Cristina-Ancuța POCORA

Sebastian Lazaroiu, ministrul propagandei PD

16 August 2011 ·

  

Astazi, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, ne-a confirmat ca este de fapt ministrul diversiunilor în Cabinetul Boc. El a aruncat o nouă petardă electorală pe piață, făcând statistica politică a primăriilor unde au fost descoperite fraude în ceea ce privește întocmirea dosarelor pentru alocația de sprijinire a familiei. Dupa aceasta conferinta de presa imi este foarte clara aceasta misiune a domnului Lazaroiu, in guvern, nu inteleg insa de ce a trebuit sacrificat acest minister, atat de important pentru foarte multe categorii ale populatiei.

In principiu, orice fel de demers de investigare a unor asemenea posibile fraude, indiferent de culoarea politică a primăriilor respective, este de salutat. Cred însă ca este total incorectă manipularea unor asemenea informații trunchiate, fără a indica, limpede, care a fost ponderea primăriilor verificate și dacă cercetările au ajuns în fază definitivă. Asteptam ceva mai multa rigoare din partea unui specialist in statistica.  Oricum, asemenea exprimări ca cele ale domnului Lăzăroiu sunt lipsite de relevanță politică și arată, încă o dată, că ministrul Muncii se consideră doar un propagandist al PD-ului, și mai puțin un demnitar al statului.

Domnul ministru ar trebui sa prezinte integral datele care au fost luate în calcul la efectuarea sondajului. Ministrul Muncii nu ne-a spus în expunerea rezultatelor care este ponderea totală a primăriilor USL verificate, nu doar cele găsite cu nereguli,  în raport cu cele deținute de PDL. Concluzia a ceea ce a prezentat, trunchiat, domnul Lăzăroiu este că USL a avut cel mai mare număr de primării verificate și atunci și ponderea dosarelor în neregulă este egală cu ponderea pe care o au primăriile USL față de cele PDL.

Domnul Lăzăroiu a omis să ne spună câte din aceste dosare reclamate au fost întocmite în ultimii doi ani. Banii pe care îi alocă Guvernul primăriilor PDL au o influență foarte mare, acest fapt implicând un grad de dezvoltare mai mare al comunităților conduse de edili PDL și o populație mai sărăcită în localitățile conduse de primari USL.

De asemenea, ministrul Muncii nu ne-a spus daca acele dosare pe care le-a prezentat drept fraudate au ramas definitive ca fiind în neregulă sau sunt doar provizorii, numai după prima impresie, unele dintre ele poate neavând toate documentele luate în calcul.

În plus, reducerea haotică  pe care Cabinetul Boc a facut-o în rândul bugetarilor își arată “beneficiile” acum și se ilustrează direct în rezultatul dosarelor fraudulos intocmite: personalul este insuficient, iar metodologia de verificare a acestor dosare este inexistentă.

P.S. Mai sunt doua saptamani pana la debutul sesiunii parlamentare si mi se pare mai potrivit ca ministrul muncii sa ne vorbeasca despre Legea asistentei sociale, pe care doreste sa o treaca prin Parlament, decat sa faca statistici politice. Dar nu imi pierd speranta, sper sa lanseze o astfel de dezbatere dupa ce va citi acest post, ca doar ne-a marturisit ca este la curent cu ceea ce se scrie pe acest blog.

2 Raspunsuri la “Sebastian Lazaroiu, ministrul propagandei PD”

  1. un liberal optimist says:

    Poate citeste si ce se vorbeste prin piata despre el:cica are figura de aurolac.

  2. NEACSU says:

    BUNA ZIUA,POT INTRA IN POSESIA ADRESEI DE EMAIL A DOMNULUI SEBASTIAN LAZAROIU?
    VOIAM SA-I FAC CATEVA PROPUNERI …CRED EU INTERESANTE
    IN PRIVINTA LEGISLATIEI
    SI GARANTEZ CA PROPUNEREA MEA SCADE SI NUMARUL DE SOLICITANTI DE AJUTOARE SOCIALE SI TOTODATA CRESC SI INCASARILE DIN IMPOZITE SI TAXE, CEL PUTIN LA NIVEL LOCAL.
    VA MULTUMESC !

Raspunde