Cristina-Ancuța POCORA

Prigoana se vrea mare matroana!

07 September 2010 ·

            Silviu Prigoană, de meserie afacerist- gunoier, a găsit soluţia pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă românii: legalizarea prostituţiei. Sunt nevoită să vorbesc despre subiect pentru că a depus deja un proiect de lege pe această tema la Parlament şi, inevitabil, acesta va ajunge şi în dezbaterea Comisiei de egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi de la Camera Deputaţilor, comisie pe care o conduc. Altfel, acest personaj nu merită atenţie …

            Precizez din start că sunt total împotriva legalizării prostituţiei. Motivele sunt multiple, cel mai puternic argument fiind acela că nu voi fi niciodată de acord ca femeia să fie tratată ca obiect sexual, ca marfă. Ideal ar fi să găsim şi să luăm acele măsuri economice, sociale care să ducă la creşterea nivelului de trai, la prosperitate, astfel încât nici o femeie să nu mai fie nevoită să-şi câştige existenţa vânzându-şi trupul. Astfel de propuneri merită toată atenţia noastră. Aceasta este raţiunea pentru care partidele politice se luptă pentru a ajunge la guvernare. Se vede că excepţia, PD-L, întăreşte regula. O să-mi spuneţi că Prigoană şi-a dat demisia din PD-L, poate însă că aţi uitat motivul pentru care a făcut-o. Nu din ruşine că reprezintă un partid care extermină poporul român, ci pentru că a fost nevoit să aleagă între politică si afaceri cu statul când, de dragul imaginii, s-a dat această directivă în partid. Azi s-a anunţat revenirea sa în rândurile PD-L, deci, nimic nou sub soare.

Aici, subiectul pe larg.

O analiza temeinica gasiti aici!

            În ceea ce-l priveşte pe cetăţeanul Prigoană, la ce ne puteam aştepta de la acesta după ce s-a remarcat în viaţa publică din România prin scandaluri conjugale, prin propuneri fanteziste cum ar fi cea transformării Palatului Parlamentului în mall şi cazino, prin atacul la adresa Bisericii Ortodoxe Române?

            Nu pot să nu-mi amintesc, în acest context, ceea ce chiar Prigoană a declarat într-un interviu publicat de ziarul Libertatea (http://www.apropo.ro/showbiz/de-la-noi/prigoana-adriana-m-a-imbatat-si-s-a-dat-la-mine-3697480). Probabil că proiectul propus nu e întâmplător, cetăţenaul- gunoier identificând în acest fel o nouă sursă de venit pentru familia sa.

Iată un fragment din interviul menţionat:

“Reporter: Cum a fost prima intalnire cu Bahmuteanca?
Silviu Prigoană: Eram patron la Realitatea TV, iar ea a venit s-o angajez de parca se ducea la agatat in discoteca: cu tatele p-afara, cu rochie mulata pe cur… I-am zis ca e imbracata ca o pitipoanca si am dat-o afara… Versiunea ei e alta… A revenit insa dupa un timp si a angajat-o un asociat de-al meu.
Reporter: Cand v-a trezit totusi primul fior?
Silviu Prigoană: De ziua ei m-a imbatat, s-a dat la mine. Stiti cum este cuplajul din motive alcoolice… Lucrurile au mers apoi de la sine, eu imi doream copii, puteau sa fie si cu Baba-Cloanta. Adriana m-a cerut apoi de barbat, la prima casatorie. La a doua, am cerut-o eu de nevasta.”

Cred că orice comentariu în plus este de prisos!

14 Raspunsuri la “Prigoana se vrea mare matroana!”

  1. Claudiu says:

    Pai cu ce propunere vreti sa vina o prostituata k Prigoana care s trage din casa de toleranta numita Pdl

  2. Andrei 2/3 says:

    Inainte de a posta ideea, tin sa mentionez ca nu am de-a face cu PDL`ul, pentru a nu se interpreta gresit.
    Aceasta propunere, chiar daca vine din partea acestui personaj de Can-Can este acceptabila. Aceste femei mentionate mai sus, nevoite sa exercite aceasta meserie, veche de cand lumea, vor continua sa profeseze indiferent de conditii, lucru demonstrat de-a lungul istoriei. Si oare daca am traii intr-un paradis economic-social, prostitutia ar disparea?
    Fata de la colt de strada ar disparea? Pitipoanca din bar, gata sa atace baiatul de bani gata ar disparea(sau asta nu e o pseudo forma de prostitutie)? Niciodata – asta a fost demonstrat in cei 2000 de ani- cel putin, de pana acum
    Iar legalizarea la ce ar duce? un control mai bun al sanatatii, nu ar mai fi tarate pe la sectie unde sa profite si politaii pe gratis, impozite si taxe.
    Poate gresesc, dar eu nu vad prostituata ca o victima a acestei societati- desigur, vorba veche – padure fara uscaciuni- se aplica si aici.
    Si la final – imaginea Romaniei peste hotare – vazuta de europeanul, americanul de rand este urmatoarea: aveti fete bune – nu frumoase, ci bune. Ma gandesc ca nu fac referire la sufletul lor.

