Cristina-Ancuța POCORA

Lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern

03 August 2011 ·

pentru ca a fost o dezbatere publica zilele trecute, privind beneficiile alaptarii la san, am sa repostez aici materialul scris in mai 2011. Cred in acest proiect si cred ca este o necesitate ca tot mai multe mame sa fie bine si corect informate pentru a alege cat mai bine pentru ele si copilul lor.

***

 

Ieri am depus o propunere legislativa privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern. Acest proiect este realizat in urma unui studiu aprofundat si a numeroase dezbateri organizate sub egida UNICEF. Intre initiatori se regasesc parlamentari din toate grupurile politice si sper ca acest lucru sa se vada si la votul pentru acest proiect.

Lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern

Expunere de motive

Ca Preşedintă a Subcomisiei pentru drepturile copilului voi susţine întotdeauna iniţiative care să asigure respectarea drepturilor copilului. Astfel, copilul are dreptul să se bucure de cea mai bună stare de sănătate posibilă, în acest sens informarea părinţilor dar şi a publicului larg cu privire la avantajele alăptării fiind un pas esenţial în a ne asigura că cei mici primesc cel mai bun ajutor pentru un start sănătos în viată, şi anume laptele matern. De altfel, Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată şi de România, obligă statele membre să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura accesul la informaţie şi educaţie cu privire la sănătatea copilului şi beneficiile alăptării.

În anul 2009, Comitetul ONU pentru drepturile copilului a făcut o serie de recomandări la al treilea şi al patrulea Raport depus de România, între care şi recomandarea de a sporii eforturile pentru ameliorarea stării de sănătate a copiilor şi prin promovarea şi sensibilizarea cu privire la beneficiile alăptării;

În contextul crizei economice pe care o traversăm, trebuie să avem cu atât mai mult în vedere o serie de măsuri care să asigure o stare bună de sănătate a copiilor, costurile medicale ulterioare generate de diverse îmbolnăviri fiind greu de suportat pentru foarte multe familii.

–          beneficiile alăptării, precum şi faptul că alăptarea este metoda optimă de hrănire pentru sugari şi copii mici este un fapt cert, demonstrat de numeroase studii (între care studii UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii);

–          alăptarea creează o legătură specială între mamă şi copil, încurajarea alăptării putând facilita pe termen lung şi scăderea ratei abandonului;

–          potrivit concluziilor şi recomandărilor OMS, alăptarea exclusivă trebuie menţinută până la vârsta de 6 luni, iar continuarea alăptării şi diversificarea adecvată trebuie să dureze până la vârsta de 2 ani;

–          studii de specialitate au arătat ca există numeroase boli (atât la mamă cât şi la copil) care ar putea fi prevenite e prin susţinerea alăptării, toate aceste boli traducându-se ulterior prin servicii de sănătate costisitoare;

–          putem spune ca alăptarea este şi un drept al copilului, „avantajele alăptării” fiind menţionate expres în art.24 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului.

–          cu toţii ştim că tinerele mame sunt influenţate în decizia lor de a alăpta sau de a folosi substituenţi de lapte matern de informaţii care nu sunt întotdeauna corecte, de multe ori mediul, sfaturile primite o descurajează pe mamă în a continua  alăptarea exclusivă;

–          de aceea, este cu atât mai important să ne asigurăm că mamele şi familiile sunt bine şi corect informate şi că marketingul substituenţilor de lapte matern este astfel reglementat încât să nu ducă la informarea necorespunzătoare a mamelor şi să genereze astfel abandonarea alăptării;

–          prezenta iniţiativă legislativă privind marketingul substituenţilor de lapte matern respectă cadrul prevăzut de Codul Internaţional al Marketingului substituenţilor de lapte matern şi de Directiva 2006/141/CE a Comisiei;

In paralel cu reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern, Nu trebuie trecute cu vederea şi:

  • continuarea eforturilor de susţinere a Spitalelor – Prieten al copilului;
  • continuarea formării specialiştilor care intră în contact cu mama şi copilul încă din primele momente de viaţă , specialişti care să susţină mama şi copilul şi care să faciliteze alăptarea la sân.

 

 Structura Legii:

 

Capitolul I, Dispoziţii generale şi definiţii

–          defineşte produsele vizate de prezenta lege;

–          stabileşte obiectivul legii, acela de a asigura o nutriţie sănătoasă pentru sugari şi copii de vârstă mică prin protecţia şi promovarea alăptării;

Capitolul II, Informare şi educaţie

–          prevede obligativitatea informării cu privire la nutriţia sugarilor, precum şi elementele esenţiale care trebuie cuprinse în materialele informative;

Capitolul III, Măsuri privind publicul, gravidele şi mamele de sugari sau copii de vârstă mică

–          conţine referiri la plasare de produse, promovarea produselor, interdicţia oferirii, distribuirii sau furnizării de mostre ale produselor vizate, direct dau indirect, publicului, gravidelor, mamelor de sugari sau de copii de vârsta mică, membrilor familiilor acestora ori personalului din sistemul de sănătate;

 Capitolul IV, Măsuri în cadrul sistemului de sănătate, prevede, printre altele:

