Cristina-Ancuța POCORA

SUSŢIN SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR DE ADOPŢIE ÎN ROMÂNIA!

02 February 2016 ·

Se simplifică procedura adopţiei copiilor în România. Scurtarea unor termene vizând accelerarea procesului de adopţie şi creşterea numărului de copii adoptaţi, pentru a oferi şansa acestora de a creşte în siguranţă şi de a se bucura de dragostea unei familii sunt prevederi cuprinse în amendamentele depuse de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative – PL-x nr. 830/2015 şi adoptate de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în data de 2 februarie 2016.

Totodată, prin acceptarea de către comisie cu unanimitate de voturi a unuia dintre cele mai importante amendamente depuse de Grupul PNL, mamele care adoptă copii mai mari de 2 ani vor beneficia de o indemnizaţie lunară în cuantum de 3,4 ISR, echivalentul a 1700 lei, dar şi de un concediu de acomodare de maxim 1 an, deşi propunerea iniţială a Guvernului se limita la doar 3 luni, pe perioada încredinţării în vederea adopţiei. Această modificare doreşte să faciliteze integrarea copilului în noua familie şi dezvoltarea unui ataşament securizant pentru acesta.

În condiţiile în care numărul copiilor instituţionalizaţi se ridică la ordinul zecilor de mii, iar cel al familiilor care deţin atestatul de persoană sau familie aptă pentru procesul de adopţie la ordinul miilor, este evident că sistemul funcţionează greoi şi trebuiau identificate soluţii pentru asigurarea celerităţii procedurii de adopţie a copiilor abandonaţi.

Prin amendamentele depuse am dorit să contribuim atât la asigurarea unei familii pentru aceşti copii, dar şi la confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie pentru o dezvoltare normală, din acest motiv sperăm că acestea vor fi adoptate şi de celelalte două comisii raportoare – cea pentru buget şi cea juridică, dar şi de Plenul Camerei Deputaţilor, atunci când vor fi dezbătute.

Grupul Parlamentar al PNL este preocupat de creşterea şi educarea copiilor, condiţii esenţiale pentru funcţionarea unei societăţi sănătoase, fiind direct interesat de protecţia familiei şi a copilului

Raspunde