  3. Felicitări, Doamna Pocora! Indiferent de orientarea politică, în primul rând trebuie să fim creştini!
    Prostituţia este una dintre formele cele mai degradante şi scandaloase de desfrâu: comerţ cu propriul trup. Este păcat. Prostituţia atentează la demnitatea persoanei care se prostituează şi care e redusă la un obiect sexual. În afară de persoanele prostituate, vinovăţia este şi a celor care profită de ele sau favorizează o asemenea practică (proxeneţi şi alţii). Nici traiul în sărăcie şi nici vreun alt motiv nu justifică practicarea prostituţiei. Relaţiile sexuale trebuie să aibă loc numai între soţ şi soţie, după căsătoria creştină. Legalizarea prostituţiei ar fi un regres enorm al societăţii şi ar contraveni grav valorilor morale. Iar statisticile din ţările unde prostituţia e legală demonstrează că nu reduce numărul bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv SIDA, dimpotrivă, îl sporeşte! De asemenea statisticile demonstrează că legalizarea prostituţiei contribuie la destrămarea căsniciilor! Iată şi un site foarte interesant împotriva prostituţiei:
    http://www.antiprostitutie.ro/
    În primul rând, următoarea secţiune a acestui site, intitulată Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate, care este o amplă lucrare ce analizează fenomenul prostituţiei :
    http://www.antiprostitutie.ro/fata-ascunsa-a-prostitutiei-legalizate/
    “ Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată “meseria” de prostituată? Dacă întrebarea ne jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostiţutia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit ca marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcarii demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi. ” (fragment din lucrarea Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate, editată în anul 2002 de Grupul de Iniţiativă pentru Apărarea Familiei)
    Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei spunea despre avort, prostituţie, pornografie, incest, relaţii homosexuale şi alte păcate care se opun culturii creştine a vieţii:
    “O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. ”

  4. Andrei – pai si copiii romani sunt fragezi si “buni”, sa stii, iar daca pedofilia e ilegala, nu inseamna ca nu se practica, deci hai s-o legalizam si pe aia!
    logica asta e stramba din start, pentru ca e cinica: si-asa se intampla de cand lumea lucrul X (consum de droguri, prostitutie, munca fortata, coruptie, de ce nu si crime la comanda), si-atunci de ce sa nu profitam si sa legalizam? pentru ca, nu-i asa, unde-i o cerere pe piata, trebuie sa fie si oferta, statul legalizeaza, incaseaza banii, “clientii” sunt multumiti, iar femeile isi exercita “dreptul” sa fie c***, ca oricum toate sunt niste c***! (chiar am intalnit argumentul asta pe net, de asta il citez)

    nu va lasati, d-na Pocora! n-are importanta cine face propunerea, Prigoana sau altul, propunerea tot proasta e, fiindca nu duce la diminuarea prostitutiei, ci o creste! luati studii pe tema asta si dati-le in cap cu ele!

  5. alex says:

    Porniti de la premisa FOARTE gresita ca prostitutia exista doar din cauza saraciei. In SUA nu exista? In Germania, in Franta, etc?

    Prostitutia exista din cauza unei legi chiar mai vechi decat meseria in sine – cea a cererii si ofertei. Barbatii se vor duce la bordeluri oricat de bogati/saraci ar fi din simple motive fiziologice. Si vor exista intotdeauna femei care sa vina cu “oferta”, nu intotdeauna fiind exploatate. Asta e realitatea. Si daca inchidem ochii, ca asa ne zice Preafericitul Electorat, ne afundam in ipocrizie.

    Nu credeti ca ati putea sa protejati mai bine femeile (si barbatii, ca ati uitat ca exista si prostitutie homosexuala – e complet impotriva firii, banuiesc) tocmai avand o minima modalitate de control? Nu credeti macar ca ar trebui dezbatuta ideea in loc sa trageti concluzii atat de primitive? Chiar tineti atat de mult la idiotii de pe aici care comenteaza cu citate din nu stiu ce mitropolit?

    Reprezentati un partid liberal. V-am votat tocmai pentru ca speram ca nu sunteti liberali doar cu numele si speram ca ati inteles mai mult din liberalism in afara cotei unice. Personal, insa, cred ca acum dati dovada de ipocrizie si demagogie, bazata strict pe razboiul cu PDL si pe vederile de epoca de piatra ale votantilor cei multi care dau acatiste in fiecare saptamana.

