la sumele pt persoana cu handicap cu insotitor sau fara. De altfel imi aduc aminte ca acum vreo 2 ani a-ti avut o propunere din opozitie ca indemnizatiile pt handicap sa fie la nivelul unei pensii sociale de 350 ron. A-ti abandonat ideea sau era doar o propunere din opozitie? O zi buna.

  10. Este o initiativa buna, dar cele mai multi mamici au salar minim deci nu primesc numai 600 de lei.

  11. Cristina says:

    Buna ziua,

    Prin aceasta crestere la 85% nu incurajati natalitatea.Trebuie sa lasati 85% din media veniturilor pe ultimile 12 luni pt o perioada de pana la 2 ani, nu sa limitati prin plafonare. SAu cel putin sa mai mariti si plafonul la concediu de crestere copil pana la 2 ani. Cu 1200 ron/ luna nu poti sa-ti cresti un copil.Mai trebuie revizuit si articolul care prevede revenirea mamei la serviciu , trebuie marita perioada pana la care angajatorul te poate concedia. Angajatorii au profitat foarte mult de ordonanta actuala si au concediat mamele dupa reintoarcerea la locul de munca.
    O zi buna,

  12. Cristina says:

    referitor la posibiliatea alergerii intre 1 an si 2 ani de concediu de crestere copil – cum a mentionat si Dna Ministru intr-o emisiune televizata: trebuie ca mamele sa nu mai fie obligate de la inceput sa opteze pentru 1 an sau 2 ani de concediu, trebuie sa ridicati aceasta restrictie. Daca o mama isi alege 1 ani si apoi se decide inca 1 an sa mai ramana in concediu de crestere copil din motive personale sa poate opta cu indemnizatie , nu cum este acum fara plata.
    MAcar un amendament de genul acesta puteti propune atata timp cat sustineti ca nu puteti elimina plafoanele de indmnizatie. Nu mai puteti restrictii si in alegere concediului, lasati mama sa decida in pe parcursul cresterii copilului, daca considera ca, copilul sau are nevoie de mama inca 1 an in plus de cel ales , sa-l poata sta , insa cu indemnizatie.
    Faceti ceva pentru mame, ceea ce propuneti nu e o schimbare in bine

  13. Andreea says:

    Ce se mai aude de indemnizatie?? vad ca ministrul muncii se lauda ca incepand cu cel mai tarziu 1 septembrie intra in vigoare 85% …insa se cam lasa asteptati!! asa sa astepte sa i si votam!!! oricum nu faceti nimic ca tot plafonati pt 2 ani!! Rusine…ati dat banii copiilor catre altii …trebuia sa sustineti nataliatea ca de aici castigati bani!!!!

  14. Cristina says:

    Observ ca nici nu mai raspundeti la intrebarile de form??? cu atat mai mult Dna Ministru s-a laudat initul ca o sa faca ceva in privinta mamelor..Nu faceti nimic nici voi …o sa va voteze lumea la alegerile parlamentare asa cum si voi modificati legi vechi date de vechiul guvern. Apropo, inainte ca se schimbe ministul muncii, fostul ministru a dorit sa schimbe legea mamelor cu 85% fara plafonare…Voi ce faceti???? nimic plafonati in continuare ….sa va fie rusine!!!!!

  15. andreea says:

    Este o discriminare ca mamele cu venituri mai mari sa nu poata beneficia de indemnizatia de 2 ani.
    Prin aceasta propunere a guvernului nu se schimba practic mai nimic, daca nu se modifica si plafoanele maxime de acordare.
    Nu este incurajata deloc natalitatea de calitate.

  16. sunt in acord total. doar ca in acest moment, cu bugetul pe 2012 cheltuit in primul semestru, doar atat s-a putut face. Ar fi folosit cuiva sa adoptam o lege cum a fost aceea cu majorarea salariilor profesorilor, fara acoperire bugetara?! Pentru un nou exercitiu, pentru un program de guvernare de patru ani, putem vorbi de modificari de substanta.

  17. Cristina says:

    Daca tot s-a votat cu plafonare..macar poate faceti ceva pentru mamele care se intorc la serviciu si sunt date afara de angajator dupa 6 luni.
    DAca tot exista stimulent de insetie puneti si interdictia de a disponibiliza o mama dupa 1 ani (adica dupa ce se finalizeaza stim de insertie )

  18. Cristina says:

    Buna ziua,

    Va rog sa imi comunicati daca inafara de majorarea indemnizatiei de 85% s-au mai produs si alte modificari, mai exact:
    1.daca s-a extins perioada de disponibilizare a mamei? fata de termenul legal de 6 luni?
    2.Exista posibiliatea sa optam pentru indemnizatie 1 an si apoi daca ne razgandim sa ne mai alegem inca 1 an? si in ce conditii??? tot fara plata sau ati modificati si aici ceva?
    3.tatal mai este obligat sa stea acasa 1 luna si sa ni se reduca noua mamicilor concediul?

    asteptam raspunsul dvs urgent pentru ca tb sa depun dosarul si sa stiu cum optez!!

  19. @cristina
    ma bucur ca putem avea si o abordare civilizata si un limbaj mai putin agresiv si, mai putin discriminatoriu, asta cu referire la un alt mesaj trimis de tine.
    Pe de alta parte, toate raspunsurile sunt in legea 166/2012 – http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2012/pr059_12.pdf , text peste care inteleg ca te-ai uitat.
    Cum am spus si in textul postului mai sunt multe lucruri de corectat. Pentru moment atat am reusit sa indreptam din nedreptatea facuta de guvernarea PDL. Dar in anii viitori trebuie sa facem o politica sanatoasa in acest sens, trebuie sa sustinem si sa incurajam familia! Este o obligatie pentru toti cei care doresc sa se numeasca oameni politici!

  20. Cristina says:

    Buna ziua,

    Din cate am citit in legea 166/2012 nu am vazut nicio modificare la cele mentionate mai sus. Aceasta fiind si cauza pentru care am scris acel mesaj.
    De ce nu s-a putut face si cateva modificari a unor articole care defavorizeaza mamale?? Nu era vb de bani ..era vb doar de niste simple modificari care incurajau forta de munca.Asa cum sa te incurajeze in conditiile in care angajatorul te poate concedia dupa 6 luni..desi tie ti se promite un stimulet de insertie pentru 1 an

  21. anamaria v. says:

    dar despre indemnizatia mamelor cu handicap de ce nu se publica in mass-media? deci sunt o persoana cu handicap de gradul accentuat si am un copil de 1 an si 7 luni, abia acum cateva zile am aflat de aceasta lege. sunt sigura ca multe mame cu handicap nu au conostiinta de asa ceva

  22. ana-maria bortes says:

    as dori sa va intreb i eu ceva daca s poate:o mamm cu handicap grad accentuat care nu are loc de munca are dreptul la indemnizatia de crestere a copilului.

  23. ebetiuc diana says:

    buna seara.sunt o persoana cu grad de handicap accentuat si as dori sa stiu daca as ramane insarcinata as primi indemnizatie de crestere a copilului.mentionaz ca nu lucrez.va multumesc.astept raspuns

Raspunde