Cristina-Ancuța POCORA

Pentru persoanele cu dizabilitati nu se mai gasesc bani!

03 November 2009 ·

(Declaratie politica, 3 noiembrie 2009)

Senatorilor PDL nu le pasă de persoanele cu dizabilităţi

Alienarea guvernului Boc şi a colegilor săi de partid este totală. Membrii PD-L parlamentari trăiesc într-o altă lume, una paralelă celei reale, în care România cotidiană este doar un vis urât. Asta pentru că România cotidiană are nevoie de ajutor, iar domnii de la PD-L nici nu clipesc la solicitări.

            Ultimul exemplu în care membrii PD-L şi-au demonstrat nepăsarea totală faţă de oameni s-a înregistrat, ieri, la votul final din plenul Senatului.

 

            După cum ştiţi, am depus la Parlament o propunere legislativă de modificare a Legii nr.448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prin acest demers legislativ, peste 600.000 de persoane cu dizabilităţi urmau să primească o indemnizaţie lunară egală cu valoarea pensiei minime, şi anume 350 de RON. Chiar dacă este un an de criză, se puteau găsi bani la buget pentru acordarea acestor drepturi. Ca iniţiator, am propus, ca sursă de finanţare, instituirea unei taxe de « lux » pe jocurile de noroc. Practic, prin suprataxarea acestor servicii, persoanelor cu dizabilităţi li s-ar fi putut acorda indemnizaţia.

            Mai mult, în Comisia de Muncă din Senat, proiectul de lege a înregistrat o largă majoritate, inclusiv reprenzentantul Guvernului a fost de acord cu iniţiativa.

            Din păcate, odată ajunşi la votul final, senatorii PD-L au uitat tot. Au băgat capetele în pământ şi au votat, ca oile, după cum le-a cerut liderul de grup. Aşa se face că proiectul a fost respins de către plenul Senatului, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru o lege organica.

 Eu rămân, însă, optimistă şi sper ca, în Camera Deputaţilor – camera decizională – demersul meu să fie acceptat.

Asta pentru că societatea românească, prin reprezentanţii săi legitimi, trebuie să le întindă o mână de ajutor persoanelor cu dizabilităţi.

Sunt convinsă că, împreună cu toate organizaţiile din domeniu, vom reuşi să-i convingem pe deputaţi să voteze pozitiv. Printr-un gest mic,  ei pot aduce o rază mare de speranţă în sufletele a sute de mii de persoane cu handicap.

Cred că, dincolo de scandalurile politice interminabile, putem să ne oprim cu toţii în loc o secundă şi să ne gândim, din Parlament,  la cei aflaţi în nevoie.

26 Raspunsuri la “Pentru persoanele cu dizabilitati nu se mai gasesc bani!”

  1. MARIN says:

    Stimata Doamna POCORA,
    Preocuparea dumneavoastra pentru aceasta categorie sociala este marturia faptului ca, aveti un suflet aparte si probabil, ca multi alti romani care nu se vad, va simtiti extraordinar de bine atunci cand faceti un bine. In cei 49 de ani pe care am reusit sa-i petrec pana in prezent am ajuns la o concluzie personala, si anume: este extraordinar de usor sa faci un RAU si fantastic de greu sa faci un BINE ! Nu trebuie sa va intristati ci, trebuie sa perseverati in ideea dvs. ! Daca Dumnezeu ne va ajuta si-l vom avea presedinte pe CRIN ANTONESCU, noua clasa politica care se va naste in Romania va va sustine in demersul dumneavoastra. Cu deosebita consideratie

  2. @Marin
    Ma intristez iar asta ma inversuneaza! Voi continua!