    Nu zic sa acceptati proiectul lui Prigoana cuvant cu cuvant. Dar nici sa-l respingeti din start “ca da bine” la bobor. Mie, si putinilor votanti care chiar stim ce inseamna liberalismul, nu ne da bine deloc. Nu ma faceti sa votez cu Remus Cernea, va rog.

  6. Dincolo de discuţia relativă la prostituţie, care are argumente şi pro şi contra ce pot fi discutate, referirea de mai sus la domnul Prigoană nu este deloc elegantă. Mă aşteptam la o exprimare mai elevată în cazul părerilor politice ale Cristinei Pocora. Îmi pare sincer rău că am fost nevoit să citesc pe acest blog o astfel de inabilitate politică a discursului.

  7. MARIN says:

    Totusi trebuie sa dati raspunsul la o intrebare:
    Cum preferatti ca femeia sa “fie tratata ca obiect sexual, ca marfa”. Impotriva vointei ei sau cu acceptiunea ei ?

  8. @ biblo
    Poate ai dreptate si am fost prea dura, insa domnul prigoana mi-a vorbit in termeni mult mai nepotriviti intr-o emisiune tv -realitateatv. Atunci nu am comentat acest lucru aici. In plus nu cred ca am folosit decat situatii reale.

  9. @Marin
    Nicio situatie nu este de preferat. Acele femei, aflate in aceasta situatie tr ajutate, consiliate nu aruncate in aceasta mizerie.

  10. Prostitutia e o forma perversa de sclavie a secolului XX. De cele mai multe ori, prostitutia are drept cauze saracia, bolile psihice, adica probleme grave prin care trece o persoana. Prin legalizare, legalizam disperarea si mizeria acelei persoane in defavoarea ei, nu ca in cazul consumului de droguri pe reteta.
    Sigur ca exista si in SUA, Germania etc. Dar acolo cele mai multe prostituate vin din tari sarace, deci cauzele sunt aceleasi.
    Pentru existenta prostitutiei sunt factori culturali, adica exact ideea ca femeia e obiect sexual.
    http://www.7000ani.blogspot.com

  11. cristina enache says:

    SUSTIN CU TARIE ACEST DEMERS AL DOMNULUI PRIGOANA!
    Cred ca fiecare din noi cunoastem cel putin o prostituata si cred ca fiecare barbat a fost la o astfel de femeie cel putin o data. Ia ganditi-va dragele mele ce preferati? sa vina acasa cu vreo boala pe care sa v-o transmita si voua sau sa stati linistite stiind ca sunt tinute sub control atent?Astfel, nr celor care sufera de BTS-uri va fi mai mic.
    Cu totii stim ca aceasta meserie este cea mai veche si ca la fiecare Curte era o astfel de domnita care multumea regii si erau foarte respectate si recunoscute de societate.
    Asa ca, ne place sau nu, aceasta meserie exista si intotdeauna vor exista femei care sa o practice.
    As vrea sa mai adaug ceva, un mesaj pt doamna Ancuta Pocora. Femeile care practica aceasta meserie stiu la ce sa se astepte si, in momentul legalizarii, nu vor mai fi tratate ca o marfa, vor avea niste drepturi.

  12. Medusa says:

    @Alex, poate nu stiati, dar statisticile arata ca peste 90% din prostituatele din Germania sunt straine. Printre ele, multe romance plecate sa scape de neajunsuri, saracie si bataile din familie.

  13. Gabi says:

    Nu sunt de acord cu asa ceva…
    Ar incuraja tinerele fete care ar considera ca e o meserie mult mai usoara pentru a castiga bani,ar fi mult mai multe divorturi si…multe altele ,sa fim seriosi…… acum ar trebui sa ne preocupe doar problema crizei si guvernanti nostrii cu d.nul presedinte in frunte, sa se gandeasca la solutii pentru saracimea din tara:( nu la astfel de tampenii.
    Asa viitor pregatim pentru copiii nostrii!?Droguri,prostitutie etc….

  14. @ Cristian Pocora
    Indiferent de ce interacţiune aţi avut cu domnul Prigoană, nu trebuie să fiţi altcineva special pentru domnia sa.

    Românii au o vorbă, “Dacă te amesteci în tărâţe, te mănâncă porcii”. Această vorbă este un îndemn la relevanţa eului. Nimeni nu ar trebui să-şi asume un rol care îl pune într-o situaţie improprie propriei fiinţe.

    Normalitatea ar fi ca politicienii să nu lupte unii cu alţii. Normalitatea ar fi ca politicienii să lupte unii alături de alţii pentru democraţie, societate, popor, viitor… Din păcate astăzi contează mai mult cine este la putere şi cine va urma la putere, contează mai puţin, spre deloc, ce rămâne în urma fiecăruia.

Raspunde