Cristina-Ancuța POCORA

Astazi, de 8 martie, am adus modificări de substanță legii privind indemnizaţia pentru creşterea copiilor

08 March 2016 ·

Susțin familia și creșterea natalitățiiiar în acest sens am promovat astăzi în cadrul Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor modificări substanţiale privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. Prin aceste noi reglementări sperăm să încurajăm părinţii, mai ales familiile tinere active ce își doresc copii.

Principala modificare adusă legislației vizează eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizației pentru creșterea copilului, precum și acordarea indemnizației pe perioada până când copilul împlinește vârsta de doi ani. Mai exact, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creșterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Calculul indemnizației se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată. De asemenea, în situaţia în care decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă stabilită – indemnizația minimă este de 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Totodată, nivelul indemnizației lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.

Ne propunem ca prin această lege, care va intra în vigoare la data de 1 iulie 2016 după ce Guvernul va face rectificarea și va bugeta aceste măsuri, să facem un prim pas în vederea diminuării declinului demografic, o problemă gravă a societății noastre din ultimii ani şi să susținem financiar cuplurile care îşi doresc să aibă copii. Prin amendamentele formulate, pe de o parte susținem mama și familia, iar pe de altă parte stimulăm reîntoarcerea mamei în câmpul muncii atunci când aceasta consideră că este momentul oportun.

Legea a primit raport favorabil și urmează să fie votată în plenul Camerei Deputaților. Prin urmare, fac un apel către colegii parlamentari din întregul spectru politic, ca la momentul dezbaterii în plen, să o voteze în forma pe care am agreat-o în cadrul comisiei de muncă.

Reafirm, pe această cale, că adoptarea celor mai bune măsuri de încurajare a natalității din România reprezintă o prioritate zero pentru mine și pentru colegii mei,  parlamentari liberali.

Revizuirea legii privind indemnizația pentru creșterea copilului reprezintă un proiect pe care îl susțin de multă vreme. Consider că orice efort bugetar ar presupune el este justificat prin faptul ca acești bani reprezintă de fapt o investiție în viitorul României prin susținerea familiei și prin   creșterea natalității. Avem nevoie de măsuri urgente în acest sens! Adoptarea acestor reglementări reprezintă, însă, doar un pas necesar dar insuficient. Este nevoie de un pachet mult mai amplu de politici pentru a crește efectiv natalitatea și a veni în sprijinul tinerelor familii.

60 Raspunsuri la “Astazi, de 8 martie, am adus modificări de substanță legii privind indemnizaţia pentru creşterea copiilor”

  1. Andreea says:

    Buna !! Eu am nascut in 28 ianuarie 2016 concediul postnatal mi se termin in 4 aprilie urmand sa intru in concediu crestere copil optand pentru o perioada de 2 ani !!Beneficiez si eu de aceasta lege???

  2. Da, exista un amendament adoptat care acopera aceasta situatie – pana la implinirea copilului a varstei de doi ani. Reamintesc ca legea va intra in vigoare de la 1 iulie 2016, deci din acel moment se va aplica.

  3. Andreea says:

    Inseamna ca pana in iulie voi lua conform vechii legi maxim 1200 dupa care din iulie se va recalcula indemnizatia??? Multumesc

  4. Claudia says:

    Buna seara,

    Am nascut pe 3 iulie 2015 si am optat pentru concediu crestere copil pana la un an (3400 lei) deoarece aceasta optiune era mai avantajoasa. Inteleg ca aceasta lege intra in vigoare la 1 iulie 2016 iar concediul de crestere copil in cazul meu se termina pe 3 iulie 2016. Beneficiez si eu de posibilitatea de a sta 2 ani?

    Multumesc

  5. Viorica says:

    Buna ziua,
    Urmeaza sa intru in concediu de crestere a copilului de la 1 aprilie. Am solicitat
    deja angajatorului suspendarea contractului pana la 1 an si am depus dosarul pt indemnizatie. Conform noii legi, inteleg ca voi beneficia de indemnizatie ca si suma de la 1 iulie, dar voi putea beneficia si de perioada de 2 ani? Multumesc

  6. Legea prevede in Art. II – (1) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului prevăzute de art. 2 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare, modificările aduse prin prezenta lege se aplică, după cum urmează:
    a) pentru persoanele care se află în concediul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.a), precum și pentru cele aflate în concediul prevăzut la art. 6, modificarea opțiunii se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
    b) pentru persoanele care se află în concediul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.b), modificarea cuantumului se realizează din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordării dreptului.
    În aplicarea alin.(1), pot fi emise instrucțiuni care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
    Pentru dansa se aplica lit a), dar ministrul va emite un ordin pentru instructiuni si lamuriri

  7. Claudia says:

    Multumesc mult pentru detalii!

