Cristina-Ancuța POCORA

PNL a depus o iniţiativă legislativă pentru reducerea CAS-ului cu 5 puncte şi scutirea impozitului reinvestit

05 March 2014 ·

Noi, parlamentarii Partidului Naţional Liberal am depus miercuri, 5 martie a.c., o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin această lege propunem reducerea de la 1 iulie 2014 a cotei de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator cu 5 puncte procentuale şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit.

(aici texul proiectului: Proiectul de lege Cod fiscal)

(aici expunerea de motive: expunere de motive profit reinvestit 2015, 5pp)

În ciuda creșterii economice raportate în 2013, mediul de afaceri românesc resimte încă serioase dificultăți, privind nevoia de consolidare financiară din etapa post-criză.

De aceea, PNL susține răspicat că pe agenda politicilor din 2014 trebuie să intre, în sfârșit, și măsuri de relaxare fiscală pentru mediul de afaceri.

Cele două măsuri reprezintă esenţa politicilor economice asumate public de către Partidul Naţional Liberal, susţinător şi partener permanent al mediului de afaceri, măsuri care au fost de altfel incluse în programul de guvernare al USL, aduse permanent în discuție de PNL dar amanate în tot acest timp de Victor Ponta și PSD.

Până ultimele momente, în care încercam salvarea USL, în mandatul de negociere primit de presedintele Antonescu din partea BPN al PNL am susținut necesitatea promovării în regim de urgență a acestor măsuri de relansare economică. Adoptarea acestora înseamnă stimularea competitivităţii şi inovării, atragerea investiţiilor, creşterea locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii.

Faptul că premierul Ponta a tergiversat timp de 2 ani adoptarea acestor măsuri printr-o ordonanţă de urgenţă sau proiect de lege, întreg demersul rămânând doar la nivel declarativ, dar şi faptul că  noul ministru de finanţe nu ne-a convins, ieri, la audierile din comisiile de buget- finanţe că va avea un cuvânt de spus în cadrul guvernului de stânga-PSD –UNPR- PC- UDMR  în favoarea susţinerii acestui proiect asumat de liberali ne determină să acţionăm şi să înaintăm Parlamentului spre dezbatere şi adoptare această propunere legislativă.

Scutirea impozitului pe profitul reinvestit şi reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator sunt măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, cu capital autohton sau străin, care au solicitat constant în cadrul dialogurilor purtate cu PNL, adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri.

 

Reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale

Prin cota unică de impozitare de 16%, România beneficiază de competitivitate fiscală în raport cu majoritatea țărilor UE. În schimb, așa cum arată studiile de specialitate și evaluările venite chiar din sfera mediului de afaceri, impozitarea muncii este cea mai importantă povară cu care se confruntă întreprinzătorii.

Salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța de muncă sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale apăsătoare asupra muncii. Astfel se explică apetența scăzută a întreprinzătorilor de a crea noi locuri de muncă, de a angaja forța de muncă “la vedere”.

Prin reducerea CAS-ului la angajator va avea loc scoaterea la suprafaţă a zeci de mii de locuri de muncă, precum şi stimularea creării de noi locuri de muncă, ceea ce va ameliora şi încasările bugetare.

În prezent, în Uniunea Europeană, povara fiscală asupra muncii, exprimată ca procent din costul total al forţei de muncă, se ridică la: 33,6% în Bulgaria, 35,5% în Polonia, 40,4% în Estonia, 39,6% în Slovacia, 41,4% în Spania, 42,4% în Cehia, 38,6% în Olanda, 32,3% în Marea Britanie.

În România, o povară fiscală de 45% arată o supra-impozitare a muncii, chiar în comparaţie cu multe din ţările dezvoltate ale UE. Chiar şi în ţările nordice, recunoscute prin profilul redistributiv al “statului bunăstării”, impozitarea muncii este mai prietenoasă (Danemarca – 38,6%, Finlanda – 42,5%, Suedia – 42,8%).

