Cristina-Ancuța POCORA

PD-UNPR-UDMR AU DESFIINŢAT ZIUA DE 1 IUNIE, ZIUA COPILULUI

31 May 2011 ·

(Declaratie politica)           

“Hai mai bine despre copilarie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i framântă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului… Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.” (Ion Creangă – Amintiri din copilărie).

            Vă aduc în atenţie acest fragment tocmai pentru a vă zugrăvi ceea ce ar trebui să însemne copilăria: lipsa grijilor, zile însorite, părinţi ocrotitori şi grijulii. O viaţă senină, veselă şi nevinovată.

            Desigur, sunt şi copii fericiţi în România. Dar astăzi, în pragul sărbătoririi Zilei Copilului, aş vrea să transmit un gând curat, luminos, de simpatie şi compasiune pentru toţi copiii necăjiţi ai ţării. Şi, din păcate, nu sunt puţini. Orfani, bolnavi cronic, vulnerabili într-o societate care, în loc să-I sprijine, să-i ajute, îi condamnă la întuneric, neştiinţă, le răpeşte speranţa împlinirii visurilor lor cele mai curate. Îi condamnă la o viaţă de mizerie, la umilinţă, la lipsa educaţiei, la lipsa asistenţei medicale de specialitate.

            Responsabilă pentru această situaţie este politica criminală dusă de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc, care a însemnat, de mai bine de doi ani de zile, doar măsuri de austeritate, de sacrificiu, care au lovit direct şi brutal în drepturile celor lipsiţi de apărare.     S-au tăiat un număr important de prestaţii sociale de care beneficiau familia şi copilul, salariile micşorate sau neplata acestora a dus la diminuarea numărului asistenţilor maternali, în condiţiile în care s-au cheltuit importante sume de bani de la bugetul de stat pentru pregătirea şi acreditarea acestora. S-au tăiat drepturile băneşti acordate persoanelor cu handicap, printre acestea fiind şi copii, s-a modificat legislaţia privind concediul materal în sensul afectării tinerelor familii, care se văd azi în imposibilitatea de a mai putea avea grijă de copiii lor aşa cum ar dori sau ar trebui. S-au desfiinţat şcoli, s-au desfiinţat spitale, toate acestea aducând şi mai multe griji şi lipsuri celor mici, părinţilor şi bunicilor lor.

            Tabloul României de astăzi ne înfăţişează copii părăsiţi de asistenţii maternali, pentru că li s-au redus alocaţiile, deşi i-au crescut pe micuţi ani la rând, iar aceştia nu ştiu alţi oameni cărora să le spună mama sau tata. Copii părăsiţi în maternităţi şi duşi în centre supraaglomerate, de unde personalul pleacă pe capete. Angajaţi din sistem care câştigă mai puţin decât un asistat social. Mulţi dintre sugari au rămas o perioadă de timp fără laptele praf acordat de stat familiilor, Guvernul Băsescu-Udrea-Boc invocând lipsa banilor. În timp ce fonduri uriaşe se scurg în ograda coaliţiei PD-UDMR-UNPR, în interesul propriu, de partid.

            Nu în ultimul rând, Guvernul Băsescu-Udrea-Boc a luat măsura aberantă a desfiinţării Autorităţii Naţionale privind Protecţia Copilului (ANPC), singura instituţie care avea rol privind elaborarea de politici în domeniu şi monitorizarea implementării legilor specifice. Astfel, nu mai există un organism instituţional vizibil, cu responsabilităţi clare privind problematica copilului, care reuşise să atragă o parte însemnată de fonduri europene pentru proiecte şi campanii naţionale privind protecţia copiilor. Guvernul Băsescu-Udrea-Boc a trecut acest domeniu la capitolul “şi altele”. Ceea ce pornise bine, conform standarelor europene, a fost brusc oprit, aruncat la coşul de gunoi, fără nici cele mai mici remuşcări. Guvernanţilor nu le pasă de necazurile şi dificultăţile copiilor, urmaşii lor merg la şcoli în străinătate, beneficiază de cele mai bune programe de instruire şi de dezvoltare personală. 

            Guvernul Băsescu-Udrea-Boc îşi bate joc de tineri, care se văd nevoiţi să se gândească de două ori la responsabilitatea de a-şi întemeia o familie şi a aduce pe lume copii. Îşi bate joc de viitorul ţări pentru că, potrivit statisticilor, populaţia României îmbătrâneşte într-un ritm alarmant. Deviza “După noi, potopul!” a înlocuit, încă din prima zi a mandatului coaliţiei PD-UDMR-UNPR, sloganul “Să trăiţi bine!”. Şi, din păcate, cei care sunt cel mai tare afectaţi de această politică antiromânească sunt chiar copiii, persoanele vulnerabile.

            1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, ar trebui să însemne multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hainuţe noi, jocuri şi distracţii în parcuri, generozitate, inocenţă, puritate, pictură, dansuri, desene pe asfalt, filme, urări şi felicitări. Şi, mai ales, dragoste şi ocrotire.

            Din păcate, toate acestea au fost înlocuite, zi de zi, cu: hrană săracă în calorii sau chiar lipsa acesteia; stare de sănătate precară; îngrijire deficitară în unităţile spitaliceşti; mortalitate infantilă printre cele mai crescute din Europa; abandon şcolar din motive financiare; copii care lucrează la negru; legislaţie incompletă în domeniu; creşterea cazurilor de delincvenţă juvenilă; copii maltratati, exploataţi sau abandonaţi, fie după naştere, fie de părinţii care pleacă la muncă în străinătate.

            Tabloul sinistru zugrăvit în rândurile de mai sus reprezintă o realitate a României de astăzi, deşi suntem membri ai Uniunii Europene, deşi ţara noastră a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite, o lege internaţională ce stabileşte drepturile civile, politice, economice, culturale şi sociale pentru copii.

            În încheiere nu-mi rămîne decât să sper că va veni o zi în care oamenii mari, întâmplător politicieni şi guvernanţi, îşi vor aminti să aibă grijă de copiii României. Altfel, avem toate şansele să ne condamnăm pe noi, ca naţie, la suferinţă şi întuneric.  

            Noi, avem obligatia sa indreptam tot răul făcut de coaliţia PD-UDMR-UNPR. Avem experienţa şi putinţa de a repune în drepturi copiii, parinţii, bunicii, asistenţii maternali, profesorii, cadrele medicale. Am dovedit acest lucru, o vom face în continuare.

Cuvinte Cheie:
, , , ,

Raspunde