    Numai bine!

  8. Viorica says:

    Multumesc. Doamne ajuta sa se aprobe! Si felicitari pentru initiativa…

  9. Raluca says:

    Si eu sunt intr’o situatie similara, baietelul meu fiind nascut in 04.07.15. Asta inseamna ca renuntam la ultima luna in care tatal ar sta acasa cu copilul, implicit la stimulentul de insertie, si astfel nu revenim in campul muncii in luna a 11 a, urmand doar sa prelungim concediul de maternitate (pana la varsta de 2 ani a copilului) conform ordinului ministrului care va contine pasii pe care ii avem de urmat? Multumesc

  10. Monica says:

    buna ziua,
    ma scuzati dar mie nu imi e foarte clar ..chiar daca am optat pentru 1 an initial cu plafon..vom putea opta pentru al doilea cu 85 la suta ?

    multumesc frumos

  11. Viorica says:

    In aceeasi situatie ma aflu si eu, Monica. Ne incadram aici:
    “a) pentru persoanele care se află în concediul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.a), precum și pentru cele aflate în concediul prevăzut la art. 6, modificarea opțiunii se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;”

    deci ar trebui sa facem un alt dosar si intram si noi, asa inteleg eu.

  12. Ioana says:

    Am si eu aceeași nedumerire. Am optat pt 1an din cauza plafonului mic acordat pt 2 ani. Era mai avantajos sa stau 1 an si inca 1 in concediu fara plată. Voi putea sa imi prelungesc si sa primesc indemnizația până la 2 ani? Mulțumesc si felicitari pt inițiativă! Asa ma gândesc deja la bebe 2 🙂

  13. Irina Stelea says:

    Buna seara. Stiti cumva care este nr de inregistrare alocat proiectului de lege si in ce zi va intra in plen pentru votul final al Camerei Deputatilor? Multumesc!

  14. Vera says:

    Buna ziua! Am o fetita care va implini 1 an pe 12 aprilie, am optat pentru CIC pana la un an, am vreo sansa sa imi pot modifica optiunea si sa beneficiez de indemnizatie pana la 2 ani? Ar fi trebuit sa ma intorc azi la serviciu dar a facut pneumonie si am amanat intoarcerea pt 01.04….

  15. Andreea N says:

    Draga doamna Pocora, sper mult ca actul normativ sa fie promulgat si sa treacă de ultimile etape. Eu am salariu de director de multinaționala de 10 ani , am cotizat enorm la stat. Pe 25 Ianuarie am născut un baietel, la 38 ani. Dacă aceasta inițiativa va intra in vigoare, voi reuși sa stau un an acasa, sa am grija de băiețelul meu. Altfel, as fi fost obligată sa revin la serviciu după 6 luni.as simti ca nu am cotizat aiurea la stat.felicitari!

  16. alternative sociale says:

    Pl-x 569/2015. Cauta pe google proiectul, eu am gasit aseara ca nu intra inca la vot in Camera deputatilor datorita unor obiectii ale celor de finante, obiectii privind impactul bugetar al eliminarii plafonului. Asta am inteles eu, daca e gresit nu ma supar sa fiu corectata.

  17. Violeta says:

    Buna ziua,
    Am nascut in mai 2015 si am optat pentru 1 an CIC. Acum am anuntat angajatorul ca revin la munca din aprilie 2016.
    Inteleg ca aceasta lege intra in vigoare la 1 iulie 2016 iar concediul meu se termina in aprilie 2016. Nu imi e foarte clar. Am vreo sansa sa imi pot modifica optiunea si sa beneficiez de indemnizatie pana la 2 ani (pana in mai2017)?
    Exista un amendament prevazut pentru mamele cu copii de pana in 2 ani, care au optat pentru un an si care trebuie sa revina la munca pana in 1 iulie 2016?
    Voi putea sa imi prelungesc si sa primesc indemnizatia pana la 2 ani? Daca da, cum trebuie sa procedez?
    Multumesc.

