Cristina-Ancuța POCORA

Să traiti bine!… în Germania

05 May 2011 ·

   După cum ştiţi, Guvernul PDL-UDMR-UNPR a anunţat că vor fi disponiblizaţi 9000 de poliţişti. Care vor fi efectele asupra siguranţei cetăţeanului nu mai insist. Este foarte clar ce va urma, dacă acum infracţionalitatea este la cote alarmante.

În acest context, un anunţ venit din Germania poate fi tentant pentru cei care vor rămâne fără loc de muncă: “Chiar dacă nu aveţi un paşaport german, puteţi deveni poliţist în ţara noastră!”. Conform Deutsche Welle, preluat de www.ziare.com, prin aceste cuvinte, poliţia germană încearcă să atragă străinii, imigranţii în acestă ţară.  Motivul este foarte simplu: au fost foarte frecvente cazurile în care diverse reclamaţii de urgenţă, venite din partea unor cetăţeni de diverse etnii, au fost soluţionate cu meritul exclusiv al angajaţilor străini. De asemenea, imigranţii angajaţi în poliţie îi pot ajuta pe cei autohtoni să înţeleagă mult mai bine mentalitatea străinilor.

            Astfel, salvarea pentru unii români pentru o viaţă mai bună vine iar din străinătate. Că tot a spus şeful statului că cine e nemulţumit de viaţa în România poate pleca… Dureros şi adevărat…

2 Raspunsuri la “Să traiti bine!… în Germania”

  1. Sunt de acord cu tine Cristina. La anul sper sa plec din tara asta. Poate in Anglia sau poate peste Ocean.

  2. Da, şi să vină poliţiştii germani la noi. 😀

Raspunde