  3. Stimata doamna Pocora,

    Mintiti cu nerusinare. Vedeti ordinul dat de Agentia pentru pers cu handicap dat pe vremea doamnei Campeanu- ministru al muncii si protectie sociale chiar inainte de a pleca de la guvernare, conform caruia pers cu handicap institutionalizate ( pensionari de altfel) trebuiau sa plateasca 18 milioane lei vechi pe luna la aceste centre. Doamna Campeanu ce gandit oare atunci cand s-a emis acest ordin? Din fericire cei ce au venit dupa doamna Campeanu, astia de care vorbiti in declaratia dvs au rectificat aceasta enormitate care de altfel a produs mare durere. Informati-va doamna inainte de a da declaratii ca s-ar putea sa va spuna lumea lucruri urate pe strada.

  4. Si mai revin cu o intrebare. Daca nu au votat PDL-istii propunerea dvs legislativa, de ce aceasta nu a trecut, fiindca PDL- nu este majoritar. Unde era atunci cand s-a votat alianta asta de care ne vorbeste lumea la televizor ca este majoritara in parlament, alianta PSD+PNL+UDMR+PC+minoritati?

  5. mary says:

    Doamna parlamentar,eu cred ca intreaga clasa politica este prea preocupata de campania electorala,de felul cum sa convinga cetatenii sa vina la vot si sa-i voteze,cred ca sunt putini oameni pe care-i preocupa adevaratele probleme ale societatii, persoanele cu handicap,copii cu autizm,tinerele mame,pana si criza economica in care suntem.Bafta multa!

  6. gabi says:

    Sunt multe persoane cu handicap in tara asta ,persoane care sunt deja batute de soarta …care traiesc departe de lumea noastra ” pentru ca sunt altfel ” ….,acesti bani insemnau mult ..dar se pare ca e foarte greu de votat aceasta lege in favoarea lor .Dumneavoastra ati vazut de cate au nevoie acesti copii pentru ca ati fost la acele centre, ati donat bani …ati lucrat ca voluntar …dar acei colegi ai dv nu vad decat niste persoane cu handicap atat ….nu stiu cat de mare este chinul acestor copii si a persoanelor care sunt in jurul lor …
    Dar …..stiu ca sunteti o luptatoare 🙂 si o sa continuati sa faceti presiuni pentru a obtine acesta idemnizatie …si o sa le redati zambetul pe buze acestor persoane care sunt in suferinta.
    Mult succes!

  7. Trebuie sa avem grija de copii, de persoanele in varsta, de cei cu dizabilitati. Dar mai important, deoarece am ajuns sa ne indreptam catre dictatura, trebuie sa incepem cu Constitutia. NICIODATA, dar NICIODATA sa nu mai lasam o portita deschisa cuiva, ca sa puna mina pe puterea absoluta. Un Parlamet nu poate deveni ‘Dictator’ dar un bolnav psihic poate. Restul ? Vin de la sine.

  8. Irina says:

    Era de asteptat,ei sunt numai pentru ei,pentru urmasii lor.Cum de se gasesc milioane de euro pentru campania electorala?Cum de se fac promisiuni numai in campanie?Cum de cei care ne conduc nu simt criza ecomomica?De ce nu incearca si ei sa traiasca cu 350 lei pe luna?Cum de o duc toti bine? Deoarece toti traiesc pe spinarea noastra.Nu ma astept sa se rezolve ceva.Optimismul a dat in pesimism.Felicitari ptr. faptul ca va dati silinta.O zi buna in continuare.

  9. Modalitatea abordata de dvs prin care stergeti postarile incomode nu va avantajeaza. Eu va intreb de ce ati sters comentariul meu, care reprezinta doar descrierea unui fapt regretabil intamplat in vremea ministeriatului dnei Campeanu.De ce l-ati sters? Aveti taria sa-mi raspundeti, nu v-am cerut asumarea greselii dnei Campeanu, ci doar o opinie referitoare la grija acesteia pentru pers cu handicap. Poate domniei voastre va este usor sa treceti peste aceasta nedreptate, mie nu.

  10. Si revin cu rugamintea de a reflecta asupra motto-ului dvs:Ai grija de faptele tale pentru ca se vor transforma in obiceiuri.