  18. Emilia says:

    Bună ziua
    Înțelesesem ca azi se va ști cu exactitate ce prevede noua lege dar nu văd ca ar fi pe ordinea de zi a camerei deputaților
    Îmi puteți spune când se va discuta!?
    Când vom ști ce avem de făcut
    Așteptăm intrarea ei în viguare din septembrie decand s a discutat

  19. Aurajuliana says:

    Buna dimineata,

    Cand intra acesta proiect de lege in plen pentru vot final, Dna Pocora?
    Am așteptat ieri degeaba cu sufletul la gura.

  20. Lovin Claudia says:

    Buna ziua!
    In primul rand vreau sa va felicit pentru aceasta initiativa!

    Referitor la aceasta lege ,urmeaza sa nasc in septembrie ,in ultimele 24 de luni am lucrat legat dar nu am avut acelasi salar,intrebarea este legata de paragraful cu 12 luni supuse impozitarii din ultimile 24 si anume:
    -cum se stabileste indemnizatia de 85% avand in vedere diferentele de salar?

    Va multumesc anticipat!

  21. Pentru că am primit multe mesaje private cu întrebări despre votul final pe legea privind ‪#‎indemnizația‬ pentru creșterea copilului am să încerc aici un răspuns:
    Decizia trebuia luată miercuri, la votul final, însă președintele Comisiei de Muncă (de la PSD) a întârziat cu redactarea raportului favorabil adoptat, cu amendamente.
    Legea NU a fost supusă votului în Cameră (for decizional) pentru că pentru PSD această lege nu s-a dovedit la fel de importantă cum a fost Legea Dragnea a ”defăimării”, astfel încât lucrurile să nu treneze la nesfârșit.
    PSD își păstrează aceeași abordare duplicitară și politicianistă – pe de o parte clamează apărarea intereselor sociale, pe de altă parte acționează pentru amânarea măsurilor cu impact. ‪#‎PSD‬ și-a trădat până și menirea de partid social-democrat.
    Cer, atât eu cât și grupul ‪#‎PNL‬, ca votul asupra proiectului să fie dat cât mai repede, în ședința Camerei Deputaților de săptămâna viitoare.
    ‪#‎Legea‬ trebuie să intre în vigoare la 1 iulie 2016! Urgența este evidentă, iar ‪#‎Guvernul‬ trebuie să se ocupe de rectificarea bugetară aferentă susținerii acestor măsuri. Banii folosiți pentru susținerea acestei măsuri reprezintă, în realitate, o investiție în viitorul României.
    Eu zic ça miercuri va fi pe ordinea de zi de la plen!

  22. Aurajuliana says:

    Vă mulțumesc pentru răspuns si vă rog ca, pe viitor, să așteptați adoptarea proiectelor dvs. înainte de a le anunța ca sigure și să nu mai dați vina pe PSD pentru orice. Vinovații sunt ușor de găsit. Mai greu e de rezolvat. Cu respect,
    Iuliana.

  23. Eu am anuntat ça a fost adoptata de comisie și ca urmeaza votul in plen si dovada sta texul postat atunci. Subliniez ca Regulamentul Camerei Deputatilor spune ca raportul Comisiei este pus pe Ordinea de zi a plenului dupa cinci zile. Acest termen se implinea miercurea trecuta. Dar presedintele Comisiei, de la PSD, nu s-a grabit sa trimita raportul la plen. Exact cum am povestit si pana acum. Eu vorbesc pe baza realitatii si a normelor legale.
    Cu stima,

  24. Andreea says:

    Conform ordinii de zi a Comisiei pentru Munca si Protectie Sociala din data de 23.03.2016, nu apare la niciun punct legea privind indemnizatia pentru cresterea copilului, ci doar cea a concediului paternal. Se pare ca nu a fost decat o mare minciuna, ca multe altele, inainte de campanie. Mai
    mult ca sigur nu se va intampla nimic pana la 01 iulie.. Ne am bucurat degeaba!

