Cristina-Ancuța POCORA

Scrisoare către Moș Crăciun

23 December 2013 ·

Dragă Moș Crăciun,

Suntem pregătiți să te primim. Am împodobit bradul și vreau să știi că, în acest an, la noi, găsești cel mai frumos brad, bradul Sophiei! Este frumos pentru că are în el toate lucrușoarele ei dragi. Am pus în el toate plușurile strânse în brațe de Soph în cei doi anișori ai ei și arată spectaculos! Au scăpat doar Mickey Mouse care are noroc că este mare, mare și pitica a protestat foarte tare- “Mami, nu Miti Maus pom!” și bebelușii, în rest toți sunt în pom!

 

Acum îl așteptăm pe Moș Crăciun. Nu avem listă pentru că nu am prins încă ideea cu cadourile, cu dorințele, cu așteptările! Dar ne bucurăm mereu când primim un ‘dou’!

Vă doresc tuturor ca acest Crăciun să vă aducă multă fericire, să vă trezească acele dulci bucurii din copilărie, când lucruri atât de mici și banale ne aduceau așa multă fericire!

Vă doresc și multă sănătate!

Crăciun fericit!

Raspunde