Cristina-Ancuța POCORA

Revizuirea Constitutiei la zi

06 June 2013 ·

Voi incepe sa scriu aici despre progresele care se fac in procesul de revizuire a Constitutiei, pentru a contribui, si eu putin, la dezbaterea si popularizarea noii Constitutii.

Eu cred ca la referendum trebuie sa fim bine informati pentru a merge sa ne exprimam in privinta  viitoarei legi fundamentale!

Revizuirea Constituției reprezintă, pentru USL, unul dintre obiectivele politice prioritare, astfel încât noua Lege fundamentală să poată fi adoptată până la sfârșitul acestui an.

Lucrările în cadrul Comisiei de specialitate a Parlamentului, conduse de președintele PNL, Crin Antonescu, demonstrează că procesul de revizuire a Legii fundamentale este unul caracterizat de o totală transparență. Așa cum toate discuțiile și consultările organizate de Forumul Constituțional s-au realizat cu maximă deschidere, la fel și dezbaterile din cadrul Comisiei parlamentare se desfăşoară transparent și foarte aplicat, fără derapaje demagogice si politicianiste atunci când se discută despre principii generale de nivel constituţional.

Subiectul revizuirii Constituției este abordat în Comisia de specialitate și va fi apoi și în plenul Parlamentului pornind de la două principii fundamentale: transparența și căutarea unui consens cât mai larg.

Până în acest moment, lucrările în Comisia parlamentară au avansat și s-au operat modificări importante, care aduc la zi Constituţia României, mai ales sub aspectul drepturilor cetăţeneşti, drepturilor individuale şi garantării lor. Marea majoritate a deciziilor, fie de admitere a unor amendamente, fie de respingere, au fost luate cu unanimitate sau cu mare majoritate, așa încât este vorba de decizii consensuale în direcţia întăririi și diversificării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Astfel, Constituția revizuită va întări dreptul la apărare și egalitate procesuală. Experiența din ultimii ani a demonstrat că sunt necesare prevederi constituționale pentru asigurarea egalității de mijloace între apărare și acuzare în procesele penale.

De asemenea, statul va putea acționa pentru recuperarea prejudiciului cauzat de magistrați care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Cetățenii nu mai pot plăti din buzunarele proprii incompetența unor oameni remunerați din bani publici.

La propunerea PNL, creanțele împotriva statului vor avea același regim juridic ca și contribuțiile fiscale ale cetățenilor sau ale companiilor, întrucât statul trebuie să aibă aceeași responsabilitate ca și ceilalți contribuabili. Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, rămân garantate.

La nivelul Comisiei s-a decis, de asemenea, o lărgire a prevederilor constituţionale împotriva discriminărilor de orice fel.

 

Obiectivul USL este obținerea unui cât mai larg consens în Parlament, precum și în opțiunile românilor, pe subiectele și articolele revizuite, astfel încât la referendum să participe cât mai mulți cetățeni români cu drept de vot. În acest sens, ne preocupăm să găsim un moment pentru organizarea scrutinului până la sfârșitul lunii octombrie,  care să permită, în principiu, participarea cât mai multor cetățeni, la referendum.

Aceasta ar presupune un calendar în care la sfârșitul lunii iunie proiectul de revizuire să fie adoptat în prima cameră în care el se discută, adică în Senatul României. Pentru atingerea acestui obiectiv, în cadrul Comisiei pentru revizuire se desfășoară o dezbatere foarte serioasă, cu un program accelerat, în încercarea de a se atinge, pe cât posibil, calendarul.

Un Raspuns la “Revizuirea Constitutiei la zi”

  1. Problema este ca prevederile Constitutie nu sunt respectate. Imunitatea absoluta a Presedintelui nu este prevazuta in Constitutie, dar nici nu a fost contestata de nici un parlamentar.
    Existenta DNA si anchetarea parlamentarilor de catre DNA, incalca prevederea egalitatii in fata legii.

Raspunde