  11. Doamna Pocora? De ce ati sters postarile mele de ieri si alataieri, ca nu au fost injurioase? V-am intrebat in primul rand ce teorie matematica ati utilizat in declaratia politica:
    137 (total senatori)- 82( senatori PNL+PSD+UDMR+independenti care au votat pentru propunerea dvs legislativa, ca asa spuneti)<55( senatori PDL care nu au votat propunerea dvs legislativa)

    Concluzia declaratiei dvs este ca nr natural 55 este mai mare decat nr natural 82, ca numai asa putea fi respinsa propunerea legislativa, numai daca 82<55

    Si cu Ordinul privind plata la un camin de azil a sumei de 18 mil lei vechi pe luna/pers dat in vremea doamnei Campeanu chiar nu ati reusit sa-l gasiti/ Daca va este jena sa-mi raspundeti pe blog puteti sa-mi scrieti pe adresa mea de email. Va astept si daca nu imi raspundeti sa stiti ca voi scrie pe orice forum atunci cand un liberal va proceda la fel ca Dvs.

    Multumesc.

  12. @ana
    stimata doamna, imi cer scuze pentru intiarzierea cu care vine raspunsul meu insa, recunosc ca timpul nu imi permite sa fiu prezenta pe internet atat cat ar trebui pentru a raspunde in timp. Mai ales acum cand avem si responsabilitati de partid, in campanie.
    Voi verifica ordinul despre care vorbiti. Sa stiti ca nu plec de la premiusa ca pe timpul guvernarii noastre nu s-au facut si greseli. Este regretabil dar omenesc.
    Ceeaa ce incerc eu sa fac acum este sa incerc sa-i ajut putin pe acesti oameni. Si va spun cu mana pe inima ca este un gest sincer.
    Legat de votul dihn senat va pot spune urmatorul lucru. Avem amandoua dreptate. Si as completa ca, din pacate o parte a senatorilor, de la toate partidele, nu au fost prezenti la votul final. In acest context, legea organica putea intruni un numar suficient de voturi doar daca si senatorii PDL ar fi votat legea.

    Va marturisesc ca m-a suparat foarte tare atitudinea lor pentru ca aceasta lege nu are culoare politica. Nu reflecta o doctrina ci e o lege care ar putea indulci putin viata persoanelor cu dizabilitati. Si totusi insuficient.

  13. Stimata doamna Pocora,

    Am citit emailul dvs si,revin cu cateva precizari.
    1. Chiar daca recunoasteti ca TOTI politicienii din Senat au gresit nevotand, nu puteti sa afirmati ca DOAR din cauza senatorilor PDL initiativa legislativa a picat. Pe o socoteala simpla, reamintesc, daca toti senatorii majoritatii din opozitie(sau in problema aceasta nu s-a putut mentine majoritatea?) ar fi votat pentru, initiativa legislativa trebuia sa treaca.
    Modalitatea aceasta de aruncare a incapacitatii tuturor politicienilor (inclusiv ai colegilor Dvs PNL) nu va aduce nici un serviciu nici in ceea ce priveste cariera dvs politica si nici bunelor intentii. As fi apreciat daca in declaratia dvs recunosteati acest lucru , si ma scuzati ca va spun, insa daca aceasta abordare o aveti la aceasta varsta, am tot dreptul sa cred ca in ani va veti perfectiona carentele la grad de virtute. Va recomand sa cititi blogul doamnei Valean, nu este otravit ca al dvs, si dintre domniile voastre de castigat are doamna Valea.Este parerea mea sincera, dvs, ganditi ce doriti. Pot sa va spun ca pe copilul meu, care are aproape varsta dvs eu am educat-o sa nu procedeze cum procedati dvs, si ca mine cred ca sunt si alti parinti.
    2. In ceea ce priveste ordinul cu pricina, va redau eu un articol aparut in ianuarie, unde gasiti toate datele ( nr. ordinului, etc) si puteti sa verificati si modul in care a fost “coroborat” acest ordin cu HG care stabileste cum se recalculeaza aceste indemnizatii:

    “Ordinul 619 emis în decembrie 2008 de presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, Elena Roxana Badea, loveste în oamenii care au deja probleme în tarisoara asta.