  25. Emilia says:

    Astăzi pe Realitatea au anunțat ca nu este nici săptămână aceasta pe ordinea de zi legea indemnizației so ca dacă nu va fii nici săptămâna viitoare rămâne sa se discute la anul.
    Ce este adevărat de aici ?
    Eu am găsit pe ordinea de zi a camerei deputaților dar la categoria ALTE INIȚIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE punctul 76. PI-X 587 / 2013
    Ce sa înțelegem din toate acestea?
    Ne puteți lamurii, va rugam?
    Nu se poate atâta bătaie de joc din partea domnilor/doamnelor din camera deputatilor

  26. Buna ziua
    1) Ce inseamna sa faci un nou dosar pentru rectificarea perioadei si cine decide cum trebuie sa arate el si cine si cand trebuie sa il faca exact?
    2) Cum se poate stopa depunerea dosarelor pana la intrarea in vigoare a legii? Scopul ar fi ca angajatorul sa nu iti poate cere un termen. Daca ceri 1 an pentru a nu pierde din indemnizatie pana intra in vigoare legea noua, refaci dosarul ceea ce creeaza birocratie si te pui rau cu angajatorul ca mai amani intoarcerea pentru cel putin inca 1 an.
    3) Vad ca documentul ce stat la baza votului in plen este deja redactat. Cand se intra la vot?

  27. Iulia says:

    Noutati pe cand???? Multumesc!

  28. Aurajuliana says:

    Se pare ca ați vândut pielea ursului din pădure…

  29. Iulia says:

    Avem șanse de adoptare! Proiectul de lege se afla pe ordinea de zi a Camerei deputaților in 28-29 martie. Mulțumim Dna Pocora!

  30. Andrei says:

    Buna seara,

    Avand in vedere afirmatiile din aceasta seara ale Dlui Ciolos care spune clar ca nu sunt fonduri pentru aplicarea modificarilor la aceasta lege, care credeti ca va fi parcursul acestei initiative?
    Totodata care este parcursul legal pana la implementare al acestor modificari?
    Unde se mai voteaza, de cine depinde, etc?

    Multumesc,

  31. Andreea N says:

    Buna ziua,
    Am urmărit declarațiile premierului care a menționat ca nu exista bani in buget ( care deja e pe deficit pe anul asta), pe cale de consecință nu susține proiectul de lege. Cere parlsmentului sa identifice sursele de finanțare a bugetului de stat pentru susținerea cheltuielilor generate de proiectul de lege. PROFUND DEZAMĂGITOR!!! Pentru un domn care se vrea a fi un profesionist , este ridicol . I-as sugera sa analizeze cuantumul taxelor plătite de aceste mame care au muncit cinstit si care numai beneficiat de aproape nici unul din serviciile mizere oferite de stat. Suntem fortate sa naștem la spitale private, sa ne tratam pe noi si copiii in spitale private pentru a nu ‘beneficia’ de virușii , mizeria si indiferenta din spitalele de stat. Cumpăram vaccinurile pt ca statul nu le oferă la timp etc…cum ne motivează sa muncim si plătim cat mai multe taxe la stat cand ne limitează drepturile si ne tratează discriminatoriu??? Cand avem probleme si mergem la urgentă, așteptam dupa cetățeni beți , de alte etnii care se înjunghie la betie iar noi suferim in tăcere….rușinos

  32. Andreea N says:

    Ar fi bine sa existe si alți parlamentari ca doamna Pocora. Personal apreciez foarte mult eforturile sale de a ne ajuta. Sper sa nu se lupte cu morile de vânt.
    Credeți ca avem vreo șansa sa treacă legea?

  33. Pozitia mea și a PNL fata de declaratiile premierului Colos -http://blog.cristinapocora.ro/viitorul-nostru-nu-are-pret-nu-mai-putem-bate-pasul-pe-loc-miercuri-decidem-masuri-reale-de-crestere-a-natalitatii/

  34. Vreau sa cred ca da, ca PSD va vota ça si in comisie. Apoi sper sa fie pusa in aplicare!

  35. Andreea N says:

    Aveti o poziție corecta si in respect fata de noi. Sper sa reușiți si fariseii care susțin doar in teorie măsurile sociale sa faca si ei un prim pas pentru susținerea familiei si creșterea natalității. Va rugam sa nu va lăsați.

  36. alternative sociale says:

    Daca legea trece de parlament, mai exista cale legala de a fi blocata? Eventual prin ord de urgent?

  37. Andrei says:

    In cazul in care mai are probleme cu matematica dl. Ciolos, va rog sa ii supuneti spre analiza urmatorul calcul cu date si informatii de la propriul executiv:

    “o creştere de aproximativ 4000 de beneficiari şi un efort bugetar suplimentar pe 12 luni de aproximativ 180 de milioane de lei, efort bugetar calculat”. -Dna. Costea.
    “Ca ministru al Justiției, înțeleg să iau act de performanța susținută a DNA, să-mi asum funcția pe care o am și să aplic dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA”, a declarat Prună la prezentarea bilanțului DNA pe anul 2015.

