Cristina-Ancuța POCORA

Motiunea simpla: un instrument de opozitie constructiva

23 March 2010 ·

Pe agenda Camerei Deputatilor, din aceasta saptamana, avem in dezbatere doua motiuni simple: una privind noua lege a pensiilor (initiata de deputatii grupurilor PSD+PC), care a fost dezbatuta astazi si, cea de a doua, care va fi dezbatuta maine, privind sistemul de sanatate din Romania (initiata de deputatii PNL).

 

Conform art. 112 (2) din Constitutia Romaniei, “Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.”

Textul constitutional este completat de Regulamentul Camerei Deputatilor, care, la art. 164, spune ca “in cazul în care o moţiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ţine cont de poziţia exprimată în cuprinsul respectivei moţiuni.”

Pe scurt, printr-o motiune simpla, opozitia aduce in dezbatere o problema/ o politica, iar, la finalul documentului, propune o serie de solutii alternative, (sau cel putin asa am procedat noi in cazul motiunii pe sanatate).

Ar fi un maximum de intelepciune din partea Guvernului daca ar asculta ceea ce spun si propun partidele, mai ales partidele din opozitie, la dezbatarile acestor motiuni. Ar putea sa preia unele chestiuni prezentate in aceste motiuni.

 

Tot maine, se va da votul final pentru ambele motiuni. Un simplu calcul aritmetic ne arata clar ca cele doua motiuni vor pica. Ma intreb daca, totusi, ministrii prezenti in sala, la dezbateri, vor retine ceva?!

motiune-pensii

motiune-sanatate

9 Raspunsuri la “Motiunea simpla: un instrument de opozitie constructiva”

  1. Eu nu ştiu cum înţelege lumea moţiunea simplă ca o dojană. Eu o înţeleg cu totul altfel, ca pe un mod imperativ de a cere guvernului respectarea Programului de Guvernare, a legilor şi/sau a Constituţiei. Dacă moţiunea simplă nu este un mijloc de a semnala voinţa parlamentară, atunci ea nu are nici un rost logic.

  2. Adoptarea motiunii de cenzura determina demisia Guvernului. Adoptarea motiunii simple inseamna ca Guvernul tr sa puna in aplicare masurile cerute prin motiune, dar nu demiterea ministrului.
    Cred ca si ieri si astazi ministrii vizati ar fi trebuit sa se raporteze si la solutiile propuse de noi, sa argumenteze daca ele pot fi sau nu implementate…
    Dar in incrancenarea dintre putere si opozitie nu este loc de astfel de gesturi…Pacat!

  3. smoker says:

    la ce sa se raporteze? lools …
    sa nu uitam ca vorbim de oamenii aflati la putere care testeaza piata cu idei de genul – luam alocatiile la o parte din copii si care iau masuri de genul – daca ai venit mai mare decat minim pe economie esti bogat asa ca eu iti iau si piele de pe tine

  4. Gabi says:

    Chiar nu inteleg de ce domnii guvernanti nu asculta intr-o sala de plen ce este mai bine ptr populatie.Cum ar fi si motiunea simpla a pensiilor….credeti ca le este teama de faptul ca punandu-se in aplicare o sa afecteze mai ales pensiile foarte mari?!..sau pensiile cetatenilor cu venituri mici?!..eu cred ca nu ar trebui sa tina cont de cine propune ceva bun ptr cei de jos,cei necajiti,nu conteaza culoarea politica sunt parlamentari care chiar isi fac treaba si merita ascultati.

  5. Gabi says:

    Sistemul sanitar este la pamant ….sincer nu sunt de acord cu acei medici care se vaita ca au salarii mici …de ce ??!?…pentru ca nici nu te poti apropia de usa cabinetului pana nu ii bagi ceva in buzunar,( apoi ei oare nu se gandesc ca sunt oameni saraci care nu au posibilitate sa arunce cu banii in doctori …dar e normal nu doar suntem in Romania ).O alta problema sunt medicamentele…daca esti internat iti prescrie o reteta dar surpriza, dupa banii cu care trebuie sa stai in buzunar pentru doctori , asistente …mai trebuie sa ai bani sa iti cumperi si medicamentele ..de ce ..? pentru ca nu le au in spital ….sau iti prescrie reteta gratuita sau compensata si cand te duci la farmacie ..nu mai elibereaza retete gratuite ca a trecut data de 10 sau 15 ale lunii…asa ca sa nu indrazniti sa va imbolnaviti dupa 10 respectiv 15 pentru ca platiti atat reteta intreaga cat si analizele…ei domnilor guvernanti aici trebuie sa lucrati si sa tineti cont ca din buzunarul unui om cu bani se poate scoate oricat pentru sanatate dar din buzunarul unui pensionar sau bugetar de unde …..???!!!

  6. @ Cristina March 23rd, 2010 at 9:28 am

    Partea care lipseşte din conştiinţa politică este instituţia demisiei în cazul în care nu poţi să-şi asumi programul de guvernare. Eu văd o alternativă, ori Guvernul respectă şi duce la îndeplinire programul de Guvernare, ori nu este în stare şi atunci ori modifică programul de guvernare (prin angajarea răspunderii), ori demisionează.

    “Acoperirea” Guvernului printr-o majoritate politică Parlamentară în condiţiile în care programului de guvernare nu este îndeplinit, este un non-sens politic. Dacă tot există această majoritate parlamentară, Guvernul ar trebui să-şi angajeze răspunderea pe un nou Program de Guvernare adaptat la ceea ce poate face efectiv guvernul.

  7. Anonim says:

    @Biblio
    Ma bucur enorm sa constat ca exista cineva care se pricepe la toate, le stie pe toate, se pronunta la toate.
    Si inca altcineva asijderea.

  8. tibi says:

    “Motiunea simpla: un instrument de opozitie constructiva”

    Credeti ca o motiune simpla a construit vreodata,ceva.

  9. @ Anonim
    Ei, lăsaţi… mă faceţi să roşesc că nu sunt printre cei doi…

    Eu recunosc că am lipsuri, tocmai d’aia nu candidez la preşedinţie… Dacă însă aş fi perfect… Ehehehi…

Raspunde