    Autoritatea a marit de zece ori costul mediu lunar al îngrijirii unei persoane cu handicap internata în centre speciale, ridicându-l la valoarea de 1.724 de lei. Asistatii s-au speriat ca vor ajunge pe drumuri pentru ca rudele lor sunt obligate sa plateasca bani pe care nu-i au, iar centrele de îngrijire si asistenta sociala risca sa ajunga “în pragul falimentului”, deoarece costurile pentru persoanele fara venituri sunt suportate de aceste institutii.

    În ultimele zile ale guvernarii Tariceanu, probabil gândita ca o masura “anticriza” (:D), Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), sub semnatura presedintei Elena Roxana Badea, a emis la data de 2 decembrie Ordinul 619, prin care “se aproba costul mediu lunar de întretinere în centrele rezidentiale pentru persoane cu handicap, în valoare de 1.724 lei”.

    Prin acelasi act a fost anulat vechiul “Ordin al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 79/2002 privind aprobarea costului mediu lunar de întretinere în institutiile de protectie speciala a persoanelor cu handicap, pe baza caruia se stabileste contributia de întretinere datorata de persoanele cu handicat asistate sau de sustinatorii legali ai acestora”. Cu alte cuvinte, vechiul “pret al îngrijirii” de 175 RON a fost “abrogat”, noul cost fiind mai mare de aproape zece ori. Actul a intrat în vigoare la 8 decembrie 2008, o data cu publicarea lui în Monitorul Oficial nr. 825.”

    Oricum intrebarea mea ramane deschisa : Ce credeti ca a gandit dna campeanu referitor la acest ordin. Asa cum criticati pe altii, va rog sa criticati si pe ai Dvs.Astept cu nerabdare raspuns. Sa luati in considerare faptul ca sunt foarte interesata de raspunsul dvs, din simplu motiv ca am un asemenea caz in familie si stiu prin ce au trecut sarmanii batrani cu handicap care sunt institutionalizati. Daca vreti sa aflati amanunte, duceti-va intr-un centru de asistenta social. Veti gasi acolo oameni care au muncit o viata intreaga (chiar si fosti diplomati, fosti profesori, foste cadre medicare) pe care viata i-a incercat (alzheimer, parkinson, etc) si NU AU NICI O VINA ca avem o asemenea clasa politica!

    Cu stima,

    Ana N.

  14. Cristina,

    Te felicit pentru preocuparile tale, pentru perseverenta, pentru toate gndurile tale bune si mai ales pentru ca esti o adevarata liberala (NU CA ALTII CAE AU DAT BIR CU FUGITII LA PUSCULITA PEDISTA – FARISEII ZILELOR NOASTRE).

    Iti doresc sa ai energia necesara sa poti obtine un scor foarte bun, in localitatile unde esti aleasa deputat, pentru Crin Antonescu.

    Ti-am urmarit deseori aparitiile publice si te felicie! Esti desteapta, cu bun simt si nu esti asa de fotogenica. Pentru cine te cunoaste, stie ca esti mult mai draguta in realitate.

    Iti doresc ca Binele sa-ti urmeze pasii pe drumul casniciei, sa ai parte de iubire, intelegere, belsug si sanatate.

    Mult succes la alegeri. Sper din suflet sa aiba aceasta tara UN ALTFEL de presedine. UN PRESEDINTE LIBERAL.

  15. radu says:

    Sunt foarte curios cati romani vor vota anul acesta. Nu am auzit inca un politician sa recunoasca un lucru evident. Absenteismul e o palma peste bot pe care electoratul le-o da an de an. De mult am renuntat le iluzia ca unii politicieni sunt diferiti si ca partidele sunt altceva decat o adutanura de oameni cu interese oarecum comune. Cum sa mearga ceva in tara asta cand orice post se da si se ia nu pe competenta ci pe criterii exclusiv de gasca (asa-zise politice)? De la invatamant pana la sport toate pozitiile de conducere se schimba odata cu guvernarea pentru ca trebuie sa vina “ai nostri”. Banii de la buget se impart localitatilor cu primari din partidul care trebuie si nu in functie de prioritati. E cu atat mai trist in campanie cand se acuza unii pe altii uitand ca nici un politician nu a facut nimic pentru tara asta.
    Mi-e sila.