 

Neimpozitarea profitului reinvestit

Neimpozitarea profitului reinvestit ar avea certe avantaje economice, prin creșterea înzestrării cu capital dar și a gradului de industrializare, criterii la care România este mult restantă în comparație cu alte economii europene.

Prin neimpozitarea profitului reinvestit nu va fi prejudiciat bugetul statului, ci dimpotrivă. Pe de o parte, întreprinzătorii vor urmări mai abitir obținerea profitului și, pe de altă parte, prin creșterea achizițiilor de echipamente tehnologice vor apărea noi profituri pentru alți întreprinzători, noi locuri de muncă, TVA și alte impozite aferente.

 

Impactul economic aşteptat al acestor măsuri îl reprezintă creşterea atractivităţii mediului investiţional, creşterea competitivităţii fiscale şi economice, creşterea productivităţii muncii, crearea de noi locuri de muncă şi reducerea muncii la negru, orientarea agenţilor economici spre domenii de înaltă tehnologie, în scopul obţinerii de valoare adăugată mare, cu impact asupra producţiei şi exporturilor.

Scutirea de impozit a profitului reinvestit şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale reprezintă cheia relansării şi consolidării economice a României; nu încurajarea consumului în mod artificial, nu electoratele populiste, ci creşterea volumului de investiţii şi crearea de locuri de muncă (pe care aceste două măsuri le vor genera) sunt pârghiile de bază ale dezvoltării economice sănătoase.

 

Începând de săptâmâna viitoare vom iniţia o serie de discuţii şi dezbateri cu reprezentanţii mediului de afaceri, de la marii contribuabili la micii întreprinzători, în vederea identificării soluţiilor tehnice care să permită aplicarea unitară şi eficientă cu 1 iulie 2014 a acestor măsuri, astfel încât să existe predictibilitate şi coerenţă legislativă pentru mediul de afaceri.

 

La ultima vizită în România, partenerii financiari internaţionali au fost convinşi de argumentaţia prezentată de către PNL în vederea implementării celor două măsuri şi au acceptat aplicarea lor începând cu 1 iulie 2014. Având în vedere această decizie, evoluţia economică peste aşteptări din ultima parte a anului trecut şi prognozele de creştere din acest an, suntem convinşi că adoptarea legii este posibilă pănâ la 1 iulie, fiind vorba doar de voinţă politică. Adoptarea legii chiar înainte de acest termen nu va afecta vizita delegaţiei FMI din aprilie, din contră ar fi o dovadă că România este hotărâtă să consolideze trendul de creştere economică şi să-şi menţină angajamentele asumate.

 

Dacă Guvernul Ponta (II sau III – nu ne-am lămurit încă) doreşte să păstreze în actul de guvernare componenta liberală, cel mai bun răspuns pe care poate să-l ofere public este susţinerea şi adoptarea în regim de urgenţă a acestei propuneri legislative şi nu încercarea disperată, oarecum jenantă, de a coopta alţi liberali sau alte formule ilegitime în structura guvernamentală.

 

Iniţiativa beneficiază de susţinerea a 143 de parlamentari liberali din cele două grupuri de la Camera Deputaţilor şi Senat.  Solicităm adoptarea ei în procedură de urgență în așa fel încât ea sa fie aplicată conform înțelegerilor cu FMI din semestrul II al anului 2014.

 

4 Raspunsuri la “PNL a depus o iniţiativă legislativă pentru reducerea CAS-ului cu 5 puncte şi scutirea impozitului reinvestit”

  1. gheorghe sorin says:

    vor reduce cas-ul si vor sustine neimpozitarea profitului reinvestit “in limita bugetului”, adica la pastele cailor!!!

  2. ileana maria pop says:

    Acest nou program de guvernare este o mizerie! Ponta se vrea liberal in gandire dar propagandist in comunicare! Se vor face toate “atunci cand cadrul fiscal-bugetar o va permite”! hahahaha Plus ca acest program de guvernare (care este, apropo, un melange de copy-paste-uri, dupa chipul si asemananarea lui Victoras) nu are prevazut niciun termen!!! Cum se poate asa ceva?

Raspunde