–          faptul că nu este permisă folosirea vreunei componente a sistemului de sănătate sau a vreunor locaţii oferite de acestea în scopul plasării de produse, reclame, etc;

–          interzicerea comercializării în cadrul componentelor sistemului de sănătate a produselor vizate;

–          se reglementează cadrul vânzării, donaţiilor sau sponsorizărilor cu produsele vizate, care trebuie să acopere doar necesarul pentru copiii care nu pot beneficia de lapte matern, fiind necesar în prealabil Avizul Ministerului Sănătăţii;

Capitolul V, Măsuri vizând personalul din sistemul de sănătate

–          instituie obligaţia personalului de a încuraja, promova şi proteja alăptarea;

–          interzice remunerarea suplimentară a personalului din sistemul de sănătate de către producători şi distribuitori;

Capitolul VI, Măsuri vizând personalul de marketing

–          capitolul prevede o serie de obligaţii şi interdicţii pentru personalul de marketing (cum ar fi cea legată de organizarea de campanii de informare în ceea ce priveşte nutriţia sugarilor de către personalul de marketing);

Capitolul VII, Etichetarea

–          reglementează etichetarea produselor vizate de propunerea legislativă, stabilind informaţiile obligatorii care trebuie să existe pe eticheta produselor, modul de prezentarea a informaţiilor pe etichetă, etc

Capitolul VIII, Calitatea şi compoziţia produselor vizate

Capitolul IX, Implementare şi monitorizare (care revin Ministerului Sănătăţii)

Capitolul X, Răspundere, contravenţii, sancţiuni.

el este hranit cu lapte matern… 🙂

 P.S. Textul legii este perfectibil asa ca astept puncte de vedere.

8 Raspunsuri la “Lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern”

  1. Foarte bine.
    În plus, este necesară consilierea şi informarea despre alăptat a proaspetelor mame imediat după naştere, în cadrul maternităţilor.
    Majoritatea femeilor sunt speriate, li se induce ideea că n-au suficient lapte şi renunţă (prea) repede la alimentarea copilului la sân.
    Mai ales mamele care nasc prin cezariană au nevoie de un suport suplimentar pentru alăptare.
    Succes în tot ce faceţi!

  2. Există o reclamă care tot apare la TV care spune că mâncarea poate ucide, e bine să te păzeşti! Ei bine, conducătorii românilor sunt conştienţi de aceste lucruri de foarte mult timp şi de aceea încearcă să aducă poporul român în starea de inaniţie… pentru a le proteja viaţa.

    De ce am făcut această pseudo-glumă? Am făcut-o pentru că din această lege lipseşte un lucru esenţial, anume o analiză a laptelui pentru a determina dacă este sau nu este toxic pentru copii.

    Oamenii sunt înconjuraţi astăzi de mult mai multe posibilităţi de intoxicare decât acum 100 de ani. Droguri, substanţe chimice puse în mâncare, iodul din sarea de bucătărie care, pus în ciorbă, devine cianură, medicamente mai agresive sau banale…
    Laptele matern ar putea să fie o produs toxic pentru copil… de aceea mă gândesc că cineva ar trebui să se asigure că este OK înainte de a da copilul spre alăptat.

  3. Gabi says:

    Da, mi se pare o initiativa buna, intr-o lume in care doar laptele de mama mai este ceva natural, restul fiind de sinteza, cred ca suntem datori copiilor nostri sa le oferim acest aliment.
    Initiativa este extraordinara, dar ca sa aiba succes trebuie schimbata o intreaga mentalitate – si nu doar a mamelor, ci in primul rand a cadrelor medicale. Foarte putini pediatri si neonatologi insista pe alaptare, majoritatea au cateva fixatii: “nu ai lapte, nu vezi ca plange copilul?” sau alaptarea dupa un orar fix.
    Desi,eu cred ca mamele se impart in mai multe categorii:
    -femei care aleg sa alapteze si care sunt hotarate sa faca acest lucru (din pacate nu sunt categoria majoritara, desi ar trebui 🙁
    -femei care aleg sa alapteze, dar afla cum ca ar fi posibil sa NU POATA idee indusa din pacate inclusiv de cadrele medicale si de alte persoane din anturaj care le explica, printre altele, cum ca “sunt atatia copii care cresc si cu lapte praf”, insirandu-le “marile beneficii” ale formulei de lapte praf. Aceste femei ajung lesne la concluzia ca intr-adevar nu pot alapta, lasandu.se usor convinse ca laptele praf e o alternativa sanatoasa; din pacate, aceasta categorie este din ce in ce mai mare.
    – femei care aleg sa alapteze, dar – din diverse motive medicale, chiar nu pot alapta. (dupa parerea mea, aceasta categorie este infima).
    – femei care aleg sa NU alapteze, desi fiziologic ar putea. (din fericire, nici in categoria aceasta nu sunt foarte multe femei).
    Publicitatea masiva, dublata de evidentierea “calitatilor” laptelui praf si a pretului relativ accesibil contribuie la cresterea celei de.a doua categorii de mame… (respectiv cele care vor sa alapteze, dar sunt lesne influentate de cei din jur).

