Cristina-Ancuța POCORA

România lui “Bă! Linişte, ce dracu’!”

28 September 2010 ·

Astazi am participat la dezbaterea publica “Apararea Drepturilor si Libertatilor Presei”, o initiativa a Grupului pentru Apararea Libertatii Presei si Centrului pentru Jurnalism Independent.  Sau, ca sa fiu mai exacta, l-am ascultat timp de o ora pe domnul Iulian Fota, consilier prezidential, care, fara sa tina cont de nici un fel de rigoare a dialogului, ne-a explicat cum pot fi campaniile de presa amenintari la adresa securitatii nationale (cf. Strategiei de Securitate Naţionala a Romaniei) si cum presa si unii politicieni au pericritat relatia Romaniei cu NATO prin repetarea apelativului „licurici” (sa intelegem de aici ca noi, muritorii nu avem voie sa folosim cuvintele folosite de Presedinte, iar atunci cand o facem determinam vulnerabilitati pentru sistemul de securitate…).

Daca ar fi fost o dezbatere reala si daca domnul consilier ar fi avut facute si setarile pentru „ascultare”, „dialog constructiv”… as fi spus urmatoarele:

 

***

 “Bă! Linişte, ce dracu’!”, este, deja, un fragment foarte cunoscut din viaţa şi activitatea preşedintelui Traian Băsescu. Din păcate, această atitudine devine, pe zi ce trece, motto-ul prezidenţial preferat, indiferent dacă ne referim la viziunea sa despre cum ar trebui să trăiască românii – supuşi, umili – despre cum ar trebui să actioneze guvernul şi celelalte instituţii ale statului – la comanda sa, ca simple instrumente de vendetă politică – sau la cum ar trebui să fie reprezentanţii mass-media – obedienţi, temători, gata în orice moment să ridice osanale conducătorului iubit.

            Dincolo de această atitudine, trebuie analizate şi amendate toate măsurile pe care şeful statului le-a luat, prin pârghiile mai mult sau mai puţin constituţionale, cu scopul de a-şi subordona cele mai importante instituţii ale statului.

            Traian Băsescu nu are prieteni sau colegi, are doar supuşi şi duşmani. Supuşii sunt promovaţi în funcţii cheie, transformaţi în marionete gata să acţioneze la cel mai mic gest prezidenţial, iar cu duşmanii am văzut ce se întâmplă. În cea din ultimă categorie se înscrie şi cea mai mare parte a presei din România. Pe fondul apatiei populaţiei, care şi-a pierdut vocaţia de a protesta, care nu-şi mai găseşte spiritul civic câştigat cu jertfă în decembrie 1989, mass-media au rămas printre puţinele voci care se manifestă liber.

            Nu întâmplător Traian Băsescu a afirmat recent că nu mai citeşte ziarele, nu se mai uită la emisiunile de ştiri, că preferă canalele străine care difuzează documentare. Nu suportă să fie criticat, nu suportă să fie contrazis. El este, în fond, comandantul de navă care nu-l are deasupra sa decât pe Dumnezeu, după cum afirma, înainte de alegerile prezidenţiale din 2004, la o emisiune televizată. Critica nu mai poate fi tolerată, critica deranjează, critica trebuie să dispară. La fel şi opozanţii. De aceea instituţia fundamentală a statului, Parlamentul, cea fără de care nu poate exista democraţia, trebuie redusă la nivelul unei anexe a Palatului Cotroceni. De aceea, instituţiile fundamentale trebuie asmuţite una împotriva celeilalte. De aceea, serviciile secrete trebuie să primescă bugete supra-dimensionate, în timp ce medicii, profesorii, funcţionarii, poliţiştii, pensionarii, persoanele vulnerabile, copiii, trebuie înfometaţi şi ţinuţi în ignoranţă. Cui nu-i convine, să plece din ţară, vorba preşedintelui! Altfel riscă să fie aruncat peste bord, pălmuit, înjurat.

            Sub pretextul întăririi siguranţei naţionale, presa a devenit, conform prevederilor Strategiei Naţionale de Apărare, adoptată de CSAT, o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Adică, “fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o (…) vulnerabilitate a statului român”.

            Afirm cu toată responsabilitatea că vulnerabilităţi ale statului român au devenit chiar preşedintele Traian Băsescu şi camarila sa. Conform Constituţiei, articolul 47 alineatul
(1) statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Or, prin ceea ce au întreprins în ultimii doi ani de zile, preşedintele Traian Băsescu şi partidele sale satelit aflate la guvernare, au încălcat flagrant, fără nici o remuşcare, această prevedere. Acesta, încercarea de subordonare a Parlamentului, a Justiţiei şi de reducere la tăcere a mass-mediei sunt doar câteva motive pentru care Traian Băsescu trebuie să plece din fruntea ţării.

            Altfel, sloganul „Bă! Linişte, ce dracu’!” va fi însoţit, încet încet, şi de instrumentele reale de punere în practică, instrumente instituţionale, ambalate frumos şi impuse în numele democraţiei prezidenţiale Traian Băsescu.

Să ne ferească Dumnezeu de o astfel de realitate!

4 Raspunsuri la “România lui “Bă! Linişte, ce dracu’!””

  1. ioana says:

    o analiza la rece, extrem de pertinenta

  2. Ghise Liniste says:

    Doamna Silicon Valley, vedeti domne ca pina la fostul dvoastra bulibas basescu aveti in propriul partid un guster care gindeste identic in legatura cu libertatea presei.
    Da?
    Deci vorbiti colega Diana sa vorbeasca cu sotul, poate face un interviu lamuritor cu (cuvant nepotrivit sters de administrator) Ghise.
    Nu de alta, dar ca sa nu va faceti de (cuvant nepotrivit sters de administrator), mai intii trebuie sa iesiti din el.

  3. Nu vă este frică că după “fără poliţie şi jandarmerie” va urma “fără Parlament”?

  4. pai aveam senzatia ca a spus acest lucru cu ceva timp in urma: “parlament unicameral”

Raspunde