    Ca atare:
    1.Dosarul Microsoft, 2 contracte din 2004-2013 total aprox 210 Milioane EURO. Conform rechizitoriului, un discount de aproximativ 45% deturnat.
    Dosar trimis in judecata pentru spagi de 17 Milioane Euro.
    Intrebare: Cate milioane nu ies la socoteala ? Ce demersuri se fac pentru recuperarea diferentei de prejudiciu de aprox 80 Milioane EURO care nu este mentionata nicaieri.
    Mai mult, instanta practic ii achita pe cei 4 inculpati si dispune masuri de recuperare pe doar 11 milioane.
    Toti cei implicati sunt inca in tara bine mersi, mai putin banii care sunt in paradisuri fiscale (cunoscute de procurori, pentru care exista comisii rogatorii).

    2.Dosarul ANRP
    3.Dosarul Valcov
    4.Dosarul Vanghelie

    Lista e lunga, pentru fiecare dosar se poate furniza un calcul la obiect(doar din informatiile publice), absolut toate dosarele pierd din vedere esentialul, anume dimensionarea reala a prejudiciului si masurile pentru recuperare.

    Frica de esec a Dlui. Ciolos(motiv pentru care ezita sa isi asume orice decizie) va duce in final la esecul intregului mandat pe care si l-a asumat.

    Din pacate pentru noi nu mai raman intrebari, ci doar concluzii !
    Astept un copil impreuna cu nevasta mea si singurul regret este ca am decis sa il facem in RO, desi aveam posibilitatea sa muncim oriunde in lume…

  38. Cine se straduieste, gaseste. Se poate si o OUG de prorogare a termenului de intrare in vigoare a legii… dar sa gandim optimist!

  39. Andreea says:

    Doamna Cristina sa speram ca va promulga d-nul Presedinte aceasta lege !! Va multumim pentru interesul acordat mamelor din Romania!!!

  40. Andreea N says:

    Buna seara! Va felicitam pentru succesul de ieri! 🙂 E prea frumos sa ne bucurăm încă, cred. Dacă Dl Johanis promulga legea si premierul/min muncii se opune in continuare, pe motiv ca nu exista surse la buget, amânând emiterea normelor de aplicare, e posibil sa nu se aplice legea? Va Multumim

  41. Vreau sa gandesc pozitiv si sa astept, cu emotii, este adevarat, sa treaca termenele legale si sa avem legea publicata in Monitorul Oficial.

  42. Multumesc. Sunt optimista.

  43. Andreea N says:

    Sa dea Dumnezeu sa fie ok. Multumim mult pentru întreg sprijinul!

  44. Iulia says:

    In primul rând felicitări si mulțumim! In al doilea rând vreau sa va întreb care sint termenele pana la promulgare si publicare in monitorul oficial? Cam cât mai durează sau cand vom avea un raspuns final? Mulțumiri si multă sănătate!

  45. Brailoiu Roxana says:

    Buna seara,se poate ca legea sa nu se aplice de la 1iulie si sa se amane pana in ianuarie 2017 asa cum vad pe multe canale de stiri?va multumesc

  46. Alex says:

    Da, dar cum se poate justifica cresterea salariilor bugetarilor si suspendarea noi legi a indemnizatiei pentru mame pana la 1 Jan 2017? Daca au bani pentru bugetari or avea bani si pentru cotribuabili ca nu vreau sa cred ca nu sunt prostii prostilor.

  47. Andreea says:

    Buna ziua d-na Cristina!Ce se mai stie de lege cand va fi promulgata de presedinte????

  48. Andreea N says:

    Buna ziua, care sunt termenele legale de aprobare de catre Președinție si publicare in MO?

  49. Roxana says:

    Se pare insa ca domnul Ciolos sustine ca nu sunt bani.Sper sa nu ne fi bucurat degeaba

  50. georgiana says:

    Bună ziua! Din pacate dl Ciolos nu este de acord cu aceasta noua lege. Eu am solutii de unde sa vina banii: taierea bonusurilor si pensiilor parlamentarilor și taierea ajutoarelor sociale și inlocuirea prin masuri sustenabile. În acest moment în Romania se sustine lenea si prostia. Haideti sa avem oameni destepti prin stimularea natalitatii de la oamenii care muncesc și nu cei care cersesc, sustinerea sistemului medical si de invatamant! !

Raspunde