  4. Gabi says:

    http://www.youtube.com/watch?v=SrdmbnabWYw
    Sfaturi pentru alaptarea la san

  5. ionescu alexandra says:

    Citind textul de lege consider ca acesta incalca libertatea de a decide ce sa cumpar de pe piata, adica cum vanzarea laptelui praf sa se faca doar cu avizul Ministerului sanatatii? In momentul de fata exista o adevarata obsesie cu alaptatul la san, pana la urma este decizia fiecaruia ce face,cum isi hraneste propriul copil. Exista situatii in care un copil alaptat la san nu se satura cu laptele matern si trebuie suplimentata alimentarea cu lapte praf, ce face, merge la Ministerul Sanatatii sa-i dea aviz sa cumpere o cutie de lapte praf?. In practica alimentarea si cresterea unui copil este mult mai complicata decat ce se scrie intr-un text de lege. Nu poate sa fie totul planificat si programat. O sa vedeti aceste lucruri in curand.
    PS. Nu am inteles ce vreti sa sugerati prin poza copilului in care precizati ca acesta a fost hranit cu lapte matern? Este diferit cumva de un copil hranit cu lapte praf?

  6. uite aici un material, cu voci din diferite zone, care raspunde intrebarilor tale. http://www.acasatv.ro/emisiuni/alaptare-naturala-sau-alimentatie-cu-lapte-praf-pentru-bebelusi-video.html
    Poza aceea este facuta atunci cand am depus propunerea legislativa, iar “fortosul” a venit impreuna cu mamica lui pentru a sustine demersul. Cat noi am vorbit el a mancat de la sanul mamei, apoi s-a apucat sa ne miste panourile :-). In comentariul facut la poza ma refeream la el.

  7. ionescu alexandra says:

    Stimata doamna,

    am urmarit materialul recomandat. Suntem tara cu rata cea mai mica de alaptare la san? Mi se pare normal atata timp cat bietele femei sunt supuse stresului chiar din momentul nasterii care, daca se produce pe cale naturala,in majoritatea spitalelor de stat se practica intr-un mod mai mult decat rudimentar. Mai mult decat atat in spitalele de stat din Romania neonatologii au un comportament total inadecvat fata de lauze, fapt care alaturi de depresia post partum le inhiba si lactatia. Ulterior odata ajunsa acasa mamica este stresata de pierderea locului de munca daca cumva a avut curajul de a opta pentru a sta 2 ani acasa cu copilul. La acestea se adauga grijile zilnice care sunt din in ce mai multe pentru majoritatea femeilor.
    in opinia mea de mama, laptele praf nu dauneaza deloc copilului, avand in vedere ca fetita mea a fost alaptata exclusiv cu lapte praf din prima zi de viata si pana in prezent. Nu a avut absolut nici o problema de la el, s-a dezvoltat f armonios din toate punctele de vedere. Mi se pare total deplasata afirmatia potrivit careia copilul se ataseaza mai mult de mama daca este alaptat la san, este cea mai mare aberatie. O sa vedeti , ca o sa fiti mama in curand, ce sentimente se nasc, sentimente care nu au nici un fel de legatura cu modul de alimentare. De asemenea cred ca se exagereaza cand se spune ca mamele nu se informeaza de la medici cu privire la laptele praf pe care o sa-l administreze copiilor, nu cred ca exista atat de multa ignoranta si lipsa de responsabilitate. Situatia , in opinia mea, este prezentata intr-un mod cam exagerat.

    Avand in vedere calitatea dvs de femeie, de mama si de deputat,va sugerez sa initiati un proiect legislativ prin care sa acordati femeilor dreptul de a alege ,cum sa nasca, natural sau prin cezariana. In prezent in multe maternitati de stat se impune efectiv femeilor nasterea naturala, singurul argument fiind acela ca asa este politica maternitatii, ca asa a lasat natura ca femeia sa se chinuie. Nu mi se pare absolut deloc normal ca un doctor sa imi impuna ce sa fac, este normal sa ma sfatuiasca, sa imi arate beneficiile si riscurile, dar dreptul de a alege sa imi apartina doar mie.

    In incheiere, va doresc numai bine,alaturi de familie si de cei dragi.
    MI-a facut placere sa vorbesc cu dvs aflata atat de aproape de momentul nasterii, deoarece imi amintesc ce simteam si eu acum un an pe vremea asta. Eu am nascut la inceputul lunii septembrie tot o fetita. Fotografii cu fetita mea pot fi vizualizate pe pagina de facebook a sotului meu Toader Cristian, pe care l-ati confundat mai devreme cu un pedelist.Este departe de ei, nu are nici o legatura.

    PS Sper ca in momentul in care veti reveni la putere sa reintroduceti CIC de 2 ani cu indemnizatia platita 85%.Consider ca actuala prevedere privjnd CIC nu face decat sa descurajeze natalitatea si cresterea demografica.

  8. […] sarcina, si prin mijloacele clasice, fara a ne supune infometarii si fara a uita de copil!   P.S. Sustin alaptarea la san! « un moment de respiro, tocmai bun pentru ganduri frumoase si planuri pentru […]

Raspunde