  16. Irina says:

    Ce parere aveti de declaratia colegului de partid-domnul ORBAN?
    Daca 80% din electorat ar vota cu Basescu inseamna ca toti sunt alcoolici,tigani si prostituate?
    Mai ramanea sa spuna si”handicapatii” ca si asa nu intereseaza pe nici un politician de ei,mai bine zis pe nici un politician nu-l intereseaza electoratul decat in campanie.

  17. @irina
    cred ca domnul Orban nu avea cuvintele la el cand a facut aceasta declaratie. O declaratie neinspirata!

  18. diana says:

    Pentru Radu (15)

    Asta este greseala celor carora li se face sila. De ce sa nu votati? Chiar daca prin votul tau anulezi un buletin fiindca nu iti convine nimic, nu dai posibilitatea sa fie fraudat. Este dreptul tau, si daca ti-l exerciti, indiferent ce faci pe el, il introduci in urna, nu il lasi la mana nimanui. ESTE DREPTUL TAU SI HARTIA TA!

  19. Din Marinela says:

    Buna,
    Ma numesc Din Marinela sunt din Romania,loc.Pitesti,str.Deceneu nr.2,Bl.C4,Sc.B,Ap.23,sunt o persoana cu dizabilitate fizica,imi doresc un loc de munca,sper ca aceste cuvinte scrise din inima mea simpla sa ajunga la o inima calda.

    Multumesc anticipat,
    nr.contact:0752891299

  20. Irina says:

    In luna octombrie ANPH a emis un ordin conform caruia incepand cu luna noiembrie cstul mediu de intretinere a unei persoane cu handicap din centrele rezidentiale este de 2.059 lei.Ce parere aveti? In alta ordine de idei ce parere aveti de faptul ca acum 2 sapt.in timpul campaniei electorale,d-nul Antonescu tipa sus si tare:JOS HREBENCIUC,JOS VANGHELIE,JOS ILIESCU,JOS GEOANA….si acum alianta cu acestia?Geoana era numit marioneta,papusa etc.dar acum cand s-ar putea sa ajunga presedinte ne facem frate si cu… ca sa primim si noi din ciolan( PNL-ul).Sa mai ai incredere????

  21. anna says:

    Stimata doamna Pocora,
    Ati promis ca imi veti da un raspuns cu privire la atitudinea doamnei Campeanu (fost ministru al muncii-membru PNL)referitor la Ordinul ANPH(v-am transmis nr.acestuia, respectiv 619/2008, il gasiti in monitorul oficial, nu trebuie sa cautati foarte mult.Eu oricum am rabdare, astept raspunsul dvs, si sper ca nu voi primi doar tacere, altfel va voi aminti ceea ce ati scris in Motto-ul blogului dvs:
    “Ai grija de obiceiurile tale pentru ca vor fi caracterul tau.
    Ai grija de caracterul tau pentru ca el va influenta destinul tau viata ta.”

  22. Irina says:

    Doamna Pocora,daca tot sunteti invitata aproape saptaminal la Realitatea Tv,Antena,de ce nu vorbiti si de proiectul pe care l-ati propus(de egalizare a pensiei de handicap cu pensia sociala)?Poate ca,cu ajutorul mass-mediei, aveti mai mult noroc.Vin vremuri grele pentru pensionari,dar vad ca lupta pentru putere e mai importanta.

