Cristina-Ancuța POCORA

continuam protestul impotriva furtului din Camera Deputatilor

12 October 2010 ·

noi, deputatii PNL continuam protestul impotriva furtului produs in Camera Deputatilor de presedinta Roberta Anastase! Nu participam la sedintele prezidate de Roberta Anastase!

In acelasi sens, astazi, la “declaratii politice” am formulat o declaratie comuna a tuturor deputatilor liberali. declaratie furt in Parlament

“…Parlamentul care prin definiţie este garantul sistemului democratic al unui stat, se află într-un moment grav al existentei sale. Actuala majoritate parlamentară prin atitudinea şi comportamentul Preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase,  sapă la temelia acestei instituţii, decredibilizând-o mai mult în ochii opiniei publice.

Ipocrizia cu care PD-L îşi îmbracă gesturile politice, adică hoţiile fără menajamente din Parlament,  clasifică acest partid drept unul de sorginte mafiotă, instituind premisele unui stat subordonat intereselor „familiei”. „Familia” preferă să folosească oameni dispuşi să facă pentru stăpânii lor „treburile murdare”, uzând astfel de oameni adunaţi într-un grup aşa zis independent, a cărui principală doctrină nedeclarată stă sub semnul lăcomiei….”

4 Raspunsuri la “continuam protestul impotriva furtului din Camera Deputatilor”

  1. MARIN says:

    FOARTE BINE ! EXCELENT !
    Ungaria se confrunta cu un mare dezastru ecologic generat de deversarea acelor reziduri rosiatice dar, noi nu constientizam faptul ca, la noi s-au revarsat demult peste tara REZIDURILE PORTOCALII care ne macina incet si sigur.

  2. Dany says:

    declarati greva…

  3. gabryela says:

    acesti pedelisti sunt niste canibali ordinari.

  4. Cristina, va recomand sa va luati vuvuzele si sa le folositi in paralel cu niste bannere mari, cu mesajul: Anastase, Boc, Basescu = Frauda in Alegeri + vot in Parlament.

Raspunde