  23. gabryela says:

    Doamna Pocora ne-au bagat primariile in concediu fara plata pe asistentii persoanelor cu handicap.ce este de facut? luam salariu cu 100lei diminuate.este cazul primariei Petrila jud.Hunedoara care are primar PD-list.CE ESTE DE FACUT?ASA SUNTEM BUGETARI LA LUAT BANI DAR CIND ANGAJATII DIN PRIMARIE PRIMESC AL 13-LEA SALARIU SAU ALTE PRIME NOI NU AVEM DREPTUL, SPUNAND CEI DE LA PRIMARIE CA NU AVEM DREPTUL NEFIIND BUGETARI DAR ACUM DE CE NE-AU LUAT DIN BANI.RUSINE SI SA-I BATA DUMNEZEU SA AJUNGA SI COPII LOR IN CARUCIOR CA AL MEU.m-am saturat de tara asta .oare ce este in mintea celor care l-au votat pe basescu.asta numesc ei guvernare de dreapta,cati stiu ce reprezinta dreapta?rusine.

  24. Lili says:

    dna pocora atunci cand iesiti la televizor la posturile realitatea sau antena de ce nu amintiti niciodata de persoanele cu handicap sau de asistentii personali care se zbat sa traiasca de pe o zi pe alta sa aud cum puneti o intrebare publica dlui boc sau dlui basescu daca domniile lor pot trai cu indemnizatie de 297ron pe luna si eu cu salariu de 540 ron pe luna?ce sa nu dau copilului meu:sa nu manance sa nui iau haine medicamente sal tin in frig intrebati va rog pe acesti domni asa va vom crede ca va intereseaza soarta persoanelor multumesc frumos

  25. Cu fiecare ocazie, cand discutia imi permite aduc in discutie situatia reala a oamenilor. Voi continua sa fac acest lucru in fiecare iesire media.
    Cunosc foarte bine situatia persoanelor cu handicap si a asistentilor personali. Chiar am avut cateva semnale de la persoane care nu si-au primit banii si am semnalat acest lucru in iesirile mele televizate. (Imi amintesc ca atunci cand am spus acest lucru la B1TV, moderatoarea mi-a citit un e-mail primit de la o doamna din BR, asistent personal, care spunea ca asistentii personali isi primesc banii si nu sunt probleme…)

    Doresc sa va asigur ca voi continua sa ma zbat pentru ca persoanele vulnerabile sa nu ajunga sa moara de foame!

  26. @gabryela Persoanele cu handicap nedeplasabile si chiar cei cu handicap accentuat sunt practic imobilizati la domiciliu, este greu sa iasa in strada pentru ca nu au un mijloc de transport adecvat, o persoana care sa ii insoteasca si care sa fie afiliata la o confederatie. Doamna Hagianu de la Federatia sindicatelor asistentilor personali este afiliata la confederatia condusa de Hosu, urmand ca atunci cand este momentul sa se faca un efort special dar tot pe cheltuiala persoanei cu handicap si a familiei ca sa fie adusi in fata sindicalistilor grevisti.
    @STIOPU EMANUELA
    In Legea nr 448/2006 sunt reglementari exprese privind asigurarea invatamantului pentru persoanele cu dizabilitate si facilitati urmare amendamentelor venite de la Liga pentru persoanele cu handica, dar din pacate Ministerul Invatamantului nu a implement prevederile legii iar in proiectul actual al Guvernului s-a intervenit cu amendamente pentru a se da o rezolvare problemelor ridicte de dvs pe linie de invatamant. Privind gradul permanent pe rolul Comisiei pentru munca se afla o propunere legislativa a dnei deputat Sulfina Barbu care nu rezolva problematica reala a persoanelor cu handicap, dar s-.au depus amendamente de bun simt de catre Liga care sunt insusite de mine si de alti parlamentari inclusiv de dna Sulfina

    @Gabi Soarta persoanelor cu handicap este transanta prin vot politic de catre guvernantii de la putere.

    @Daniel Necsulescu Fiecare persoana cu handicap si membrii familiei lor ar trebui sa faca demersuri la deputatii din colegiul unde acestia au votat, indiferent pe cine au votat, pentru a-i face sa inteleaga situatia dificila a persoanei cu dizabilitate, pentru a le da votul in Parlament atunci cand se discuta acordarea unor drepturi. Din pacate sunt putin parlamentari care cunosc realitatea.

Raspunde